Povestea relației tumultuoase dintre Virginia Woolf și sora ei Vanessa
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-relatiei-tumultuoase-dintre-virginia-woolf-si-sora-ei-vanessa/

Lansarea romanului „Vanessa şi sora ei” de Priya Parmar, bestseller al editurii Humanitas Fiction la Bookfest 2017, va avea loc sâmbătă, 24 iunie, ora 17.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

Un articol de |24 iunie 2017

Spectaculos şi plin de detalii ce reuşesc să reînvie un interval-cheie din istoria literaturii secolului XX, romanul Vanessa şi sora ei spune povestea relaţiei tumultuoase a pictoriţei Vanessa Bell cu sora sa, faimoasa scriitoare Virginia Woolf. Sub forma unor consemnări din jurnalul său intim, în care îşi notează inclusiv observaţii legate de propria pictură, de lecturi şi discuţii intelectuale, dar şi de experienţa maternităţii, cartea impune o serie de portrete ale membrilor Grupului Bloomsbury, bine documentate şi extrem de vii.

La eveniment vor vorbi prof.dr. Mihaela Anghelescu Irimia, director de studii al Centrului de Studii Culturale Britanice patronat de Universitatea din Bucureşti şi Consiliul Britanic din Romania, Irina Horea, una din cele două traducătoare ale romanului și Sandra Ecobescu, președinte Fundația Calea Victoriei. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Romanul Vanessa şi sora ei a intrat imediat după publicare în topurile de vânzări americane şi a fost inclus pe listele celor mai bune titluri ale anului 2015. Ediția în limba română a apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducerea fiind semnată de Irina Horea și Antoaneta Ralian.

Londra, 1905. După moartea părinţilor, surorile Stephen,Vanessa şi Virginia, împreună cu fraţii mai tineri, Thoby şi Adrian, se mută într-o casă din avangardistul cartier Bloomsbury. În jurul lor se va forma un cerc de artişti şi scriitori remarcabili, tineri boemi, non-conformişti, care vor intra în legendă drept Grupul Bloomsbury. Dar totul se schimbă când Vanessa se îndrăgosteşte pe neaşteptate şi sora ei se simte abandonată. Posesivă până la obsesie, charismatică şi manipulatoare, de o inteligenţa excepţională, Virginia a trăit mereu înconjurată de atenţia şi afecţiunea surorii sale; fără acestea, poate oricând să cadă pradă tendinţelor autodistructive. În vreme ce tragedia şi trădarea ameninţa să le destrame familia, Vanessa trebuie să ia o decizie prin care să-şi protejeze propria fericire.

Priya Parmar s-a născut în 1974, tatăl său fiind indian, iar mama americancă din California. A absolvit Mount Holyoke College, în Massachusetts, unde a studiat cu poetul Iosif Brodski. A mers pentru un an la Oxford University, pentru a se înscrie în cele din urmă la University of Edinburgh, unde a obţinut un masterat şi ulterior un doctorat în literatură engleza şi teatru. A fost editor freelancer şi a debutat în 2011 cu romanul Exit the Actress, despre Nell Gwyn, actriţa din perioada Restauraţiei şi amanta regelui Carol al II-lea al Angliei. A doua ei carte, Vanessa şi sora ei (Vanessa and Her Sister, 2014; Humanitas Fiction, 2017), care creionează magistral începuturile Grupului Bloomsbury şi relaţia dintre Virginia Woolf şi sora ei, Vanessa Bell, a devenit imediat bestseller. Priya Parmar trăieşte în Hawaii şi la Londra.

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.