Köln, Germania Federală, o gară, timpul recent. Noaptea dintre ani, două femei, două emigrante din România…
Un articol de Andrei Crăciun|26 ianuarie 2016
Uneori, deși mai degrabă foarte rar, actualitatea lucrează în favoarea spectacolelor de teatru. Știți, probabil, ce s-a întâmplat în orașul german Köln la trecerea din 2015 înspre 2016 – acea brutală ciocnire a două feluri de a trăi cumpana anilor. Și uite, tocmai acum se joacă la “Godot”, în acest București tot mai siberian, un spectacol cu titlul acesta – “Köln”! Cum și, mai ales, de ce?
Orașul Köln nu este un oraș oarecare. Aici, oamenii au înălțat în sute de ani, cu o incredibilă încredere că viitorul totuși va exista, un dom. Köln-ul a fost bombardat cumplit în Al Doilea Război Mondial. Sunt groaznice acele imagini cu Domul înălțându-se între ruine. Dar ele există. Köln-ul a renăscut și a găsit puterea să devină, cumva, o Americă. Multe vise au ancorat aici, pe acest pământ gotic.
Și chiar aici – în acest Köln posibil – chiar la o trecere de la un an la altul se întâmplă textul scris (și pus în scenă de Alexandru Unguru). “Köln”-ul de la București nu este o piesă despre cea mai recentă curgere a anilor, o asemenea piesă nu s-a scris încă. Ceea ce nu înseamnă – deloc – că este, totuși, mai puțin. Sunt, firește, multe conflicte în lumea noastră, așa cum multe conflicte sunt și între granițele noastre cele mai intime. Alexandru Unguru le cunoaște. Despre ele a scris.
“Köln”-ul său este, așadar, despre două femei, două emigrante din România, care încearcă să-și găsească aici o cale, adică un sens. Una dintre ele (foarte bine interpretată de Alexandra Laura Badea) vede filme vechi de cinema și visează că dintr-un tren va coborî cândva un avocat care o va lua în brațe și îi va spune că o va iubi pentru totdeauna și că va avea grijă de ea. Desigur, spunându-i toate acestea, o va și săruta prelung. Întocmai ca în filmele vechi de cinema.
Și, în definitiv, ce femeie nu își dorește un asemenea bărbat? Ea este locuită, deci, de o utopie, ea are acasă trei copii, dar deocamdată frământă pâine într-o brutărie germană.
Cealaltă (jucată de îndrăgita și talentata actriță Iulia Verdeș) ajunge noaptea prin parcări, unde…
Amândouă fug, până la urmă, de trecut, și așa ajung ele să bea șampanie într-o noapte de sărbătoare și să-și facă groaznice confidențe.
“Köln”nu are decoruri spectaculoase, și nu are nici măcar cel mai bun text din lume, dar are altceva: are curajul de a vorbi onest despre acești oameni care, într-o zi, își împachetează toate speranțele și temerile într-o singură valiză și sfârșesc într-o autogară dintr-o țară străină, și, de aici, chiar și mai departe, după cum le e norocul, dacă nu destinul.
“Köln”, acest “Köln”, e un spectacol pe care eu de mult îl așteptam.
