Povestea unui geniu. Michael Chekhov
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-unui-geniu-michael-chekhov/

Când s-a născut, pe 29 august 1891, la Sankt Petersburg, în afară de legătura de rudenie cu Anton Cehov, fratele tatălui său, prea puţine lucruri păreau să-i prevestească uriaşul şi, în acelaşi timp, ciudat de nedreptul destin pe care avea să-l trăiască.

Un articol de Monica Andronescu|11 august 2021

Cel cunoscut astăzi în istoria teatrului și a cinematografiei drept Michael Chekhov a venit pe lume într-o familie din clasa de mijloc, mama lui fiind o evreică pe nume Natalia Golden, a doua soție a tatălui său.

Dacă Anton Cehov glumea sau nu atunci când spunea despre nepotul lui de patru ani că „e un mare talent în devenire” nu se poate ști. Însă felul cum au evoluat lucrurile în existența lui arată că Cehov a avut spirit de clarvăzător… Băiețelul pe nume Mihail Alexandrovici avea să se înscrie la Școala de Teatru Suvorin pe care o va absolvi cu brio. Atunci începea cariera lui în teatru, despre care, la acel moment, în 1911, nu avea de unde să știe că-l va purta până dincolo de ocean, în exil, unde avea să devină una dintre vedetele Hollywoodului și profesorul preferat al vedetelor de acolo.

1911 a fost anul în care a fost admis de Stanislavski la Teatrul de Artă din Moscova, unde a început să lucreze cu el și să-i învețe metoda, alături de alte figuri strălucite ale momentului. N-a trecut mult și Stanislavski avea să îl considere cel mai bun dintre elevii lui, rămânând celebre cuvintele pe care i le-a spus la un moment dat lui Gordon Craig, că, dacă vrea să-i înțeleagă pe deplin metoda, atunci trebuie să-l vadă jucând pe elevul lui, Mihail… De altfel, cei doi au devenit foarte buni prieteni, Stanislavski considerându-l un actor de geniu, studiile lor aprofundate cu „memoria afectivă” conducându-l pe Mihail prin tenebre care s-au sfârșit chiar cu o cădere nervoasă. Ceea ce l-a făcut pe Stanislavski să vadă limitele sistemului său.

În 1913 și-a început cariera în cinema, a jucat în câteva filme mute rusești și s-a căsătorit. Numai că în 1917, în timpul Revoluției din Rusia, soția lui, Olga, l-a părăsit, aruncându-l astfel într-o depresie din care nu avea să-și revină de fapt niciodată. Până în 1955, când a murit, la sfârșit de septembrie, avea să fie alcoolic și depresiv. Pe cât de scurtă, pe atât de tulburată, povestea lor de dragoste a început în primii ani petrecuți la Teatrul de Artă din Moscova, ea fiind una dintre actrițele vedetă ale momentului, care, ceva mai târziu, mutată în Germania cu al doilea soț, avea să fie admirată de… Hitler.

Tot în perioada în care l-a părăsit Olga și după Revoluția din Octombrie, Mihail s-a îndepărtat și de Stanislavski și de sistemului lui, iar acesta din urmă nu l-a iertat, considerându-i gestul o formă de trădare. Mihail, care va deveni nu peste multă vreme Michael, își dezvolta deja propriul sistem, pe care l-a aplicat mai târziu și care a influențat toată lumea de la Hollywood. Sistem care însă nu i-a adus consacrarea pe care i-ar fi putut-o aduce decât parțial.

Crescut în teatrul lui Stanislavski, Cehov, Vahtangov și Meyerhold, Michael și-a creat o tehnică nouă, psihofizică, pornind tocmai de la sistemul stanislavskian, dar ducându-l mai departe și încercând să-i descopere limitele și să le depășească, coroborând corpul, imaginația și intelectul. Numai că producțiile și gândirea lui erau mult prea „reacționare” pentru Rusia acelei perioade, iar regimul sovietic le-a catalogat drept „dușmănoase”, concediindu-l. Așadar, la sfârșitul anilor ’20 a părăsit Rusia pentru a nu se mai întoarce niciodată. Câțiva ani i-a petrecut în Europa, în diverse țări, în Germania jucând în filme alături de fosta soție. A predat actoria în mai multe țări din Europa, printre care Franța, Austria și Anglia, iar apoi a emigrat în Statele Unite, unde și-a deschis propria școală și a pus în scenă o dramatizare de mare succes după „Demonii” lui Dostoievski, pe Broadway.

Tehnica lui, în continuare folosită, se bazează pe o abordare care ține total de imaginație, în așa fel încât actorul să experimenteze adevărul clipei. Este vorba despre așa-numita „individualitate creativă”, care nu e direct legată de personalitatea lui. Această individualitate creativă îi permite actorului să folosească părți din subconștient unde există imagini arhetipale și universale.

„Tot ceea ce trăiești sau experimentezi în viață, tot ceea ce vezi sau gândești, tot ce te bucură sau te face nefericit, toate regretele și toate bucuriile, tot ce iubești sau urăști, tot ce eviți sau toate lucrurile spre care tinzi, toate realizările și toate eșecurile, tot ceea ce aduci cu tine pe lume la naștere – temperament, înclinații, talente, toate fac parte din acea zonă a ființei tale așa numită adâncimile subconștientului. Uitate de tine sau niciodată cunoscute ție, toate trec printr-un proces de purificare. Și devin sentimente. Transformate și curățite, ele devin părți ale materialului din care Individualitatea ta creează psihologia, „sufletul” iluzoriu al personajului”. Așa s-ar rezuma teoria lui Michael Chekhov, cel care, în 1945, a primit o nominalizare a Academiei Americane de Film pentru rol secundar, în filmul „Fascinație”, al lui Alfred Hitchcock, de altfel cel mai cunoscut rol al său.

Cu doi ani înainte de moarte, în 1953, a publicat o carte despre metoda lui, „To the Actor”, cu o prefață de Yul Brynner, care, de altfel, i-a fost elev, alături de alte vedete de la Hollywood, printre care Marilyn Monroe, Ingrid Bergman, Anthony Quinn, Gregory Peck, Gary Cooper sau Clint Eastwood.

Rămâne emoționantă întâlnirea de la sfârșitul vieții, în însorita Californie, cu fiica lui, Ada, devenită și ea actriță. Fiica iubirii lui de câțiva ani cu Olga, dintr-o Rusie care i-a rămas departe…



29
/09
/20

Acum când, în alte vremuri, am fi fost în plină redeschidere de stagiuni teatrale, vă propunem câteva gânduri despre bucuriile teatrului și de teatrul vieții prin vorbele lăsate de unii dintre oamenii cei mai minunați ai teatrului românesc, plecați din păcate dintre noi: Ștefan Bănică, Radu Beligan, Cătălina Buzoianu, Ștefan Iordache, Marin Moraru și Olga Tudorache.

10
/09
/20

OAMENII MUZICII Compozitorul avangardist și teoreticianul american John Cage (1912-1992) a fost unul dintre marii inovatori și experimentatori ai secolului XX. Un pionier al folosirii neconvenționale a instrumentelor muzicale precum și al muzicii electroacustice, Cage este și astăzi o piatră de poticnire ce ridică sprâncenele melomanilor, dar rămâne indiscutabil și un deschizător de orizonturi în muzica, dansul și arta secolului XX.

23
/08
/20

24 august 1899 nu este o zi ca oricare alta. Atunci, într-o zi din ultimele veri ale secolului al XIX-lea, s-a născut la Buenos Aires unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului care urma.

21
/08
/20

E dimineața zilei de 23 august 1926. O zi de luni. Rudolph Valentino, primul sex-simbol de la Hollywood, se trezește pe patul său de la New York Polyclinic Hospital. Nu știe că e ultima dimineață din viața lui… Are 31 de ani.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

14
/08
/20

Celebrul artist plastic belgian René Magritte s-a stins din viață într-o zi de vară, pe 15 august 1967, la 68 de ani. A fost înmormântat la cimitirul Schaerbeek din Bruxelles. Mai jos îl vedeți fotografiat, lângă tabloul său, „Pelerinul”, de Lothar Wolleh, chiar în anul în care a murit...

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

31
/07
/20

În seara de 4 august 1984, Richard Burton s-a dus la culcare pentru ultima dată. Nu s-a mai trezit niciodată. Cauza morții: hemoragie cerebrală. Peste câteva zile a fost înmormântat în cimitirul din Celigny (Geneva), îmbrăcat în costum roșu galez și împreună cu un volum de poezie de Dylan Thomas.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

10
/07
/20

A fost odată o artistă care avea să danseze încă din copilăria petrecută la San Francisco. Peste ani, avea să fie considerată creatoarea care a inventat dansul modern. Isadora Duncan, dansatoare și coregrafă, spirit curios și neconvențional, a căutat întotdeauna un adevăr personal prin arta ei, un adevăr mai presus de corp.

03
/07
/20

E 3 iulie 1883. Într-o casă dintr-un oraș european plin de poezie, de nostalgie, dar și de curiozitate față de un viitor, se naște un băiat. Peste ani, numele lui va figura în nenumărate biblioteci și va fi cunoscut în lumea întreagă.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.