,,Povestea doamnei Murasaki” – seară japoneză la Librăria Humanitas
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-doamnei-murasaki-seara-japoneza-la-libraria-humanitas/

,,Un roman foarte frumos bazat pe o documentare culturală de tip enciclopedic”. Volumul „Povestea doamnei Murasaki” de Liza Delby a fost lansat ieri, în cadrul Serii Japoneze de la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Un articol de Judy Florescu|27 noiembrie 2014

În cadrul lansării, au luat cuvântul Elizabeta Lăsconi, critic literar, Laura Câlțea, blogger cultural, Diana Tihan, traducătoarea volumului, și Șerban Georgescu, fondatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru”.

Liza Dalby, antropoloagă și scriitoare americană, este specializată în cultura japoneză.  A fost prima femeie străină care a fost adminsă pentru a deveni geișă în Japonia, unde a făcut cercetări pentru teza de doctorat. Autoare a două cărți de cercetare despre geișe și portul japonez, kimono-ul, Liza Dalby a scris prima sa carte de ficțiune, ,,Povestea doamnei Murasaki”.

Elisabeta Lăsconi a spus că volumul este un roman foarte frumos bazat pe o documentare culturală de tip enciclopedic: ,,Mi se pare foarte interesantă legătura dintre cele două destine – cel al doamnei japoneze de la anul 1000 și cel al unui antropolog american din anii 2000, care se privesc într-un joc de oglinzi fascinante. Oare cu adevărat scriitoarea Liza Delby a modelat-o pe doamna Murasaki sau doamna Murasaki i-a luat în stăpânire destinul și a obligat-o să-i scrie povestea?”

Laura Câlțea: ,,Mi se pare un foarte bun roman istoric. Este un roman foarte bine documentat, dar în care nu vezi efortul scriitoarei de documentare. E foarte greu, în momentul în care ești pasionat de un anumit subiect, să ascunzi informațiile care nu sunt necesare. Romanul este scris într-un stil atât de lejer și informațiile vin într-un stil atât de ușor! Sunt strecurate fără să îți dai seama. De exemplu, în primele pagini mi s-a părut foarte curios de ce la Curtea Japoniei se învăța chineză.”

Diana Tihan: ,,Liza Delby vorbește despre o arheologie literară. Ce face, de fapt? Pornește de la un mister. Despre scriitoare, despre doamna Murasaki nu se știu multe lucruri, nici măcar data nașterii și decesul, din cauză că nu s-au păstrat arhivele din acea perioadă. Liza Delby găsește jurnalele lui Murasaki și de asemenea citește în original poeziile scrise de Murasaki, pe care le-a tălmăcit în engleză. Eu m-am apropiat cu emoție de romanul Lizei Delby, pe care l-am citit de vreo cinci-șase ori.  În cultura japoneză, noul întoteauna tinde să preia elemente din trecut.”

Șerban Georgescu: ,,Despre perioadele  Heian și Nara nu am avut ocazia să vorbim până astăzi, în cadrul Serilor Japoneze de la Humanitas. Din acea perioadă, perioada Nara, datează și primul document tipărit din Japonia și unul dintre primele din lume,  în aproximativ anul  770, o carte despre farmece și amulete budiste. Japonezii sunt destul de superstițioși. Tot în acea perioadă au mai apărut două concepte artistice referitoare la tristețea pe care o resimți atunci când contempli efemeritatea frumosului. Ca să încheiem într-o notă interogativă, «Povestea doamnei Murasaki» este primul roman din lume sau nu?”

foto  și video: Judy Florescu

21
/01
/22

Intimități, cel de-al patrulea roman al lui Katie Kitamura, scriitoare americană de origine japoneză, se înscrie deja pe linia succesului precedentelor cărți ale autoarei, traduse în peste 20 de limbi, iar una dintre ele aflată în curs de ecranizare. Pornind din start cu avantajul unor recomandări puternice din partea fostului președinte Barack Obama și a lui Oprah Winfrey, Intimități a fost apreciat atât pentru temele propuse de scriitoare, cât și pentru stilul ultramodern, nonconformist și „cool” în care e scris, după cum observa The New York Times.

18
/01
/22

„Cartea orașelor”, a doua antologie publicată în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, atrage atenția asupra unui element important al oricărei proze, spațiul.

18
/01
/22

Autorul bestsellerului „Sub un cer sângeriu” revine în colecția Fiction Connection a Editurii Trei cu o poveste autentică, „Ultima vale verde”, al cărei fir străbate mai multe țări, printre care și România, și în care măiestria condeiului se ia la întrecere cu flerul jurnalistului.

13
/01
/22

Inclus în topul New York Times al celor mai bune 10 cărți ale anului trecut, Intimități, cel de-al patrulea roman al scriitoarei americane Katie Kitamura, a atras atenția celor mai importante publicații din Statele Unite și a primit aprecieri din partea unor cititori „de calibru greu”.

13
/01
/22

De ce este important Bitcoin pentru societatea contemporană și care sunt principiile pe care s-au bazat creatorul rămas în continuare anonim și comunitatea care contribuie la menținerea siguranței rețelei și a valorii acestei monede? Sunt câteva dintre lucrurile despre care vor discuta o parte dintre autorii bestsellerului internațional Bitcoin. Libertatea, finanțe, viitor la întâlnirea online&live de joi, 13 ianuarie, de la ora 19.30. 

11
/01
/22

La început de 2022 vă mulțumim că ne sunteți alături și apreciați lista noastră editorială, în care autorii români sunt din ce în ce mai numeroși. În ultimii ani, scriitorii români publicați de Grupul Editorial Trei au cucerit zeci de mii de cititori, așa că suntem siguri că vă doriți să aflați care vor fi noutățile în 2022.

10
/01
/22

Pentru Curtea Veche Publishing, 2021 a insemnat un an cu un puternic mesaj de intoarcere la lectura si educatie. Fiecare dintre titlurile publicate, de la noutati care s-au impus puternic pe piata, pana la editii de colectie ale bestsellerurilor care au consacrat editura in cei 23 de ani de existenta, fiecare dintre campaniile realizate au fost si sunt toate argumente pentru intoarcerea la citit intr-o perioada deloc usoara.

29
/12
/21

Vrem să mulțumim cititorilor pentru un an minunat în care am reușit să livrăm peste 500.000 de colete cu 1.500.000 de cărți și multă bucurie. Pasiunea lor pentru lectură ne-a motivat să aducem tot mai multe titluri pe rafturile noastre virtuale, așa că am pregătit o surpriză care îi va ajuta să înceapă noul an cu cele mai citite titluri din 2021. Am strâns într-un top acele cărți care ne-au reamintit să râdem cu poftă, ne-au provocat să ne punem întrebări dificile, ne-au inspirat să trăim cu pasiune, dar și să prețuim momentele de liniște alături de cei dragi.

23
/12
/21

„Lecţii nocturne în Micul Ierusalim” de Rick Held, un roman memorabil despre dragoste şi război, inspirat din fapte reale, este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo. este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. • Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo.