Povestea lui Antonio Vivaldi din Veneția, orașul de pe apă cu decor de teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-lui-antonio-vivaldi-din-venetia-orasul-de-pe-apa-cu-decor-de-teatru/

Povestea violonistul italian Antonio Vivaldi care s-a născut cu un veac înainte de Niccolò Paganini şi Franz Liszt, care a fost contemporan cu lutierii Antonio Stradivari şi Giuseppe Guarneri şi a scris muzică pentru teatrul de operă.

Un articol de Monica Andrei|6 decembrie 2016

În orașul cosmopolit al Italiei, ce arată ca o scenă pe apă cu decor de teatru, trăia o familie de burghezi înstăriți. Erau părinții lui Antonio Lucio Vivaldi. Viitorul compozitor s-a născut într-o zi de primăvară, pe la 1698, însă din cercetările și documentele muzicologilor aflăm că nu se cunoaște cu exactitate data nașterii, ci numai a morții. Copilăria singuratică a fost marcată de lecțiile de vioară ale tatălui său și briza mării ce pătrundea optimist în obscuritatea camerei. Băiatul suferea de o strâmtime a pieptului”, adică astm, boală care l-a determinat la izolare toată viața, dar care nu l-a împiedicat să compună muzică pentru teatru de operă și cele mai frumoase piese muzicale dedicate anotimpurilor, mult iubite și ascultate de către toată lumea și azi.

Ne aflăm în veacul când lui Marosini i se acorda titlul de doge. Toată Veneția era în sărbătoare. La finalul serviciului religios, în timp ce se trăgeau salve de tun, ducele, îmbrăcat în mantie de purpură şi aur, iese din biserică și se îndreaptă spre mare, îşi aruncă inelul din deget, în timp ce rosteşte în limba latină: Mă căsătoresc cu tine, mare, în semn de adevărată şi perpetuă stăpânire”. După încheierea ritualului, la rugămintea aristocratului Vivaldi, dogele generos îl admite ca violonist, la capela ducală din San Marco, pe Antonio. Băiatul urmează în același timp seminarul teologic pentru a deveni preot catolic, studiind în paralel şi muzica. Învaţă să cânte la orgă, îşi ia gradele preoţeşti și este hirotonisit. Din cauza părului roşcat, buclat, căzut pe umeri i se spune „preotul roşu”. Tânărul cu nas acvilin și curios, e conștient că drumul lui spre glorie e muzica, iar superiorii prelaţi îl pun într-o lumină defăimătoare. Prietenului său, marchizul Guido Bentivoglio, i se confesează într-o scrisoare: „din cauza unei suferinţe care îmi îngreunează respiraţia [astm], am oficiat un an, apoi am părăsit altarul fără să fi terminat slujba. Am fost trei sezoane la carnaval la Roma, pentru operă și am cântat în teatru cu vioara”.

Pentru fapta comisă, i se interzice să mai slujească în biserică, iar ca să aibă o pâine, violonistul se angajează la Seminarul muzical, unde predă cursuri și compune în același timp muzică pentru orgă.

Primul teatru de operă din lume și politica senatului venețian

Prin secolul al XVIII-lea, în lumina soarelui şi adierea vântului, Veneţia arăta ca un oraş unde localnicii făceau din orice zi din calendar prilej de distracţie. Numai în somptuoasele palate unde se desfășura viața plină de fast a aristocrației italiene domneau umbrele singurătăţii și tristeții. Un călător francez, în al său jurnal, pomenea că, pe atunci, poporul împreună cu nobilii se aflau într-o veselie generală. Cu măști pe față, făceau pozne inocente și glume cu haz ce stârneau râsul, pe la tot pasul prin oraș. A distra poporul făcea parte din politica senatului veneţian, iar arta era creată pentru a plăcea. Distracția era remediul împotriva suferinţelor, iar venețienii adunau prin carnavalul lor toată Europa în orașul lor unde totul devenea sărbătoare.

În 1637, la Veneţia se inaugurează primul teatru de operă din lume. Sala de spectacol era compusă din parter şi loji, luminată doar cu un felinar, care dispărea la ridicarea cortinei. Două rânduri de lampioane străluceau pe laturile scenei și multe lumânări pe pupitrele membrilor orchestrei. Lojile erau doar ale aristocraţilor. La parter, fotoliile erau ocupate de către oamenii de rând și servitorii stăpânilor. Înainte de spectacol, o persoană cu o lumânare în mână și o mască pe față, trecea printre rânduri, încasând taxa. Spectacolul avea 10 numere muzicale, iar în timpul reprezentaţiei, nobilii comentau zgomotos scenele, la parter se glumea, numai servitorii urmăreau totul umili și tăcuți. Pe scenă cântăreții trebuiau să se facă auziţi. În timp, s-au construit și alte teatre de operă, în Veneția, apoi în Italia, pe unde au trecut însemnaţi creatori. Ariile lor prindeau viață și în sezonul carnavalului, alături de măşti, costume, astrologi, păpuşari, muzicanţi ambulanţi, în spectacolul fascinant al străzii.

Întâlnirea, prietenia și colaborarea cu dramaturgul Carlo Goldoni

În epoca de amurg a barocului, tot la Veneția se naște în 25 februarie 1707, Carlo Goldoni. Bunicul său era atât de bogat, încât își construise o casă cu o sală de teatru unde se jucau spectacole de commedia dellarte. Ca să-și distreze nepotul, îi construiește un teatru de păpuşi. Goldoni joacă teatru în copilărie, mai târziu scrie comedii de moravuri. Autorul comediei Teatrului Comic”, își trage seva din „Cele două cărţi asupra cărora am cugetat cel mai mult şi de care nicicând nu mă voi căi că m-am slujit, au fost Lumea şi Teatrul. Prima dintre ele îmi înfăţişează numeroase şi felurite caractere de oameni, mi le zugrăveşte atât de firesc, încât par făcute anume spre a-mi aduce din belşug subiecte pentru comedii plăcute şi instructive: îmi înfăţişează semnele, puterea, efectele tuturor pasiunilor omeneşti; îmi furnizează întâmplări ciudate; îmi aduce la cunoştinţă moravurile zilei; îmi arată păcatele şi cusururile cele mai obişnuite ale veacului nostru şi ale neamului nostru, cărora li se cuvine oprobriul sau batjocura înţelepţilor; îmi dezvăluie totodată la vreo persoană virtuoasă mijloacele prin care virtutea se opune acestor corupţii, drept care eu culeg din această carte, tot răsfoind-o sau cugetând asupra ei, în orice împrejurare sau îndeletnicire a vieţii m-aş afla, tot ce este absolut trebuincios să cunoască cel care vrea să exercite cu oarecare merit această profesiune a mea”.

Contemporani fiind, Carlo Goldoni și Antonio Vivaldi se întâlnesc acasă la muzician pentru a stabili detaliile unei colaborări, despre care dramaturgul își va aminti peste ani: „Abatele îmi întinde drama, râzând de mine, îmi dă hârtie şi un birou, îşi reia breviarul plimbându-se prin cameră, recită psalmi şi imnuri. Eu recitesc scena, mă gândesc la ce îmi cere muzicianul şi în mai puţin de un sfert de oră aştern pe hârtie o arie de opt versuri în două părţi, îl chem pe abate şi i-o arăt. Vivaldi le citeşte, încreţeşte fruntea, reciteşte, înăbuşă strigăte de bucurie, aruncă breviarul, cheamă pe Ana Giraud.” Erau aproape să se certe, însă, după acest moment se leagă o prietenie şi o colaborare de lungă durată. „Bunul violonist și mediocrul compozitor”, cum îl numea pe Vivaldi autorul „Bădăranilor”, a compus muzica celui care a scris comedii.

Călătoriile în Europa, faima din Italia, un teatru salvat de la faliment

Autorul celebrelor piese muzicale dedicate anotimpurilor, care imită murmurul izvorului, şuieratul vântului, ciripitul păsărilor, din cauza astmului călătorește prin Europa. Călătorind muzicianul cunoaște multă lume, are onoarea să corespondeze cu prinții și prințesele din alte țări, ceea ce-l bucură. În 1715, îl vizitează acasă pe Jacques Offenbach, inventatorul german al operetei, care-l întâmpină cu vin. „De aproape am admirat şi mai mult arta sa, mi-am dat seama că el execută lucrări grele, variate, într-o manieră nici plăcută, nici confortabilă – notează în al său jurnal Johann Sebastian Bach.

Schimbând clima, starea sănătății lui se îmbunătățește, dar se întoarce mereu în orașul natal, face crize, se izolează în apartament și iese rar din casă, circulând doar cu trăsura sau gondola.

Muzica lui este cerută, căutată, ascultată peste tot în țările din Europa. Acasă, este una dintre cele mai interesante persoane din Veneţia și chiar din Italia, compune librete pentru teatrul de operă. „E plin de spirit, un foc nesfârşit, un colorit strălucitor şi o viteză surprinzătoare – își amintește Abatele Conti. Vivaldi a compus trei opere în mai puţin de trei luni, două pentru Veneţia şi a treia pentru Florenţa; ultima a restabilit starea financiară a teatrului din acest oraş şi i-a adus mulţi bani.” Teatro degli Immobili, care trecea printr-o criză financiară, este salvat. Datorită muzicii lui, sălile lui au fost arhipline multă vreme, iar biletele se epuizau cu mult timp înaintea reprezentației.

În 1727, compozitorul dirijează în concertul de la Teatrul Reggio Emilia. În urma succesului răsunător, e sărbătorit de întreaga Italie. Totuși, prelații bisericii sunt împotriva muzicii lui. În 1738, se împlineau 100 de ani de la înfiinţarea teatrului din Amsterdam. Se decisese ca orchestra evenimentului solemn să fie dirijată de un nume cu notorietate europeană. Dintre marii compozitori și muzicologi ai vremii, Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel, Jean-Philippe Rameau a fost ales Antonio Vivaldi.

Doi lutieri celebri și momente din istoria unui instrument

Antonio Vivaldi se născuse cu mult timp înainte de Paganini și Liszt, era contemporan cu doi lutieri celebri, avusese succese răsunătoare în Italia și Europa, însă, ca şi compozitor nu a inventat noi efecte sonore ale viorii și n-a trecut de pragul unde ajunsese Arcangelo Corelli. În timpul vieții, a publicat 40 de culegeri de sonate și concerte. În opera sa, sub masca unor sunete ce păreau a exprima veselia, „preotul roșu” își ascundea tristețea și boala, redând sufletul neliniştit și mintea agitată a epocii. La un sfert de veac de la decesul său, muzicologul englez Charles Burney susţinea că ar fi creat poziţia a doua la vioară, numai că inovaţia i-a fost atribuită și lui Nicola Matteis.

Trecuse un secol şi jumătate de când Antonio Stradivari și Giuseppe Guarneri construiseră în forme diferite și îmbunătățite vioara, dar muzicienii nu-i descoperiseră încă potențialitatea. Abia peste alt secol, Niccolò Paganini, prin geniul său, scoatea dintr-o „Guarneri” tot ce-i mai suav ca sunet, rămânând unic în istoria muzicii universale prin creațiile sale. Așa cum spunea Theophile Gautier, era „un diavol şi un înger al viorii, acuzat că închisese sufletul amantei sale în sicriul sonor al instrumentului său. Era un inimitabil şi fantastic virtuoz, care face să se creadă în puterea vrăjilor”.

O unică iubire, un sfârșit în singurătate

Antonio Vivaldi a iubit vioara și pe Ana Giraud, fiica unui peruchier francez din oraş, o soprană pe care o cunoscuse la Moscova. Singura femeie de care s-a îndrăgostit n-a excelat vreodată în frumusețe, dar avea un corp grațios, ochii frumoși, păr bogat și o voce încântătoare. Era fidelă. Nu se ştie prin ce împrejurări, după ce s-au cunoscut i-a devenit elevă mai întâi, apoi iubită. Au trăit în aceeași casă, nedespărțiți, dar nu s-au căsătorit, iar Ana l-a îngrijit ca o soţie devotată. Pe scenă, i-a interpretat multe multe din operele compuse. Nu se cunosc motivele pentru care dirijorul și compozitorul s-a retras discret din lumea muzicii, a plecat din Veneția şi a fost uitat. Abia în 1938 s-a aflat, că ar fi decedat în singurătate, la Viena, şi a fost îngropat în cimitirul pentru săraci, în 17 iulie 1741. Astăzi cimitirul nu mai există, pe locul său se află o universitate. (Sursa: Ion Ianegic – Antonio Vivaldi)

Muzica lui este cerută, căutată, ascultată peste tot în țările din Europa. Acasă, este una dintre cele mai interesante persoane din Veneţia și chiar din Italia, compune librete pentru teatrul de operă.



16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani

18
/02
/16

Constantin Brâncuşi şi-a petrecut o bună parte din viaţă la Paris. În 1928, Nicolae Titulescu primea, pe malul Senei, o „lecție de Brâncuși”. Genialul sculptor s-a născut într-o zi de 19 februarie (1876), la Hobiţa, în județul Gorj.

Pagina 20 din 33« Prima...10...1819202122...30...Ultima »