Invitație la „Poveşti din viitor“
https://www.ziarulmetropolis.ro/povesti-din-viitor-creatie-colectiva-in-regia-lui-adi-iclenzan/

Şapte actori tineri ne invită la tot atâtea întâlniri cu viitorul, cu ce s-ar putea întâmpla în viitor şi cu ce ar putea face din viitor singura noastră şansă de a ne salva sau chiar de a ne mântui la nivel colectiv.

Un articol de Liliana Matei|5 mai 2022

Premiera spectacolului „Povești din viitor”, o producţie de tip devised theatre îndrăzneaţă, ireverenţioasă, polemică şi dinamică pentru cei care se simt confortabil într-o zonă fertilă de disconfort, va avea loc joi, 5 mai, ora 19.30, la Sala Mică a Teatrului Național din Târgu Mureș. Următoarele reprezentaţii vor avea loc vineri, 6 mai şi duminică, 15 mai.

Regia artistică este semnată de Adi ICLENZAN, dramaturgia de scenă îi aparţine lui Daniel OLTEAN, scenografia, video design-ul şi sound design-ul au fost realizate de Adi MATEI, iar regia tehică e asigurată de Stelian CHIŢACU.

Din distribuţie fac parte Radu ANASTAS, Alexandru-Andrei CHIRAN, Loredana DASCĂLU, Ştefan DOGARU, Georgiana GHERGU, Cristian IORGA şi Ale ŢIFREA.

„În esenţă, cred că fiecare spectacol de teatru, oricum ar fi construit, îşi propune să obţină momente unice şi irepetabile, chiar şi într-o structură aparent fixă. Noi doar am băgat steroizi în ideea asta. Firele narative sunt predeterminate, însă cuvintele şi acţiunile actorilor sunt improvizate pe moment. Ca un spectacol de impro, doar că nu e pe comedie. Sper ca în acest fel atitudinea publicului din fiecare seară să contribuie activ la forma şi la felul cum se simte reprezentaţia în acel moment“, spune Adi Iclenzan.

Spectacolul conţine limbaj licenţios şi imagini care vă pot afecta emoţional.

Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta peste 18 ani.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe www.teatrunational.biletmaster.ro.

Biletele în format fizic pot fi achiziţionate de la Casierie de luni până vineri între orele 9.00 – 19.00 şi, în weekend, cu o oră înainte de reprezentaţii. Rezervările pot fi făcute la numărul de telefon: 0365 806 865.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;