Poveste despre tatăl meu – un thriller politic emoționant
https://www.ziarulmetropolis.ro/poveste-despre-tatal-meu-un-thriller-politic-emotionant/

CRONICĂ DE TEATRU În regia lui Gelu Colceag, „Poveste despre tatăl meu” răscoleşte secrete îngropate adânc, impresionând prin capacitatea de a reuni, într-o formulă de succes, luciditatea critică şi emoţia nestăvilită.

Un articol de Teodora Gheorghe|11 martie 2014

CRONICĂ DE TEATRU Cunoscutul dramaturg și om politic Radu F. Alexandru reușește să aducă ȋn fața publicului o poveste tulburătoare, cu rădăcini ȋnfipte puternic ȋn istoria zbuciumată a comunismului. Ȋn regia lui Gelu Colceag, „Poveste despre tatăl meu” răscolește secrete ȋngropate adȃnc, impresionȃnd prin capacitatea de a reuni, ȋntr-o formulă de succes, luciditatea critică și emoția nestăvilită.

„Piesa a fost scrisă ȋn 2005. În 2006 a apărut volumul de teatru publicat de editura Universalia. Poate, cȃndva, am să scriu despre toate porțile prin care a trebuit să treacă pȃnă să ajungă la public. Greu de imaginat”, mărturisește autorul, asemănȃnd nașterea scenică a piesei sale cu un drum al Golgotei.

Poate că aceste peripeții subȋnțelese se datorează faptului că ea se inspiră din ȋntȃmplări reale: „Am cunoscut bine cȃteva dintre personajele care vă spun de pe scenă povestea vieții lor.” Nu sunt puține victimele desprinse din tabloul sumbru al nedreptăților unui regim politic focusat pe amputări sufletești, ȋnainte de toate.

Spectacolul ȋncepe. Un decor minimalist (Constantin Ciubotariu), dominat de un alb rece ȋncadrat de nuanța ȋntunericului, creează contextul perfect pentru o dramă familială. Ȋn prim-plan, un joc de șah ȋși așteaptă deznodămȃntul. Piesele par că imortalizează un război ȋn desfășurare, ȋnghețat de timp. Irina (Ioana Anastasia Anton) se adresează publicului, printr-o confesiune din care se desprinde portretul tatălui – un bărbat pe jumătate absent, chinuit de o lume secretă.

Apare și Andrei (Gelu Nițu), tată, martor, victimă, prizonier ȋntr-un proces pe care nu ȋl poate cȃștiga pentru că ȋn rolul judecătorului joacă nedreptatea ȋnsăși. Soția Anca (Crina Mureșan) ȋl ȋmbie de la celălalt capăt al dragostei și sacrificiului, ȋnsă Andrei privește căsnicia prin ochii ȋmpăienjeniți ai rănii veșnic deschise.

Ȋn urmă cu șaisprezece ani, Lucia, femeia care i-a fost soție, a dispărut fără urmă. A trebuit să identifice un cadavru desfigurat. Dacă ar fi făcut-o, probabil că insațiabilul coșmar s-ar fi evaporat ca prin farmec. Dar n-a făcut-o și poarta iadului a rămas nezăvorȃtă. Prin ea s-a strecurat una din fantomele trecutului – chiar Lucia, femeia misterioasă ale cărei trăsături incerte ni se relevă ȋn background. E de-ajuns ca Andrei să caute din nou adevărul ȋn labirintul de minciuni urzite de colonelul (ajuns general) Bujor (Dan Bădărău) și ministrul George Tănase (Mircea N. Crețu).

poveste despre tatal meu

Gelu Nițu convinge prin naturalețea interpretării, ȋmbinȃnd disperarea și perseverența. Personajul lui tragic vorbește ȋn numele unei ȋntregi ere de tertipuri politice și speranțe condamnate. Este ȋntruchiparea curajului osȃndit la descompunere de brațul dezumanizării. Andrei nu mai poate iubi. Anca și Irina nu fac decȃt să-i mȃngȃie golul sufletesc, fără ȋnsă a-l umple vreodată. Tentativele modeste de tandrețe sunt dăruite soției mai degrabă dintr-un simț al datoriei.

Excepțional Dan Bădărău ȋn rolul polițistului corupt, reprezentant al mușamalizărilor coordonate de Securitate. Ȋn vocea mieroasă, ca o otravă ce se scurge dintr-un pahar de toast, se citește siguranța celui care manipulează. Știe că zarurile au fost aruncate și cifrele morții ȋnsumate. A i te opune ȋnseamnă a crede ȋn utopia răsturnării unui ȋntreg regim putred ce-și ȋntinde tentaculele pȃnă ȋn prezent. Cu o ținută șerpuitoare, Bujor ȋl trimite mereu pe Andrei ȋn temnița ȋndoielii, injectȃndu-i cu abilitate serul vinovăției.

)

Ingeniozitatea regizorală a lui Gelu Colceag ȋngăduie trecutului să se ȋntrepătrundă subtil cu actualitatea, ȋntreținȃnd o atmosferă plină de suspans. Cȃnd protagoniștii ȋși istorisesc povestea, pe fundalul obscur sunt proiectate amintiri, ȋntr-un excelent joc de umbre și lumini: silueta lui Bujor, așezat cu spatele la o masă – o scenă ce evocă ȋnceputul călătoriei ȋn tenebrele unei dispariții neelucidate; un telefon care sună la nesfȃrșit.

Poveste despre tatăl meu este un spectacol care aşteaptă să fie descoperit, pe firul unei aventuri psihologice de proporții. Piesa a avut premiera oficială pe 4 martie, la Teatrul Odeon.

Foto: Teatrul Odeon

29
/09
/22

În octombrie, Teatrul În Culise continuă seria de premiere cu două spectacole pline de amuzament. Pentru că umorul încălzește sufletul și liniștește minea, te ajută să evadezi din realitatea uneori sumbră și-ți oferă ocazia să te joci.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.

29
/09
/22

„Câteva dintre cele mai bune scrieri ale mele sunt despre oameni adevăraţi – nefericiţi, distruşi, îngroziţi. N-am inventat. Şi eu sunt tot aşa. Sunt o fiinţă complicată, ca fiecare dintre noi, cu o mulţime de contradicţii.”

29
/09
/22

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, un proiect care valorifică inteligent patrimoniul local, inițiat de Virgil Scripcariu (sculptor) și Adriana Scripcariu (istoric de artă), se află printre câștigătorii premiilor European Heritage Awards / Europa Nostra Awards 2022, cele mai de seamă distincții pentru profesioniștii patrimoniului cultural european, în cadrul secțiunii „Educație, Formare și Meșteșug”.

28
/09
/22

Teatrul Ion Creangă anunță începerea celei de-a doua etape a proiectului de intervenție culturală „Poveștile care ne fac bine. Exerciții de imaginație, scriere creativă și teatru”, derulat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 5 (DGASPC SECTOR 5) și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național* (AFCN).

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.