Povestea Annei Frank, vocea Anei Ularu
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-annei-frank-vocea-anei-ularu/

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank”, în lectura actriţei Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe şcoli şi a avut parte de numeroase adaptări teatrale şi cinematografice.

Un articol de Liliana Matei|20 Ianuarie 2015

Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți – Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol -, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public.

Frank, Anne(lies Marie) (12.06.1929, Frankfurt am Main, Germania – 03.1945 lagărul Bergen-Belsen, lângă Hanovra), evreică, a ținut un jurnal în timpul celor doi ani în care familia sa a stat ascunsă în Amsterdam pentru a scăpa de persecuția nazistă. După ce au fost descoperiți de Gestapo, în 1944, membrii familiei au fost duși în lagăre de concentrare; Anna a murit de tifos la Bergen-Belsen.

Jurnalul a fost găsit în locul în care stătuseră ascunși, iar tatăl ei l-a publicat sub titlul Jurnalul unei tinere fete (Kinderstem, 1947). Dovedind un stil și o putere de înțelegere precoce, jurnalul surprinde maturizarea ei emoțională în condiții dure și a devenit o scriere clasică a literaturii despre război, scrie Enciclopedia Britannica.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

„Era o tânără scriitoare minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei. Parcă ai vedea, la viteză mărită, un film cu un făt care capătă brusc chip şi începe să stăpânească lucrurile… dintr-odată, descoperă reflecţia, brusc, face portrete, schiţe de personaje, şi iată lungi întâmplări complicate, povestite atât de frumos, încât par să aibă în spate zeci de ciorne. Şi fără intenţia otrăvită de-a fi interesantă sau profundă. Este ea însăşi… Ardoarea, spiritul care o animă mereu activ, punând mereu lucrurile în mişcare… E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetiţa lui pierdută.” (Philip Roth, The Ghost Writer)

Ana Ularu, una dintre cele mai cunoscute actrițe ale tinerei generații, și-a început cariera la doar 17 ani, când a jucat rolul Lolitei (alături de Ștefan Iordache), în spectacolul omonim regizat de Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic. A devenit cunoscută pentru marele public datorită rolului din „Italiencele“.
În stagiunea aceasta, o puteți vedea jucând la Teatrul Bulandra, în spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, regizat de Andrei Șerban.

Foto cu Ana Ularu: Radu Iacoban

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]

Page 93 of 93« First...102030...8990919293