Povestea de Crăciun începe la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-de-craciun-incepe-la-opera-comica-pentru-copii/

Duminică, 7 decembrie, începând cu ora 17.00, la Opera Comică pentru Copii are loc premiera spectacolului “Poveste de Crăciun”. În decursul celor două săptămâni în care rulează, vor evolua în cadrul spectacolului nume sonore precum Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi şi Vlad Rădescu.

Un articol de Liliana Matei|7 decembrie 2014

“Poveste de Crăciun” este un spectacol mozaic, în regia lui Cristian Mihăilescu și scenografia Vioricăi Petrovici. Programul spectacolului include colinde românești și din repertoriul internațional, interpretate de Corurile Symbol, Contrapunct și de soliștii Operei Comice pentru Copii, precum și secvențe celebre de operă și balet: “Frumoasa din Pădurea Adormită”, “Spărgătorul de Nuci”, “Pygmalion” și “Carmen”.

“Crăciunul este țara tuturor viselor. Renii lui Moș Crăciun pot pluti prin înalturi fără ca nimeni să se mire. Ei pot apoi să-l  lanseze pe aducătorul de daruri pe un horn, barba acestuia rămânându-i albă, iar el ajunge sub bradul nostru fără ca nimeni să-l audă. Așa va fi și povestea noastră de Crăciun, în care dansul se va întâlni cu muzica și cu poezia, reunind mari artiști. Doar în povestea noastră, aceștia nu-și vor disputa întâietatea, ci vor străluci ca fermecate globuri în pomul viselor.” a declarat regizorul spectacolului, Cristian Mihăilescu.

PovesteDeCraciun_AfisTot în această perioadă, Opera Comică pentru Copii organizează cea mai mare acțiune de colectare a jucăriilor din București, campania J.O.C., cu scopul de a fi donate de către artiștii OCC copiilor defavorizați de la mai multe școli speciale, centre de plasament și orfelinate. Bucureștenii care doresc să doneze o jucărie, o pot face venind la sediul Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești, nr. 16), unde este amplasată o cutie-cadou, disponibilă publicului, zilnic între orele 8 și 22. Mai multe detalii despre campanie se găsesc pe site-ul www.operacomica.ro.

“E copleșitoare bucuria din ochii copiilor atunci când se întâlnesc cu Moș Crăciun. Ne inspiră să fim mai buni cu noi înșine și cu cei din jur și să facem astfel încât magia să se întâmple mai des. Le mulțumesc marilor artiști care au răspuns invitației noastre de a aduce povestea Crăciunului în sala de spectacol și în inimile publicului de toate vârstele.”, a declarat Felicia Filip, Directorul General al instituției.

INFO

Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii a reușit până în prezent performanța de a câștiga 70 de premii naționale și internaționale la festivalu rile de profil. Cu 60 de titluri de operă, operetă, musical și balet în repertoriu, instituția susține anual peste 200 de reprezentații atât la sediu, cât și în turneele naționale și internaționale pe care le desfășoară.

20
/06
/16

Miercuri, 22 iunie, Teodora Enache îşi va lansa cel de-al doilea album în cadrul unui concert ce va avea loc în clubul Tribute. Preţurile biletelor pentru concertul din din Tribute sunt curpinse între 58 şi 95 lei (în funcţie de loc)

15
/06
/16

Anna Țifu, Valentin Răduțiu, Ștefan Tarara, Josu de Solaun, Eun-Sun Hong, David Geringas, Peter Donohoe, Florin Croitoru, alături de Filarmonica „George Enescu” și de dirijorii Horia Andreescu, Alex Bloch, Christoph Poppen și John Axelrod sunt doar câțiva dintre artiștii care vor interpreta pe scena Ateneului Român în cadrul Concursului Enescu 2016, între 3 și 25 septembrie.

15
/06
/16

Începând din astăzi, 15 iunie, s-au pus în vânzare abonamentele pentru ediția a III-a a singurului festival internațional dedicat orchestrelor radio din Europa: Festivalul RadiRo, organizat de Radio România, care se va desfășura la București în perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2016. Director de onoare al Festivalului va fi Kristjan Järvi, dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig.

12
/06
/16

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră şi Arte vibrate!festival  se va desfăşura, la Braşov, în perioada 19 – 26 iunie. 

09
/06
/16

Joi, 16 iunie (19.00), Big Band-ul Radio (dirijor: IONEL TUDOR) își încheie stagiunea 2015-2016 printr-un frumos concert de jazz al cărei invitată specială este ELENA MÎNDRU. Stabilită la Helsinki (Finlanda), artista a obținut în 2012, în Elveția, premiul al II-lea și premiul publicului la celebrul Festival de Jazz de la Montreux (Montreux Jazz Voice Competition). 

08
/06
/16

Componenţii legendarului grup Abba s-au reunit pentru un mini-concert la Stockholm, după 30 de ani în care nu au mai cântat împreună, pentru a sărbători cei 50 de ani de când Björn Ulvaeus (71 de ani în prezent) şi Benny Andersson (69), s-au cunoscut.

08
/06
/16

Gheorghe Zamfir, Florin Călinescu, Bebe Cotimanis, Loredana Groza, Gabi Balint, Florin Dumitrescu, Mihai Margineanu şi Nicolae Furdui Iancu se numără printre vedetele care interpretează imnul suporterilor "Eu sunt 12!". Vineri, 10 iunie, începe Euro 2016, la care participă şi echipa naţională de fotbal a României. Cum v-a obişnuit, Ziarul Metropolis va avea o rubrică specială dedicată meciurilor turneului final din Franţa.

06
/06
/16

Vineri, 10 iunie (19.00), Orchestra Naţională Radio şi CRISTIAN MĂCELARU, dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, ii invită pe melomani la Sala Radio pentru a a un concert în care se va interpreta si celebra partitură Aşa grăit-a Zarathustra, semnată de Richard Strauss. Solistă va fi IOANA CRISTINA GOICEA, la vioară.

06
/06
/16

Joi, 9 iunie, ora 19.30 asociaţia Merci Charity Boutique organizează al doilea concert caritabil din seria de evenimente culturale în aer liber în grădina Muzeului Naţional George Enescu (Calea Victoriei, nr. 141). Va cânta Maria Răducanu. 

04
/06
/16

A mai rămas o lună până la ediția care marchează 20 de ani de Gărâna Jazz Festival cu 90 de artiști și 3 scene amplasate în vârf de munte. Ultimele confirmări din line-up-ul festivalului îl readuc în România pe Carlos Bica, cel mai prolific contrabasist portughez, alături de proiectul de succes AZUL (Frank Möbus și Jim Black).

03
/06
/16

Orchestra de Cameră Radio şi invitata ansamblului, soprana Veronica Anuşca, vă propun miercuri, 8 iunie (19.00) un concert de muzică barocă la Sala Radio, ce va reuni compozitori ca Bach, Corelli sau Händel.

02
/06
/16

Pe 22 iunie, Teodora Enache şi Benny Rietveld Quintet vor putea fi urmăriţi live într-un concert de excepţie ce se va desfăşura în Club Tribute. Show-ul anunţă lansarea celui mai nou album al artistei - „Transfiguration“ - produs de Benny Rietveld (basistul şi directorul muzical al trupei Santana) şi înregistrat împreună cu muzicienii americani care compun Benny Rietveld Quintet şi doi invitaţi.