Povești londoneze la Librăria Humanitas de la Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/povesti-londoneze-la-libraria-humanitas-de-la-cismigiu/

Miercuri, 23 iulie, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu a fost organizată o dezbatere pe marginea cărţii „Constance. Tragica şi scandaloasa viaţă a doamnei Oscar Wilde”, biografie semnată de Franny Moyle.

Un articol de Judy Florescu|24 iulie 2014

Întâlnirea a inclus proiecţii ce au ilustrat societatea londoneză de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Moda prerafaelită, primele mişcări de emancipare a femeii dar şi personalitatea puternică a lui Constance Wilde, soţia celebrului scriitor englez Oscar Wilde, au fost discutate în cadrul evenimentului denumit „Teatime & Tales, o după amiază cu ceai englezesc şi poveşti londoneze.”

La dezbatere au participat: Sandra Ecobescu, preşedinte al Fundaţiei Calea Victoriei, Alexandra Rusu, editor Booktopia.ro, Andreea Răsuceanu, critic literar şi Radu Paraschivescu, scriitor.

10339430_10204438719946796_5085360911190398335_o

Andreea Răsuceanu, scriitor și critic literar: „Pentru Constance Wilde vestimentația era un mod a transmite un mesaj. Ea și-a adaptat tot timpul rochiile, își crea niște ținute cu talie înaltă, care îi aminteau foarte mult de moda din Evul Mediu, care îi plăceau foarte mult lui Oscar Wilde.

Toate aceste ținute vestimentare transmit un mesaj militant, feminist, care vorbește despre emanciparea femeii, despre importanța de a avea libertatea de expresie artistică și nu numai. Practic, ea reușește să-și transforme întreaga existență, universul acesta domestic în care trăiește alături de soțul său și cei doi copii, într-o operă de artă. Trăiește artistic.

De altfel, unul dintre prietenii cuplului, poetul Yeats, spune că ei împărtășeau un mariaj artistic, iar asta cred că e o sintagmă emblematică. E un personaj cu totul fascinant. E o poveste care trădează talentul de povestitor al autoarei Franny Moyle. Ceea ce mi se pare cel mai important este modul în care sunt narate momentele esențiale din existența lui Constance Wilde: trece prin experiența maternității, trece printr-o primă perioadă a căsniciei sale cu Oscar Wilde, care este extrem de fericită și dominată de o pasiune autentică, adevărată pe care cei doi o împărtășesc până la un moment dat.

Ce mi se pare foarte important legat de Franny Moyle și de modul cum gândește ea această biografie a lui Constance Wilde, este că se ferește de supra-interpretare. Nu simți vocea auctorială decât acolo unde trebuie.  E  foarte greu atunci când ai documente, corespondență, scrisori, articole din reviste, surse, să faci în așa fel încât să umpli acele goluri care rămân dincolo de istoria individuală a unei personalități.”

10562767_10204438715586687_8043653209060013777_oAlexandra Rusu, editor Booktopia: „În carte, Constance Wilde este implicată în obținerea primul statut public al unei femei în administrația londoneză, dar nu o putem numi feministă. Constance era implicată politico-social ceea ce era neobișnuit pentru o femeie în acele vremuri. Ea era victoriană în multe privințe: devotamentul sacrificial față de soț, viziunea ei despre căsătorie, care este descrisă în carte.

Devotamentul ei față de Oscar Wilde, asta e o problemă destul de spinoasă. E foarte bună Franny Moyle pentru că nu proiectează asupra personajelor psihologic, nu fantazează și nu construiește, nu e romancieră și o interesează să zboare departe de fapte.”

Sandra Ecobescu, președinte al Fundației Calea Victoriei: „Costumele lui Constance Wilde înseamnă statut social,  mesaj către celelalte doamne și stare psihică, pentru că fiecare costumație era specifică unui moment anume din viața ei. E o carte care atrage publicul din foarte multe perspective, în primul rând pe cei pasionați de atmosfera londoneză din a doua parte a secolului XIX, apoi descoperim atmosfera victoriană și apoi boemă, prerafaelită.”

10482264_10204438717466734_4853607848168583012_o

25
/01
/17

În perioada 26 februarie – 9 aprilie, Club Revdepov organizează la București un atelier de poezie sub îndrumarea Simonei Popescu. Prima ediție a atelierului de poezie a avut loc în toamna lui 2014 și s-a finalizat cu o lectură publică a celor mai bune poeme.

25
/01
/17

Iubitorii de carte sunt așteptați în această seară, de la ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea romanului Noaptea de foc al celebrului scriitor şi dramaturg francez Eric-Emmanuel Schmitt. La eveniment vor participa Chris Simion, Mihaela Dedeoglu, Marieva Ionescu şi Marius Constantinescu. Cristian Iacob va oferi publicului un scurt spectacol lectură din roman în dramatizarea şi regia lui Chris Simion.

24
/01
/17

Editura Nemira publică o selecție deosebită, dedicată iubitorilor de scrisori redescoperite în sertare și arhive, ca mărturii intime, scoase la lumină în epoca e-mailului și a SMS-ului: 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste din toate timpurile, în selecția lui David H. Lowenherz. Lansarea are loc miercuri, 1 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cișmigiu.

20
/01
/17

Marți, 24 ianuarie, la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bdul Regina Elisabeta nr. 38), va avea loc un eveniment dedicat volumului Scrisori către Vera, de Vladimir Nabokov, volum aflat în topul vînzărilor Editurii Polirom la Salonul Internațional de Carte Gaudeamus, ediția 2016. Participă: Veronica D. Niculescu, traducătoarea volumului și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”. Moderează: Emanuela Ignățoiu-Sora

19
/01
/17

Romanul „Cinci colțuri” (cea mai recentă carte a lui Mario Vargas Llosa), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, a văzut lumina tiparului la Humanitas Fiction, la sfârșitul anului trecut, în seria de autor dedicată marelui scriitor peruan.

17
/01
/17

În această seară, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de Matila C. Ghika. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

16
/01
/17

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecția Babel de la Editura Nemira (ediția a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

16
/01
/17

Poetul, prozatorul, criticul literar și publicistul Mircea Cărtărescu a fost desemnat, duminică seară, câștigător al celei de-a XXVI-a ediții a Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia, care se acordă, în fiecare an, pe 15 ianuarie, la Botoșani.

09
/01
/17

Cartea de povestiri „Dragoste la 17.50 $” (traducere din limba engleză și note de Cristian Neagoe), de Charles Bukowski, a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2016.

09
/01
/17

După un an cu o mulțime de cărți interesante apărute în România, din care însă puține sunt reale evenimente editoriale, Ziarul Metropolis vă propune un top 10 al celor mai semnificative apariții din anul care tocmai s-a încheiat.