Povestea neștiută a lui Magheru, bulevardul haiducului ajuns general
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-nestiuta-a-lui-magheru-bulevardul-haiducului-ajuns-general/

Ziarul Metropolis demarează o campanie editorială care va scoate la lumină poveştile necunoscute ale străzilor din Bucureşti şi secretele lor. Unele niciodată cunoscute, altele uitate, istoriile lor merită redescoperite.

Un articol de Monica Andronescu|17 ianuarie 2016

POVEȘTILE STRĂZILOR DIN BUCUREȘTI În acel început de aprilie al anului 1804, în zorii altui secol, când îl aducea pe lume pe cel de-al doilea băiat al familiei, și-i dădea numele Gheorghe, într-un sătuc din Gorj, numit Bârzeiu de Gilort, preoteasa Bălașa nici nu visa că peste 200 de ani, în capitala României, numele familiei ei va fi în fiecare zi pe buzele a zeci, sute, mii de oameni.

Din căsuța parohială a familiei preotului Ion, în care a adus pe lume opt copii, nu avea cum să-și imagineze că istoria României se va lega strâns de unul dintre fiii ei și că acesta, azi uitat și pierdut în negura timpului, va da numele poate celui mai circulat bulevard al Bucureștiului de la începutul secolui 21.

În ziua aceea rece de 8 aprilie, într-o cămăruță austeră din curtea bisericii, într-o familie cu rădăcini bine înfipte în istorie, ale cărei urme pot fi găsite încă din vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu, Gheorghe Magheru se năștea ca cel de-al doilea fiu al lui Ion și al Bălașei. Lui i-au urmat șase surori: Zamfira, Ilinca, Bălașa, Smaranda, Maria și Stana.

Așadar, o casă mică, în care greutățile au apărut foarte devreme, pentru că tatăl lor, popa Ion, moare de tânăr, lăsându-și soția să crească singură opt copii, ultima dintre fetițe fiind foarte mică la momentul morții tatălui. De altfel, și Gheorghe avea atunci doar câțiva ani, dar era deja matur… Încă înainte ca asupra lor să cadă durerea morții tatălui, băiețelul Gheorghe a trebuit să plece cu familia în pribegie, căci într-un august torid din primii ani ai copilăriei lui, turcii, sub comanda lui aga Bechir, au prădat Oltenia, incendiind și satul Bârzeiu de Gilort. Însă turcii au fost apoi prinși și omorâți de haiduci, printre ei aflându-se chiar tatăl și fratele lui mai mare.

Robin Hood se face ministru de finanțe

La nici 16 ani, intrat în ceata de haiduci în care era și fratele lui, tânărul Gheorghe Magheru deja devine vestit atunci când luptă împotriva turcilor, iar la nici 20 de ani, în 1821, ajunge comandant militar în oastea lui Tudor Vladimirescu, căruia i se alătură cu grupul lui de panduri. Cam tot pe-atunci, pe la vârsta de 19 ani, familia i-a hotărât căsătoria cu Ancuța, fiica clucerului Hagi Gheorghe Pleșoian, cea care i-a fost prima soție. Cât de multă iubire a existat între ei e o altă poveste…

Ceva mai târziu, peste câțiva ani, în timpul războiului turco-prusac, același Gheorghe Magheru primește rangul de căpitan de panduri pentru fapte extraordinare de vitejie și e decorat de țarul Rusiei cu Ordinul Sf. Ana în grad de cavaler, primind o sabie de onoare. Dar, deși contribuția lui în timpul bătăliei de la Șișești a fost esențială, el salvând, se pare, orașele Târgu Jiu și Craiova, pentru tânărul Gheorghe începea atunci un conflict care nu se va stinge până la moarte și avea să-l țină departe de armată până la 1848, cu Ion Solomon, un alt căpitan de panduri.

Episodul nu este întâmplător în biografia lui, pentru că Magheru a ieșit din armata română ca să nu fie sub ordinele lui Solomon. Conflictul se va reaprinde, ca într-un roman de aventuri, la 1848, când cei doi se vor afla pe poziții diferite: Gheorghe Magheru va fi unul dintre stâlpii revoluţiei, în timp ce Ion Solomon va fi unul din conducătorii contrarevoluţiei.

Destinul zbuciumat avea să-l poarte apoi pe Gheorghe Magheru spre cele mai importante momente din istoria României, concentrate în acea perioadă, devenind ministru de finanțe în cabinetul revoluționar din Țara Românească în anul 1848, apoi, temporar, comandant general al trupelor revoluționare din Țara Românească.

„Mă simt ferice de a muri pentru țara mea”

Haiduc cunoscut din zona Băileștiului, cu o viață mai ceva ca a lui Robin Hood, Gheorghe Magheru a străbătut treptele puterii una câte una, mergând de pe drumurile codrilor, până în cămările de taină ale Revoluției de la 1848, devenind unul dintre principalii susținători ai lui Avram Iancu. Alături de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Christian Tell, care conspira împotriva prințului Bibescu, a intrat în Societatea secretă masonă Frăția. Adunarea de la Islaz, din iunie 1848, care a însemnat începutul Revoluţiei, s-a ţinut în judeţul Romanaţi, la acel moment sub conducerea lui.

gheorghe magheru1848 nu este un an zbuciumat numai în această parte a lumii. După ce a luat parte împreună cu Bălcescu la formarea guvernului revoluționar, înlăturat apoi de la putere, Gheorghe Magheru nu a renunțat la luptă, refuzând înfrângerea și declarând cu emfază: „Eu, fraților, sunt român și, ca român, mă simt ferice de a muri pentru țara mea”. Acesta este și anul celei de-a doua căsătorii, când a legitimat legătura cu Maria Caramalău, o legătură romantică, în vreme de război, într-un București în care tinerii revoluționari iubeau ca în romanele franțuzești…

În luna octombrie Magheru s-a refugiat în Transilvania, iar de acolo la Trieste și în cele din urmă la Viena, de unde a continuat să susțină cauza revoluționară și unirea principatelor. S-a întors Țara Românească în august 1857, iar în decembrie a fost ales deputat de Gorj în adunarea ad-hoc de la București. Apoi a făcut parte din Adunarea Electivă care l-a ales ca domn pe A.I. Cuza, la 24 ianuarie 1859, dar și-a continuat activitatea politică și după abdicarea lui Cuza. Pe 23 martie 1880, a murit la București, într-o zi de primăvară care semăna cu cea în care venise pe lume în urmă cu opt decenii, în încăperea aceea de la fereastra căreia se vedeau biserica și turlele ei.

Între ieri și azi…

La aproape șaptezeci de ani de la dispariția lui, în 1948, într-o Românie intrată deja sub o altă zodie, într-un București în care farmecul Micului Paris începea să apună, unul dintre cele mai importante bulevarde construite la începutul secolului 20, ca să dubleze Calea Victoriei, și care a purtat inițial numele lui Take Ionescu, avea să fie redenumit cu numele lui. De la Piața Romană și până la intersecția cu strada C.A. Rosetti, bulevardul devenit cea mai cunoscută arteră modernă a Bucureștiului a primit numele generalului Gheorghe Magheru. Aflată cam pe locul unde se află astăzi gura de metrou de la Piața Romană, statuia lui Take Ionescu a fost distrusă de comuniști, așadar vechile urme au fost șterse și numele lui Magheru a fost lipit peste.

Înapoi în timp… Arhitecți renumiți au construit clădiri importante pe acest bulevard, care astăzi se pregătește să se tranforme într-o fantomă. La acest început de an, cele mai multe dintre ele, cele care au scăpat de-a lungul timpului fie de cutremure – cel din 1977 a fost devastator și necruțător cu istoria locului–, fie de demolările comuniste – cazul Muzeului Anastasie Simu din zona unde se află acum clădirea fostului magazin Eva –, sunt în pericol să se închidă, toate, pentru că prezintă risc seismic ridicat.

Câteva dintre construcțiile însemnate de pe Magheru, borne în timp… Blocul ARO, imobilul care a reprezentat un fel de punct de plecare al modernismului românesc, clădit la sfârșitul anilor ’20 la intersecția dintre Pictor Verona și Magheru, vizavi de Casa lui D.A. Sturdza, care azi găzduiește Librăria Cărturești. Pe lângă apartamente, clădirea avea la bază un cinematograf – Patria –, construit ceva mai târziu, la începutul anilor ’30. De asemenea, hotelul Ambasador și hotelul Lido, amblele proiectate de arhitecți celebri, precum și, „Ciclop”- cel mai mare garaj pe mai multe nivele al timpului, păstrând în el povești și secrete din perioada interbelică, în care automobilul începea să fie la mare modă. Și, nu în ultimul rând, celebra clădire în care se află Teatrul Nottara, construită de inginerul Ciulley, tatăl cunoscutului regizor Liviu Ciulei…

Suprapus peste vechea poveste a bulevardului interbelic Take Ionescu, Bulevardul Magheru și-a început propria poveste într-o lume nouă, în care rochiile de stambă ieftină începeau să ia locul eleganței de altădată, sub noul soare proletar… Comuniștii i-au considerat numele mai potrivit și i-au dat o existență nouă. Astăzi, la începutul unui nou mileniu, numele generalului Magheru este mult mai cunoscut decât povestea vieții lui.

FOTO: rezistenta.net



16
/03
/16

 „Ariel al pianiştilor” sau „Rafael al pianului”, cum i se spunea lui Chopin, fusese în copilăria şi adolescenţa sa adulatul saloanelor aristocraţiei poloneze din Varşovia, apoi al celor din Paris. Pe ecranul existenţei sale sentimentale s-au perindat cele mai seducătoare femei ale timpului său: Maria Wodzinska, Constanţa Gladkowska, Wanda Radziwiell, prinţesa Cezartoryska, Contesa Dellina Potocka şi, în cele din urmă, George Sand. 

16
/03
/16

La început a fost mânăstirea. Se spune că numele aminteşte de „cotrocire”, adică, acoperire, adăpostire ce i-ar fi fost grabnic necesară lui Şerban Vodă Cantacuzino. De ce? Pentru că se ferea din calea duşmanului său politic Duca vodă, căruia, în plus, îi pusese şi coarne.

14
/03
/16

BUCUREŞTIUL DE TOTDEAUNA Grecii sunt prezenţi la Bucureşti încă de la atestarea documentară a oraşului (1459). Sunt întreprinzători, negustori iscusiţi, oameni ce se fac repede utili. Căderea Constantinopolului, întâmplată în 1453,  înseamnă prăbuşirea Imperiului bizantin şi în acelaşi timp un exod al grecilor. Ţările române sunt un loc predilect iar capitalele lor, Bucureşti şi Iaşi, găzduiesc un număr sporit de la an la an.

09
/03
/16

Conform propriilor declaraţii - Memorii, Humanitas, 1991 -, Mircea Eliade s-a născut în urmă cu 109 ani („M-am născut la București, la 9 martie 1907”). Există totuși o notă de subsol a editurii care spune că data reală a nașterii lui Eliade este 28 februarie/13 martie 1907 (s.v.), conform actului de naștere descoperit și publicat de Constantin Popescu-Cadem în Revista de istorie și teorie literară în 1983

06
/03
/16

Basmele au un sâmbure de adevăr? În cazul lui Pake Protopopescu se pare că da. Licenţiat în Drept de la Paris (cu o teză despre Acţiunile cauzate de frică!), acest băiat de preot bucureştean ajunge primar şi îşi ia funcţia în serios.

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

02
/03
/16

“Eu am rimat întotdeauna cu Teatrul «L.S. Bulandra» din Bucureşti”, îi plăcea Rodicăi Tapalagă să spună adesea. A fost Zoe din “O scrisoare pierdută”, Didina Mazu din “D’ale Carnavalului”, Sophie din “Dimineaţa pierdută”, Elena Andreevna din “Unchiul Vanea”. Este actriţa care se simțea feminină, iubită, frumoasă, puternică, atunci când era pe scenă.

28
/02
/16

Oraş al bucuriei, dar şi al nestatorniciei, Bucureştiul nu are un nume de stradă mai vechi de o sută de ani – cu excepţia Podului Mogoşoaii, croit la 1690 de vodă Brâncoveanu. „Uliţa mare”, „Podul de pământ”, „Piaţa puşcăriei”, „pe lacul Bulăndroiului” au fost, până în sec. XIX, repere suficiente pentru ca lumea să circule într-o urbe căreia un francez răutăcios i-a găsit etimologia numelui: Bucureşti, boue qui reste, adică noroi care rămâne.

22
/02
/16

“Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr” - Umberto Eco . Cu puţin timp înainte de moartea sa, scritorul şi filozoful italian a criticat reţelele de socializare, într-o discuţie publică cu jurnaliştii italieni.

21
/02
/16

Testamentele dovedesc respect pentru proprietate dar relevă şi firea omului. De aceea, se transformă în adevărate profile sociale. Am ales patru testamente ale unor bucureşteni, doar destinaţia unuia mai poate fi zărită azi în oraş. Două au fost distruse parţial de comunişti. Unul a rămas de o factură mai specială pentru că grădina lui Dumnezeu e mare.

20
/02
/16

“Nu-mi fac griji. Cartea va dăinui. Citeşti tot timpul: citeşti în tren, în autobuz. Citeşti în parc. Citeşti când te plimbi şi chiar când faci dragoste poţi să citeşti. Cu computerul este mai greu... ” - Umberto Eco. Unul dintre cei mai mari scriitori contemporani s-a stins din viaţă, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul celebrului roman "Numele trandafirului" avea 84 de ani şi suferea de cancer, conform La Repubblica.

19
/02
/16

"Nu este nicio ruşine să te naşti prost. Ruşine e să mori prost." - Marin Sorescu / Astăzi, în ziua în care îl aniversăm pe Constantin Brâncuşi, se împlinesc 80 de ani de la naşterea scriitorului Marin Sorescu, considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani