Pe 2 martie 2020, la Ljubljana (Slovenia) a murit Ulay, unul dintre cei mai interesanţi, controversaţi şi influenţi artişti performativi contemporani, celebru mai ales pentru relaţia personală şi creativă cu Marina Abramović.
Un articol de Cristina Enescu Aky|11 martie 2020
Pe numele său real Frank Uwe Laysiepen, Ulay a fost un pionier al artei performative și un inovator al celei fotografice. S-a născut în 1943 în timpul unui raid asupra orașului industrial Solingen din Germania, într-un adăpost antiaerian. A fost atras de tânăr de fotografie, iar în anii 1970 s-a angajat la Polaroid, ceea ce i-a permis accesul la o sumedenie de materiale și tehnici de lucru. A experimentat cu numeroase tipuri de fotografii și mai ales autoportrete într-un stil inovator, explorând îndrăzneț limitele și jonglând extravagant cu conceptul de identitate, inclusiv cea de gen. Fotografiile lui gravitau în jurul corpului și emoțiilor umane în starea lor crudă, ne-estetizată. În același timp, a împletit arta fotografică cu cea a performance-ului, în proiecte ce au scandalizat adesea și au atras multă atenție.
Proiectele lui au estompat granițele dintre artă și viață, propunând concepte și situații provocatoare. De exemplu, în 2002, a lucrat cu pacienții unui institut de psihiatrie din Olanda, pe care i-a instruit și ghidat într-un proiect de autoportrete fotografice care au avut ca rezultat volumul „Am Other. The Delusion: An Event About Art and Psychiatry” („Sunt altul. Iluzia: un eveniment despre artă și psihiatrie”). Sau, în anii când a fost profesor de new media la Universitatea de Arte și Design din Karlsruhe (1998-2004), obișnuia să plece împreună cu studenții lui prin Pădurea Neagră timp de o săptămână doar cu hainele de pe ei, vânându-și hrana și dormind în natură. (Vă sună cunoscut, de la emisiuni TV contemporane? Nimic nou sub soare.)
Ulay a fost interesat de concepte precum schimbarea și fluiditatea identităților și a genurilor, dar și provocările incertitudinii. Arta lui a îmbinat fotografia cu o abordare conceptuală a artei performative dar și a corpului, Ulay fiind un pionier al performance-ului artistic și al body art. De fapt, corpul lui a fost cel mai adesea suportul artei sale. A fost totodată un artist cu puternice adeziuni la diferite cauze sociale și politice, care și-a folosit notorietatea artistică pentru a face campanii pentru drepturile femeilor din Maroc, pentru salvarea elefanților din Sri Lanka sau pentru acces la apă potabilă în orașul palestinian Ramallah.
Colaborarea și relația cu Marina Abramović (1976-1988)
Deși frecvent apreciat pentru numeroase proiecte solo, Ulay a rămas poate cel mai cunoscut pentru relația sa personală și creativă cu artista de origine sârbă Marina Abramović, considerată „bunica artei performative”. Născuți în aceeași zi (30 noiembrie) și fascinați unul de celălalt de la prima întâlnire, s-au numit „suflete pereche” și au trăit și creat împreună timp de 12 ani. Relația și proiectele lor au influențat parcursul artei performative contemporane, fiind prezente și astăzi în galerii și muzee importante din lume.
Activitatea artistică a celor doi a explorat îndrăzneț identitățile de gen și limitele acestora, dar și caracteristicile și imaginarul corpului uman. „Lovers”/ „Amanții” (1988), ultimul proiect comun al cuplului Ulay-Marina Abramović, a încheiat într-un mod la fel de inedit această relație personală și artistică precum a fost întreg parcursul ei tumultuos. Cei doi au pornit unul spre celălalt din capete opuse ale Marelui Zid Chinezesc, intenționând inițial să se căsătorească atunci când se vor întâlni la mijloc. A durat însă un an până au reușit să organizeze proiectul, care apoi s-a finalizat după trei luni istovitoare de călătorie a unuia spre celălalt cu o despărțire. S-a vorbit mult despre acest happening, deopotrivă poetic, intim, trist și foarte fizic.
Au trecut mulți ani de la despărțire, presărați chiar cu scandaluri publice (Ulay a dat-o în judecată pe artistă pentru neplata unor drepturi de autor). Artistul s-a întors la proiectele sale solo și la fotografie. Apoi, în 2010, proiectul Marinei Abramović de la Muzeul de Artă Modernă din New York (MoMA), „The Artist is Present”, i-a adus din nou față în față, într-un mod surprinzător. Video-ul reîntâlnirii (una la fel ca tot ce au creat: autentică, spontană, impresionantă) a devenit viral.
Un an mai târziu, Ulay a fost diagnosticat cu cancer, dar arta lui nu s-a oprit. La fel ca fosta sa parteneră de artă și de viață, el a transformat totul în artă, chiar și boala. La momentul diagnosticului erau deja în desfășurare discuțiile pentru un film despre artist. Diagnosticul a schimbat planurile, iar filmările la „Project Cancer: Ulay’s journal from November to November”/„Proiect cancer: călătoria lui Ulay din noiembrie până în noiembrie”) au început în 2011 odată cu tratamentul oncologic și l-au urmărit apoi în călătoriile sale de rămas bun la diferiți prieteni din Europa și Statele Unite. Ulay a supraviețuit acelui an. În trailerul filmului, artistul este descris astfel: „Ulay se mișcă precum apa prin timp și prin diferite idei, iar aceste nu sunt fixe, la fel cum fotografia nu este fixă.” (Chrissie Iles, curator al Whitney Museum of American Art).
Chiar și în ultimii ani ai vieții, Ulay a expus în mod regulat la instituții prestigioase precum Centre Pompidou din Paris, MOMA (Muzeul de Artă Modernă) din New York și Stedejlik Museum din Amsterdam (care a achiziționat mai multe lucrări ale lui Ulay dar și din perioada cu Abramović; muzeul a anunțat o expoziție majoră dedicată lui Ulay din noiembrie 2020 până în aprilie 2021).
*
Câteva din proiectele celebre ale lui Ulay și din colaborarea sa cu Marina Abramović:
(Proiecte solo)
„S’he” (1973): această fotografie iconică din seria „Renais Sense” a însemnat crearea unui alter ego de gen hibrid, o jumătate masculină (animus) și una feminină (anima). În acest proiect Ulay a abordat modalități de exprimare postmoderne, reprezentări vizuale ale androginiei și deconstruirea conceptelor clasice de gen.
„There is A Criminal Touch To Art” (1976) („E o atingere criminală în artă”): Ulay a orchestrat furtul temporar al tabloului „The Poor Poet” al lui C. Spitzweg de la New National Gallery din Berlin. Motivul: acest tablou fusese unul dintre preferatele lui Hitler, iar gestul era menit ca „o acțiune de protest, în primul rând față de instituționalizarea artei,, în al doilea rând legat de discriminarea împotriva lucrătorilor străini”. A dus și a atârnat tabloul în casa unor imigranți turci săraci din periferia Berlinului. După ce a documentat bucuria familiei, Ulay a anunțat autoritățile și a predat tabloul.
(Proiecte de cuplu)
„Nightsea Crossing Conjunction” (1981-1983). O serie de performance-uri în care Ulay și Abramović au stat 7 ore față în față fără niciun contact sau mișcare, și prin care explorau ideea de prezență, de concentrare și de control al corpului, așa cum au trăit aceste experiențe în anul pe care l-au petrecut împreună în sălbăticia australiană. Marina Abramović spunea că proiectul a fost o încercare de a aduce contemplația spirituală din deșert în mediul urban.
„Imponderabilia” (1977). Marina și Ulay au stat dezbrăcați în cadrul ușii unei galerii din Bologna, astfel că vizitatorii trebuiau să se strecoare printre ei pentru a intra, fiind nevoiți să aibă contact vizual și corporal foarte apropiat cu cei doi. Reacțiile publicului au fost înregistrate. Performance-ul a explorat limitele intimității și ale spațiului personal, dar și relația și energia care se naște, în ambele sensuri, între artist și public.
„Rest Energy” (1980). Este considerat unul dintre cele mai îndrăznețe performance-uri create vreodată. Ulay a ținut îndreptat spre pieptul Marinei Abramović un arc întins cu săgeată timp de 4 minute. Două microfoane înregistrau bătăile inimilor celor doi (născuți în aceeași zi, în zodia Săgetătorului), care pe parcursul performance-ului au devenit tot mai rapide. Cea mai mică mișcare ar fi putut să o ucidă pe artistă. Simbolistica actului a gravitat în jurul dominației masculine asupra femeii și a relațiilor dintre sexe, dar a fost și un act despre încredere și conexiune.
Rest Energy
„Relation in Time” (1977). Timp de 16 ore, cei doi artiști au stat singuri și nemișcați unul în spatele celuilalt, amândoi având părul lung prins strâns laolaltă cu al celuilalt. În a 17-a oră a fost permis accesul publicului. În fiecare oră, cuplului i s-a făcut o fotografie. Imaginile arată dizolvarea lentă, pe parcursul timpului, a conexiunii fizice strânse dintre cei doi, și a consecințelor acesteia asupra stărilor lor interioare.
Relation in Time
„AAA AAA” (1978). Un proiect ce demonstra interesul celor doi pentru durată și anduranță.
„Anima Mundi” (1983).
Prin artă, oamenii fac schimb de interpretări și de sensuri și de dragoste. Poți să stai fără mâncare solidă timp de 40 de zile, poți să stai fără apă timp de patru zile, poți să stai fără aer timp de patru minute, dar poți să stai doar patru secunde fără impresii (senzații)… De aceea arta e atât de importantă. (Ulay, într-un interviu de anul trecut pentru Dazed)
Poți învăța multe lucruri în viață, dar nu și arta. Ai nevoie de o nebunie – de un imperativ care te zgâlțâie tot timpul. Ești artist și când dormi. Din cauza acestui imperativ. (Ulay, într-un interviu pentru The Guardian)
Mai multe detalii interesante despre acest cuplu care a marcat arta contemporană găsiți în documentarul „The Story of Marina Abramović & Ulay”.
