Povestea adevărată a tabloului cunoscut drept Mona Lisa Austriei, în filmul „Femeia în aur”
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-adevarata-a-tabloului-cunoscut-drept-mona-lisa-austriei-in-filmul-femeia-in-aur/

„Femeia în aur / Woman in Gold” este povestea adevărată şi remarcabilă a călătoriei unei femei pentru a-şi revendica moştenirea şi a căuta dreptate pentru ce s-a întâmplat cu familia ei.  Filmul este distribuit de Forum Film România şi va avea premiera mâine, 29 mai.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2015

În repovestirea sa emoţionantă şi sinceră a evenimentelor, „Femeia în aur” transmite adevăratul sens al restituirii pentru Maria Altmann: o încercare de a-şi onora familia şi de a completa puzzle-ul vieţii ei prin reintrarea în posesia mătuşii Adele, atât din punct de vedere figurat, cât şi la nivel spiritual.

Pentru regizorul Simon Curtis, introducerea în povestea Mariei Altmann a venit prin vizionarea unei emisiuni realizate pentru seria de documentare Imagine, pentru postul BBC. Prezentată de prietenul său Alan Yentob și intitulată „Stealing Klimt”, emisiunea a relatat povestea picturii, a familiei Altmann și a luptei pentru a recupera tablourile care s-au aflat odată în casa din copilărie a Mariei, dar au fost prezentate şi interviuri ample cu Altmann, Randol Schoenberg și Hubertus Czernin, cei doi bărbaţi cheie care au ajutat-o pe Altmann să câştige bătălia în cele din urmă.

Pentru a construi scenariul, echipa a fost completată de premiatul dramaturg Alexi Kaye Campbell, care a fost imediat prins de poveste, în special de aspectele istorice și de juxtapunerea dintre noua lume din Los Angeles și lumea veche din Viena, precum și de cele două personaje incredibile care stau la baza întregii poveşti. Încă de la început, Curtis, Langan și Thompson au fost cu toţii de acord să spună povestea Mariei și a lui Randy plasând-o în lumea contemporană. Ei au considerat că este la fel de important să descrie viața Mariei la Viena până la Anschluss, precum şi modul în care naziştii au furat posesiunile familiei sale, dar și evadarea Mariei în America.

Misiunea lui Campbell a fost să facă povestea coerentă din punct de vedere intelectual şi emoţional, fără a permite însă ca procedura de restituire a cazului Altmann să acapareze latura emoţională a filmului. Deşi Maria Altmann a murit în 2011, Schoenberg a fost în viață și prezent de-a lungul întregii etape de dezvoltare, citind cu atenţie fiecare paragraf a scenariului. Campbell îşi aminteşte călătoria în California pe care a făcut-o pentru a-l întâlni faţă în faţă pe Schoenberg, cu scopul de a discuta despre latura legală complexă a cazului: „Mi-aduc aminte că i-am spus: «Randy, trebuie să vorbești cu mine ca și cum eu sunt un băiat de șase ani, și poate nu chiar cel mai deştept băiat de șase ani. Doar condu-mă foarte încet prin poveste». A fost foarte util.”

Personajele principale

Pentru a o portretiza pe încăpățânata şi luptătoarea Maria Altmann, Helen Mirren a fost prima și singura alegere a lui Curtis. „Deși am ştiut-o dinainte pe Helen, niciodată nu am lucrat cu ea”, spune el. „A fost o foarte mare încântare pentru mine atunci când Helen mi-a împărtășit entuziasmul faţă de scenariu. Este perfectă pentru rol pentru că e inteligentă și încrezătoare în forţele proprii. E de origine rusă și e credibilă în rolul unei persoane din mediul evreiesc. Ea are atât spiritul, cât și furia personajului. Am fost foarte norocoși că a acceptat să joace acest rol.” „Helen este o actriță desăvârșită, care se poate mula pe orice rol”, adaugă şi Thompson. „Este subtilă și delicată; este, de asemenea, amuzantă și îndrăzneaţă. Are toate trăsăturile potrivite pentru Maria, inclusiv un anume iconoclasm”.

Cu Mirren distribuită în rolul Mariei, Harvey Weinstein a fost cel care a sugerat prima dată ca Ryan Reynolds să joace rolul lui Randy Schoenberg. Prezenţa acestui cuplu ciudat în relația centrală a filmului „Femeia în aur” a făcut pe toată lumea să realizeze că sugestia lui Weinstein a fost una inspirată, inteligenţa şi farmecul natural al lui Reynolds având să facă personajul mai plăcut audienţei. „Ryan are intelect, spirit și profunzime, elemente care sunt foarte importante în conturarea acestui personaj”, afirmă Thompson. „A fost o alegere excelentă și el însuși a intrat foarte puternic în rol.”

„Harvey m-a sunat și mi-a spus: «Salut, Reynolds! Astăzi este ziua ta norocoasă»”, își amintește actorul. „Avea dreptate. Este o poveste extraordinară despre care ştiam doar câteva lucruri, pentru că am văzut pictura la o expoziție dedicată lui Klimt, când eram mai tânăr, în timpul unei călătorii pe care am făcut-o prin Europa. Povestea este fascinantă, iar şansa de a petrece câteva luni cu extraordinara Helen Mirren a fost un privilegiu”, a completat el.

Pentru Mirren, povestea lui Altmann a fost o nouă descoperire. „Povești ca aceasta, care îşi au originea în viața reală, au o picanterie şi un conţinut emoţional suplimentare, pentru că știi că au fost adevărate”, menţionează Helen. „Este acea poveste clasică despre lupta dintre cei slabi şi cei puternici, iar când cei slabi câștiga, se transformă întotdeauna într-o poveste emoţionantă semnificativă. Cred că majoritatea dintre noi se identifică cu această situaţie.”

Locaţii de filmare și detalii de producție

Filmările la „Femeia în aur” au început pe 23 mai 2014 și au durat opt săptămâni. În acest timp, echipa de producție şi-a împărţit timpul între trei orașe: Los Angeles, Londra şi Viena. Pentru început, timp de o lună, distribuţia şi echipa de filmare au fost la Londra. Deși capitala Marii Britanii nu figurează în poveste, arhitectura de interior a marilor săli din Londra a reprezentat decorul pentru diverse momente din film. Printre clădirile în care s-a filmat se numără, de exemplu, Goldsmith’s Hall și Wandsworth Town Hall. Interiorul biroului de avocatură al lui Schoenberg din Los Angeles au fost filmate în Hemel Hempstead, în timp ce casa familiei sale, bungaloul lui Altmann din L.A. şi apartamentul opulent al lui Bloch-Bauer din Viena anului 1938 au fost construite la Studiorile Twickenham.

Pentru că „Femeia în aur” a fost filmat în trei ţări şi în trei perioade de timp diferite, Curtis şi directorul de imagine Rose Emery au optat să utilizeze imagini desaturate pentru trecutul istoric, în timp ce scenele contemporane sunt filmate cu vitalitatea cinematografiei americane moderne. Coloana sonoră originală a filmului „Femeia în aur” reprezintă o colaborare între Martin Phipps și compozitorul premiat cu Oscar Hans Zimmer.

Sinopsis

La şaizeci de ani după ce a fugit din Viena în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, o femeie în vârstă, de origine evreiască, Maria Altmann (Helen Mirren), îşi începe călătoria pentru recuperarea bunurilor familiei confiscate de naziști, printre care se numără şi celebrul tablou al lui Klimt, portretul lui Adele Bloch-Bauer I.

Împreună cu neexperimentatul, dar curajosul şi tânărul avocat Randy Schoenberg (Ryan Reynolds), Maria porneşte o bătălie de proporţii importante, care îi duce până la inima instituţiilor austriece și la Curtea Supremă a SUA, forţând-o să se confrunte cu adevăruri dificile despre trecut.

 

12
/01
/14

TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro difuzează luni, 13 ianuarie, de la ora 20.30, producţia „Zi ca-ti place!”, realizată după piesa omonimă a lui Valentin Nicolau, în regia lui Cornel Mihalache. Din distribuţie fac parte Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru.

11
/01
/14

Actorul Constantin Chiriac va fi prezent la Londra pentru a marca Ziua Naţională a Culturii Române printr-un recital de poezie extraordinar, prezentat de ICR Londra. Evenimentul va avea loc miercuri, 15 ianuarie, de la ora 19:00, la sediul institutului din capitala Marii Britanii.

11
/01
/14

În această duminică, TVR 2 a pregătit cinefililor la „Duminica filmului românesc” două dintre zecile de producţiile cinematografice ale marelui actor Mircea Albulescu. Este vorba de dramele: „Cursa” (de la ora 14.10) şi „Înghiţitorul de săbii” (de la ora 20.50).

10
/01
/14

Pierre Lescure, fostul director al grupului Canal+, va fi desemnat în mod oficial, marţi, noul preşedinte al Festivalului de Film de la Cannes şi va prelua mandatul de la Gilles Jacob, a declarat joi celălalt candidat la această funcţie, Jérôme Clément, fostul director al postului TV european Arte.

10
/01
/14

Cineastul Andrei Ujica va participa la un simpozion internaţional despre film şi arte vizuale, organizat pe 15-16 ianuarie la Tel Aviv de Muzeul de Artă din Petach Tikva şi Academia de Artă şi Design Bezalel, regizorul fiind invitatul special al evenimentului.

09
/01
/14

Meryl Streep, care i-a înmânat Emmei Thompson premiul pentru cea mai bună actriţă la gala National Board of Review Awards, pentru rolul din "Saving Mr. Banks: În căutarea poveştii", l-a criticat vehement pe Walt Disney pentru vederile sale sexiste şi anti-semite.

09
/01
/14

Primul invitat de anul acesta al Asociației Scenariștilor Români (ASCER) și al lui Gareth Brookes - gazda şi trainer-ul Bucharest Script Lab (BSLab) - va fi, miercurea viitoare, 15 ianuarie, regizorul şi scenaristul Corneliu Porumboiu.

08
/01
/14

O nouă colaborare marca Martin Scorsese și Leonardo DiCaprio, cu două nominalizări la Globurile de Aur, va fi din 10 ianuarie, pe marile ecrane. „Lupul de pe Wall Street“ prezintă odiseea plină de adrenalină, cinism şi extravaganţă a unei perioade în care banii se câştigau extreme de ușor.

07
/01
/14

CRONICĂ DE CARTE Cu volumul trei din „O istorie subiectivă a tranziţiei filmice “(Editura Paralela 45, 2013), istoricul şi criticul de film Valerian Sava încheie cea mai importantă dare de a seamă a ceea ce s-a întâmplat semnificativ în cinematografia naţională între 2000 şi 2010.