Povestea marelui violonist Paganini, pe scena Teatrului Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-marelui-violonist-paganini-pe-scena-teatrului-metropolis/

Teatrul Metropolis vă aşteaptă sâmbătă, 19 decembrie, şi duminică, 20 decembrie, de la orele 16:00 şi 20:00, la spectacolul PAGANINI, în regia lui Mick Davis. Un spectacol fascinant despre viaţa marelui muzician italian Niccolò Paganini care include episodul tensionat dintre celebrul violonist şi biserica de rit catolic.

Un articol de Petre Ivan|16 decembrie 2015

Paganini, pe scena Teatrului Metropolis – Povestea spune că, în Italia, datorită succesului, circula legenda că marele violonist şi-a vândut sufletul diavolului spre a dobândi aur şi glorie eternă, fiind declarat eretic.

Niccolò Paganini a fost o minune a timpului său, un geniu neegalat până astăzi, care a scos din vioara Guarneri tot ce era mai suav ca sunet, uimind o lume întreagă.

Un spectacol dedicat memoriei marelui violinist, marcând astfel cei 175 de ani de la trecerea în nefiinţă a artistului.

Despre Mick Davis

Regizorul Mick Davis s-a născut la 1 august 1961 la Glasgow, Scoția. A lucrat ca antrenor de fitness al echipei de fotbal Celtic. Acolo l-a cunoscut pe Rod Stewart, suporter împătimit al echipei Celtic. Prietenia cu marele cântăreț a marcat începutul carierei lui Mick Davis în cinematografie.

Mutat la Los Angeles, Davis se afirmă ca scenarist al filmelor „Războiul Vampirilor” (Vampire War – 1996), „Dragoste la Paris” (Love in Paris – 1997), „Meciul” (The Match – 1999), „Invizibil” (The Invisible – 2007). În 1999, Davis își face debutul ca regizor cu filmul „Meciul”, o comedie romantică filmată în Scoția.

Amedeo Modigliani

În 2004, Mick Davis regizează filmul „Modigliani”, o biografie a pictorului italian Amedeo Modigliani.  Filmul a fost realizat la studiourile din Buftea, iar distribuția include alături de Andy Garcia mai mulți actori români printre care Mihai Gruia Sandu, George Ivașcu, Lia Bugnar.

Niccolo Paganini

După 10 ani, Mick Davis revine la București pentru a spune povestea unui alt artist emblematic, Niccolo Paganini, de data aceasta pe scena Teatrului Metropolis.

Fascinat încă din copilărie de violonistul numit „muzicianul diavolului”, pe care îl vedea ca pe un fel de star rock, un Mick Jagger sau Jim Morrison al vremii sale, Davis scrie un scenariu despre viața lui Paganini.

Mick Davis montează la Metropolis acest scenariu considerat de Martin Scorsese unul dintre cele mai bune din cele pe care el le-a citit la Hollywood.

Paganini – INFO

Din distribuție:

Niccolo Paganini Tudor Aaron ISTODOR
Episcopul Janin Gelu NITU
Satan Mihai Gruia SANDU
Eleonora Quilici Adelaida PERJOIU
Napoleon Bonaparte Claudiu BLEONȚ
Elise Bonaparte Elvira DEATCU
Teresa Paganini Ana CIONTEA
Antonio Paganini Petrișor STAN

Un spectacol de MICK DAVIS

Regizor secund Alexandru Nagy
Scenografie & Light Design: DRAGOȘ BUHAGIAR
Decor Vanda Maria Sturdza
Asistent Decor Lucia LECA
Costume Andrada CHIRIAC
Asistent Costume Luiza ENESCU
Coregrafie Lelia MARCU-VLADU
Coloana Sonora Andrei PETRE-TATU
Traducere Adelaida PERJOIU
Machiaj Ioana ANGELESCU
Coloana sonoră: ALEXANDRU TOMESCU

IMG_2184 IMG_2263 IMG_2438

FOTO: Povestea marelui violonist Paganini – Mihai Georgiadi

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.