Povestea de dragoste dintre Ion Dichiseanu şi Sara Montiel
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-de-dragoste-dintre-ion-dichiseanu-si-sara-montiel-la-polirom/

La jumătatea anilor ’60, Ion Dichiseanu o cunoaşte la Festivalul de Film de la Beirut pe Sara Montiel, actriţă şi cîntăreaţă celebră în acea vreme, şi se îndrăgosteşte de ea la prima vedere. După puţin timp, când Sara ajunge la Bucureşti pentru a susţine o serie de concerte, vrea să-l întâlnească. Aşa începe povestea lor de iubire, descrisă în volumul “Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel”, apărut la Polirom.

Un articol de Petre Ivan|28 martie 2016

Ea rămâne o perioadă în România şi îl însoţeşte peste tot, în restaurantele şi cluburile din Bucureşti, la teatru sau la filmări, dar şi în excursii prin ţară. Când primeşte propunerea de a juca într-un nou film, Sara pleacă în Spania şi cere ca rolul principal masculin să-i fie dat lui Dichiseanu. Cum însă discuţiile actorului cu autorităţile române se prelungesc, cei doi nu se mai văd timp de opt ani…

Trăiam ceva ca un miraj. Topiţi unul după altul, nu vedeam şi nu auzeam nimic, eram doar noi doi. Ca doi adolescenţi… Nu am putut uita nici o clipă această dragoste nebunească şi, aşa cum s-a şi dovedit, imposibilă. – Ion Dichiseanu

„Confesiunea maestrului pendulează între amintiri de la filmări, unde a cunoscut celebrităţi ale vremii, şi această mare întâlnire care i-a schimbat viaţa. Dacă ne gîndim bine, nu i-a schimbat atât viaţa, cât sufletul. Impresionantă în relaţia celor doi – dar mai ales în felul în care a trăit Ion Dichiseanu Dichiseanuaceastă relaţie – este nevoia lui de a o privi pe Sara nu ca pe un star, ci pur şi simplu ca pe un om care, un timp, i-a fost alături. Iată de ce povestea lor nu poate fi comparată nici cu nopţile nebune de amor petrecute de celebra cântăreaţă cu Ernest Hemingway, nici cu relaţia cu «rebelul fără cauză» James Dean, nici cu povestea ei cu Severo Ochoa, omul de ştiinţă spaniol de reputaţie internaţională, deţinătorul Premiului Nobel, sau cu actorul italian Giancarlo del Duca-Viola. Cartea lui Ion Dichiseanu este de fapt o scrisoare de dragoste. Nu un e-mail. Nu un SMS. E scrisă de mână, pusă într-un plic cu timbru şi expediată în tolba poştaşului.” (Laurenţiu Damian)

Despre Ion Dichiseanu

Născut în 1933, Ion Dichiseanu a făcut  roluri memorabile pe scena Teatrului Nottara şi a jucat în filme celebre, printre care Titanic vals, Toate pînzele sus, Pentru patrie, Revanşa, Clipa (Premiul ACIN, 1979), Burebista, Misterele Bucureştilor, Supravieţuitorul. A mai publicat volumul de versuri Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză (1995).

Foto: Ion Dichiseanu şi Sara Montiel – Polirom

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu

Pagina 106 din 107« Prima...102030...103104105106107