Povestea filmului „Dupa dealuri”, actualizată în presa britanică
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-filmului-dupa-dealuri-actualizata-in-presa-britanica/

Povestea fostului preot Daniel Corogeanu, care a inspirat filmul „Dupa dealuri”, regizat de Cristian Mungiu şi premiat la Cannes în 2012, este prezentată în publicaţia britanică Daily Mail, în contextul în care Vaticanul şi-a dat binecuvântarea privind exorcizările ca practică a Bisericii Catolice.

Un articol de Petre Ivan|17 iulie 2014

La începutul lunii iulie, Vaticanul şi-a dat binecuvântarea în ceea ce priveşte exorcizările ca practică standard în cadrul Bisericii Catolice, iar Papa Francisc a subliniat că Satana există, presa afirmând anterior că suveranul pontif practică exorcizările, conform Daily Mail.

În acest context, cotidianul britanic Daily Mail publică un material în care prezintă povestea fostului preot Daniel Corogeanu, care a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru moartea unei măicuţe pe care timp de trei zile a ţinut-o legată pe o cruce.

În iunie 2005, fostul preot, împreună cu patru măicuţe, între care fosta maică stareţă de la Mănăstirea Tanacu, au supus o altă măicuţă, în vârstă de 23 de ani, unui ritual de exorcizare, la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Tanacu, judeţul Vaslui. Măicuţa, Irina Cornici, a murit după ce a fost ţinută trei zile fără apă şi mâncare, fiind imobilizată pe o cruce de lemn.

Fostul preot, care a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru că a ucis-o pe respectiva măicuţă, într-un ritual de exorcizare ratat, a fost gonit din satul lui şi forţat să trăiască izolat într-o cabană din pădure.

Daniel Corogeanu, în vârstă de 33 de ani, a fost eliberat condiţionat în noiembrie 2011 din Penitenciarul Vaslui, după ce a ispăşit două treimi din pedeapsă.

Acesta a promis la eliberarea lui că va construi o mănăstire în memoria măicuţei Irina Cornici. Potrivit jurnaliştilor britanici, când fostul părinte a ajuns la locul unde îşi propusese să realizeze acest edificiu, sătenii furioşi l-au izgonit din sat.

Cristina Flutur, Crisitan Mungiu şi Cosmina Stratan

Cristina Flutur, Crisitan Mungiu şi Cosmina Stratan

Crima a reprezentat un scandal puternic pentru Biserica Ortodoxă din România, care l-a excomunicat pe preot şi a promis reforme în cadrul instituţiei, inclusiv teste psihologice pentru cei care vor să intre în mănăstiri. Rezultatul cazului este în continuare învăluit în mister, în ciuda condamnării respectivului preot, scriu jurnaliştii de la Daily Mail.

De asemenea, jurnaliştii britanici scriu că există anumite afirmaţii potrivit cărora judecătorii nu ar fi luat în considerare ipoteza potrivit căreia măicuţa ar fi putut deceda din cauza supradozei de adrenalină administrată de paramedici.

Anchetatorul Dan Gheorghiu ar fi admis recent că acestă ipoteză ar putea fi credibilă, afirmând „că a făcut parte din echipa care s-a ocupat de exhumarea corpului măicuţei”. „Era concludent că femeia a murit din cauza supradozei de adrenalină. Nu mă întrebaţi pe mine, nu ştiu de ce judecătorii nu au luat în considerare această ipoteză”, a mai spus acesta, potrivit Daily Mail.

De asemenea, după moartea sa, a rezultat că Maricica Irina Cornici a fost diagnosticată cu schizofrenie, iar „posedarea” ei ar fi fost doar o serie de episoade de schizofrenie.

Astfel, fostul părinte Corogeanu a declarat în faţa instanţei: „Mă consider nevinovat pentru că moartea Irinei Cornici nu a fost o urmare a faptului că am ţinut-o închisă”. „Am legat-o pentru că se lovea şi îşi făcea rău singură şi am fi putut să o găsim moartă în camera ei”, a mai spus acesta, în acea perioadă a procesului.

Două premii la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes 

Moartea călugăriţei a inspirat scenariul filmului „După dealuri”, de Cristian Mungiu, care a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu, iar actriţele Cosmina Stratan şi Cristina Flutur au primit premiul pentru interpretare la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes din 2012, mai scriu jurnaliştii de la Daily Mail.

În fapt, filmul lui Cristian Mungiu a fost inspirat de romanul non-ficţional „Spovedanie la Tanacu”, semnat de Tatiana Niculescu Bran, care a documentat cazul acestei exorcizări.

Parchetul instanţei supreme i-a acuzat pe preotul Petru Daniel Corogeanu şi pe măicuţele Nicoleta Sofia Arcălianu, Adina Lucia Cepreaga, Simona Bârdănaş şi pe Elena Oţel de lipsire de libertate în mod ilegal, ce a avut ca urmare moartea victimei Maricica Irina Cornici.

Preotul Corogeanu şi cele patru măicuţe ar fi sechestrat-o pe măicuţa Irina Cornici într-o chilie, legând-o de mâini şi de picioare cu sfori, ei susţinând că au recurs Dupa dealurila această metodă pentru a scoate duhul rău din trupul tinerei. În 13 iunie 2005, din cauza manifestărilor violente ale tinerei, aceştia au legat-o cu lanţuri de o cruce de lemn şi i-au pus un căluş în gură făcut dintr-un prosop. Măicuţa a fost ţinută pe cruce timp de trei zile, fără mâncare şi într-un pridvor unde era foarte răcoare, murind trei zile mai târziu.

Potrivit unui comunicat de la acea vreme al Ministerului Public, la examenul necroptic s-au evidenţiat multiple leziuni traumatice, cu caracter vital, de tipul echimozelor, escoriaţiilor, precum şi leziuni cu aspect de traumă termică, medicul legist apreciind că acestea s-au produs în condiţiile contenţiei victimei, într-o stare de agitaţie psihomotorie severă.

Pe toată durata procesului, avocaţii apărării au susţinut nevinovăţia celor cinci, invocând culpa cadrelor medicale.

Foto cu Dupa Dealuri şi Cristian Muncgiu – Cinemagia

11
/11
/15

Molly Moon și Incredibila carte a hipnozei, regizat de Christopher N. Rowley, va fi prezentat în premieră națională, la Kinodiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii. Filmul va putea fi văzut pe 13 noiembrie (de la ora 12.00, la Cinemateca Eforie), 14 noiembrie (de la ora16.30, Hollywood Multiplex – Mall Vitan) și 18 noiembrie 2015 (de la ora 17.00, la Cinemateca Eforie). Intrarea este liberă.

10
/11
/15

"Cel ales", de Cristian Comeagă, a fost distins cu trei premii, zilele trecute, la gala International Filmmaker Festival of World Cinema din Milano. La rândul său, filmul independent semnat de Nicolae Constantin Tănase, "Lumea e a mea", a câştigat Discovery Award la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Est-European de la Cottbus.

10
/11
/15

"Micul Prinţ 3D", de Mark Osborne, prima adaptare animată a capodoperei lui Antoine de Saint-Exupéry, va fi lansată în cinematografele din România pe 4 decembrie. Eroina filmului este Fetiţa, pe care mama sa o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În tot acest proces intervine un vecin amabil, dar cam excentric, Aviatorul.

08
/11
/15

Mai mulți cineaști au lansat joi un site de video la cerere (VLC) numit Cinetek, consacrat marilor filme clasice ale cinematografiei mondiale, selectate și prezentate de regizori din lumea întreagă. Cinetek propune deocamdată un catalog de circa 950 de filme de toate genurile și dintr-un număr mare de țări, de la începuturile cinematografiei până în anul 2000

07
/11
/15

Cunoscut și respectat regizor de teatru, Alexandru Darie va putea fi urmărit și pe marile ecrane, într-un rol cheie din Poveste de dragoste. Regizat de Cristina Iacob, (#Selfie, cel mai de succes film românesc al anului 2014), filmul urmează a se lansa în cinematografele din România pe 27 noiembrie.

06
/11
/15

CRONICĂ DE FILM Deşi „Box”, noul film al lui Florin Şerban, păstrează destule din preocupările stilistice şi tematice din „Eu când vreau să fluier, fluier”, îi lipsesc totuşi prospeţimea, dinamica şi nervul pe care se susţinea debutul premiat în 2010 cu Ursul de Argint la Berlin.

06
/11
/15

Ethan Hawke împlineşte, astăzi. 45 de ani! Actorul american a debutat pe marele ecran în 1985, când a interpretat rolul lui River Phoenix, în „Explorers”. A urmat unul dintre cele mai bune roluri ale sale în drama „Dead Poets Society”, fiind apoi nominalizat la Oscar pentru rolurile din Training Day şi Boyhood.

06
/11
/15

Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, "Acasă la tata", va fi lansat astăzi în cinematografele din în București și din alte 23 de orașe din ţară. Tot de astăzi, cinefilii români pot vedea pe marile ecrane mult aşteptatul "Spectre", ultimul film din seria James Bond.

05
/11
/15

Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti organizează în perioada 9-15 noiembrie 2015 ediţia a noua a galei bucureştene a filmelor maghiare, Săptămâna Filmului Maghiar la Bucureşti. Evenimentul oferă o sinteză asupra producţiei de filme maghiare din ultimul an, prezentând varietatea şi spiritualitatea cinematografiei maghiare contemporane.

05
/11
/15

Un desen animat al lui Walt Disney, pierdut în anii 1920, a fost găsit în arhivele Institutului Filmului Britanic (British Film Institute, BFI). Pelicula, restaurată cu ajutorul studiourilor de animație Disney, va fi difuzată în premieră mondială în 12 decembrie la Londra.

03
/11
/15

După „Aferim!” de Radu Jude și „Nunta de piatră” de Dan Piţa și Mircea Veroiu, incluse în programul „Zilelor Culturii Române” organizate de ICR Londra la Edinburgh în perioada 10-17 octombrie, proiecțiile din cadrul sezonului „Mark Cousins prezintă…” continuă în 4 noiembrie, la cinematograful de artă Filmhouse din capitala scoțiană, cu filmul care a lansat poetica noului val românesc - „Moartea domnului Lăzărescu”, în regia lui Cristi Puiu.

03
/11
/15

Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care își propune să promoveze producțiile cinematografice dedicate dansului și artei coregrafice. 64 de producții din 27 de țări incluse în Competiția Oficială, documentare de scurt și lungmetraj, selecția celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și un workshop de creație dedicat pasionaților de dans. Proiecțiile se vor desfășura la Cinemateca Union.

31
/10
/15

Filmul ”Usturoi”, producția independentă filmată în întregime în Transilvania, a fost difuzat în această săptămână la penitenciarul de maximă siguranță din Aiud, în cadrul unei proiecții speciale, la invitația serviciului de Educație și Asistență Psihosocială din instituție.