Povestea lui Cio-Cio-San revine în „Madama Butterfly” în luna aprilie pe scena Operei Naționale București
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-lui-cio-cio-san-revine-in-madama-butterfly-in-luna-aprilie-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti prezintă joi, 11 aprilie 2019, ora 18:30 spectacolul „Madama Butterfly” de Giacomo Puccini, regia Jean Rânzescu. Regia Jean Rânzescu, decor Theodor Kiriakoff Suruceanu, costume Elena Feodorov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

Un articol de Petre Ivan|9 aprilie 2019

Puccini considera „Madama Butterfly” drept cea mai „tehnică” operă a sa, probabil datorită preocupării excesive de a-și modifica stilul componistic conform subiectului exotic. Premiera mondială a operei, la Milano, în februarie 1904, n-a produs efectul scontat asupra publicului.

Puccini a revizuit partitura, iar patru luni mai târziu opera a fost prezentată din nou, de data aceasta cu succes. „Este cea mai fină operă pe care am scris-o”, spunea compozitorul. Versiunea producției de la Paris, din 1906, cu toate revizuirile ulterioare, este cea pe care o poate admira publicul astăzi.

În România, „Madama Butterfly” a fost prezentă pe scenele bucureștene la puțin timp după premiera mondială, ceea ce dovedește încă o dată faptul că trupa lirică română era la curent cu toate compozițiile noi ale vremii. Timp de zeci de ani „Madama Butterfly” a fost prezentă în repertoriul Operei Naționale București, cu distribuții de valoare în care au excelat toate numele mari ale primei scene lirice din România.

Este una dintre cele mai cunoscute opere din lume, povestea prezintă consecințele unui devotament fără margini. Iubirea dintre Cio-Cio-San și Pinkerton, un ofițer din marina americană, are un deznodământ tragic când bărbatul se întoarce acasă cu o altă femeie. Cum nu poate suporta durerea și dezonoarea, Cio-Cio-San se sinucide cu sabia tatălui său, potrivit tradiției.

(Video: Opera Națională București)

Biletele se găsesc pe http://tickets.operanb.ro/ și la casa de bilete a Operei Naționale București (program luni – duminică între orele 10:00 – 13:00 și 14:00 – 19:00). Următoarea reprezentație va avea loc sâmbătă, 11 mai, începând cu ora 18:30.

Foto: Madama Butterfly – Sebastian Bucur, ONB

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.

06
/09
/23

În prag de toamnă iubitorii de operă şi operetă sunt invitaţi să se bucure de un eveniment de înaltă ţinută, în care muzica clasică, tradiţia şi eleganţa se îmbină pentru o experienţă unică şi memorabilă: MH Orchestra prezintă, în premieră, concertul de “De la Operă la Operetă”, o fascinată incursiune sonoră printre cele mai îndrăgite arii şi cele mai aplaudate duete, din lucrări ce se joacă cu casa închisă pe scenele din întreaga lume.