Povestea lui Vespasiano da Bisticci, în „Librarul din Florența” de Ross King
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-lui-vespasiano-da-bisticci-in-librarul-din-florenta-de-ross-king-fragment/

Editura Nemira a publicat recent „Librarul din Florenţa. Vespasiano da Bisticci şi manuscrisele care au iluminat Renaşterea” de Ross King, din care vă oferim un fragment.

Un articol de Ziarul Metropolis|18 septembrie 2022

Canadianul Ross King este un renumit specialist în Renașterea italiană, autorul a numeroase cărți de succes, printre care se numără Brunelleschi’s Dome, Michelangelo and the Pope’s Ceiling, Leonardo and the Last Supper sau Mad Enchantment: Claude Monet and the Painting of the Water Lilies. Dragostea sa pentru Florența renascentistă, despre care studiază, scrie și ține conferințe de peste două decenii, a făcut din povestea de mult uitată a lui Vespasiano da Bisticci – despre care nu s-a mai scris niciodată – un subiect irezistibil. În prezent, Ross King locuiește în apropiere de Oxford.

O cronică palpitantă a efervescenței intelectuale, plasată în contextul frământărilor politice și religioase ale epocii, cartea sa Librarul din Florența este, în aceeași măsură, o odă închinată cărților și producției de carte, ilustrând trecerea de la manuscris la tipar, prin intermediul vieții unui om extraordinar, pierdut de mult timp în istorie, unul dintre adevărații titani ai Renașterii.

Renașterea în Florența evocă fresce remarcabile și clădiri elegante – opera impresionantă a artiștilor și arhitecților desăvârșiți ai orașului, dar la fel de importanți pentru secolele următoare au fost căutătorii de manuscrise, scribii, cărturarii și librarii florentini, cei care au suflat praful de pe un mileniu de istorie și, prin descoperirea și răspândirea cunoștințelor antice, au dat naștere unei lumi noi și strălucitoare.

Un astfel de căutător de comori livrești a fost și Vespasiano da Bisticci. Născut în 1422, el a devenit „regele librarilor din întreaga lume“, după spusele unui prieten. Într-o vreme în care toate cărțile erau confecționate manual, timp de patru decenii Vespasiano a produs și a vândut multe sute de volume în librăria sa care s-a transformat, de asemenea, într-un loc de întâlnire pentru dezbateri și discuții. Pe lângă faptul că erau păstrătoarele înțelepciunii antice reprezentate de autori precum Platon, Aristotel și Quintilian, cărțile sale erau opere de artă în sine, copiate de scribi talentați și anluminate de cei mai iscusiți miniaturiști. Printre clienții săi se numărau papi, regi și prinți din întreaga Europă care doreau să-și întărească reputația prin fondarea unor biblioteci magnifice.

Vespasiano își atinsese deja apogeul puterii, fiind recunoscut drept cel mai prolific negustor de cunoaștere din Europa, atunci când și-a făcut apariția o nouă invenție: cartea tipărită. Astfel, la finalul secolului XV, regele librarilor s-a văzut amenințat de această realizare tehnologică de amploare, prin care cărțile produse la prețuri mici ajungeau la cititori care nu și-ar fi permis niciodată unul dintre manuscrisele sale elegante.

„Magnific! Cercetările meticuloase ale lui Ross King oferă o experiență de lectură fascinantă, pe măsură ce povestea împletește cu măiestrie intrigile politice ale familiilor care se luptau pentru putere și căutau favorurile papei cu o istorie intelectuală captivantă care acoperă evoluția cărților, Italia Renașterii, filozofia și literatura clasică și inventarea tiparului. Un studiu pătrunzător și emoționant al unei epoci în care cărțile erau considerate esențiale pentru a da sens vieții, iar cunoașterea și înțelepciunea erau prețuite ca scopuri în sine.“ – Booklist

„Excelent… Dificultățile comerțului cu cărți din secolul XV reprezintă exact motivul pentru care Librarul din Florența este o lectură atât de fascinantă: ele leagă activități aparent neînsemnate, precum creșterea oilor, de ciumă, politică și cruciadele papale. Deși în aparență este o biografie a lui Vespasiano da Bisticci, acesta este mai puțin subiectul cărții, cât metoda acesteia: o fereastră către evoluțiile intelectuale, politice și tehnologice ale unei epoci aflate într-o efervescență radicală. Este o alegere inteligentă a lui Ross King, la fel cum Ross King – amuzant, spiritual și un adevărat specialist – este o alegere norocoasă pentru Vespasiano. Este o carte pe care o voi păstra în bibliotecă, în ciuda rafturilor aglomerate.“ – Tim Smith-Laing, Telegraph

„Librarul din Florența. Vespasiano da Bisticci și manuscrisele care au iluminat Renașterea” de Ross King (fragment)

Vespasiano trebuia să-și plătească echipa de scribi și miniaturiști din cei 160 de florini pe care-i câștigase de pe urma celor trei manuscrise. Ca scrib îl alesese pe unul dintre preferații săi, Piero Strozzi, preotul care, datorită intervenției lui Vespasiano la papa Nicolae, conducea acum parohia Ripoli de lângă Florența. Vespasiano i-a dat mult de lucru de-a lungul anilor, iar Piero avea să copieze mai bine de 70 de manuscrise (deși, în virtutea modestiei preoțești, n-a semnat cu numele său decât cinci). Vespasiano îl ținea la mare cinste: Piero, spunea el, era „cel mai frumos scrib al vremii sale și cel mai bun corector“.

Vespasiano fusese la fel de scrupulos și când și-a ales miniaturistul. Registrele lui Serragli arată că l-a plătit pentru serviciile sale pe „miniatore Francesco d’Antonio“. Un tânăr de 21 de ani, aflat la începutul unei cariere de miniaturist creativ și talentat, care avea să se dovedească foarte prolifică, Francesco din Antonio del Chierico avea pregătire de aurar, dar începând cu 1455 se dedicase aproape exclusiv decorării de manuscrise, fiind discipolul și apoi colaboratorul faimosului pictor și miniaturist Zanobi Strozzi, o rudă îndepărtată a lui Piero. Un protejat al lui Fra Angelico, Zanobi pictase fresce și pentru mănăstirea San Marco, și pentru Badia; probabil că el i-a făcut lui Vespasiano cunoștință cu mai tânărul său colaborator. Faptul că Vespasiano îl alesese pe Francesco pentru o muncă așa de importantă arată și câtă încredere avea în abilitățile tânărului și ce ochi avea pentru a recunoaște talentul în alții. A fost răsplătit peste măsură. Francesco și-a lucrat desenele la înălțimea artiștilor florentini ca Masaccio, Fra Angelico și Filippo Lippi: peisaje realiste și figuri înfățișate cu un puternic simț de observație, pline de mișcare, expresie și prospețime narativă.

Una dintre ilustrațiile sale s-a dovedit a fi foarte inventivă – o pagină de titlu. Un istoric al tiparului a susținut recent ideea conform căreia „dinamica inovației“ inerentă tiparului a permis schimbări radicale, precum „apariția paginii de titlu, care nu existase în lumea manuscriselor“. E adevărat că paginile de titlu lipseau adesea din manuscrise. Acestea aveau aproape întot- deauna cu un HIC INCIPIT („aici începe“), sau – mai simplu – INCIPIT, scris în litere mari pe prima pagină. Incipitul era izolat de restul textului, anunțând ce operă urmează, dar ocupând doar câteva rânduri în susul primei pagini. Motivul pe care-l dau istoricii este economia de spațiu: scribii și colecționarii nu voiau să irosească pergamentul. Dar bugetele multor colecționari și-ar fi permis și câteva pagini în plus de pergament, iar multe manuscrise aveau margini late, care sigur erau o irosire și mai mare.

Însă paginile de titlu apăreau câteodată și „în lumea manuscriselor“. De fapt, manuscrisele arătau și ele „o dinamică a inovării“, asemenea tiparului, mai ales în secolul XV, când umaniștii au introdus o grafie nouă și un nou fel de a structura pagina scrisă, ambele adoptate de tipografi. De fapt, nu tipografii, ci mai degrabă Vespasiano și artiștii săi au fost aceia care au inventat pagina de titlu, copiată mai târziu de tipografi. Această evoluție de la incipit la pagină de titlu își are originile într-un manuscris din secolul XII pe care Vespasiano îl studiase. În 1448, a fost angajat să repare unul dintre codicele din biblioteca din San Marco, un exemplar al Antichităților iudaice de Flavius Josephus, transcris în Toscana cu trei sute de ani înainte. Din moment ce unele pagini se rupseseră sau fuseseră rătăcite, Vespasiano și-a pus unul dintre scribii de încredere, Ser Antonio di Mario, să recopieze porțiunile lipsă din text, care apoi erau integrate în volum.

Vespasiano trebuie să fi fost uimit de anumite detalii din codex când a început să-l descompună în atelier, ca pe un pacient pe masa de observație, pentru a-i scoate paginile mutilate și să-i facă transplantul de pergament, cusându-l iarăși la final. Nu doar că era decorat cu frumoase inițiale albe din viță de vie și scris în literele antice imitate de Poggio și urmașii săi, dar forzațul din față conținea numele autorului și titlul în litere capitale, într-un chenar dreptunghic: INCIPIT PREPHATIO FLAVII IOSEPHI IUDAICÆ ANTIQUITATIS. Incipitul devenise mai mare, migrase din partea de sus a primei pagini și ocupa verso-ul paginii de deschidere.

Lucrurile vechi au devenit iarăși noi: Vespasiano s-a decis ca edițiile sale de lux, începând cu „Decadele Regelui“, să rezerve o pagină în care miniaturistul, Francesco del Chierico, avea să anunțe, simplu și atrăgător, numele autorului și titlul cărții; acesta era doar un exemplu al spiritului său inovator în permanentă desfășurare.

Librarul din Florența. Vespasiano da Bisticci și manuscrisele care au iluminat Renașterea de Ross King, Editura Nemira, 2022, traducere din limba engleză de Iulian Bocai, colecția „ORION”.



25
/01
/24

La iniţiativa revistei Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, apare în peisajul cultural românesc un nou proiect dedicat profesioniştilor din domeniul artelor spectacolului.

25
/01
/24

Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Sala „Ileana Berlogea”, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale va sărbători Ziua Universității și a patronului său spiritual, Ion Luca Caragiale.

25
/01
/24

Duminică, 28 ianuarie (de la 17.00), primul concert al anului 2024 din stagiunea Orchestrei de Muzică Populară Radio îi este dedicat memoriei actriței NATAȘA RAAB, prezentatoare a nenumeroase concerte pe scena Sălii Radio.

25
/01
/24

Muzica și poveștile se întâlnesc la Teatrelli într-un nou concept de spectacol sonor, creat de Mădălina Pavăl și Alexei Țurcan, împreună cu alți 10 muzicieni talentați. GAZDA redefinește sonoritățile românești și propune spectatorilor un alt mod de a se bucura de muzică – umăr lângă umăr cu artiștii răspândiți prin sala transformată într-o sufragerie, pregătiți să dăruiască povești din culisele creației.

25
/01
/24

Festivalul DIPLOMA Show, un proiect The Institute, lansează seria de podcasturi Friends of the Arts, produsă de Black Rhino Radio și moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova și susține tinerii artiști, designeri și arhitecți.

25
/01
/24

Gaep anunță reprezentarea lui Théo Massoulier. Artistul stabilit la Lyon este cunoscut pentru asamblaje în care coexistă elemente minerale, plante și artefacte și care fac trimitere la culturile biologice din laborator sau la mici matrice prebiotice. Recent, el a început să dezvolte o serie de picturi cu basoreliefuri inedite, acționate magnetic. Prima lui expoziție personală la Gaep – și prima din București – se va deschide la finalul lunii februarie.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.