Povești românești la FEST-FDR
https://www.ziarulmetropolis.ro/povesti-romanesti-la-fest-fdr/

Teatrul Naţional din Timişoara anunţă selecţia modulului FDR din cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Româneşti, care va avea loc în toamna acestui an, între 3 şi 11 noiembrie. Aflat la cea de-a XXIV-a ediţie a sa, FEST-FDR contextualizează dramaturgia şi spectacolul de teatru românesc ca parte integrată şi, în egală măsură, ca voce distinctă în corpul cultural european. Mai mult decât atât, prin FEST-FDR, Teatrul Naţional […]

Un articol de Liliana Matei|17 august 2019

Teatrul Național din Timișoara anunță selecția modulului FDR din cadrul Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești, care va avea loc în toamna acestui an, între 3 și 11 noiembrie.

Aflat la cea de-a XXIV-a ediție a sa, FEST-FDR contextualizează dramaturgia și spectacolul de teatru românesc ca parte integrată și, în egală măsură, ca voce distinctă în corpul cultural european. Mai mult decât atât, prin FEST-FDR, Teatrul Național a deschis în Timișoara, acum aproape un deceniu, drumul unui fenomen european important: spectacolul de teatru de stradă profesionist.

FEST-FDR afirmă și în această ediție o constantă identitară care oferă un loc aparte Teatrului Național din Timișoara ca spațiu dedicat regăsirii de sine a individului în interiorul comunității, dar și ca parte a ei, ca generator și catalizator de energii creatoare pozitive și, nu în ultimul rând, ca dinam de evoluție spirituală, intelectuală și socială.

În acest context pe cât de generos, pe atât de ambițios, Secțiunea FDR propune o panoramă a spectacolului pe text de teatru românesc. Este o provocare necesară, adresată creatorilor de teatru, o inventariere elevantă a spectacolelor pe texte românești (inclusiv scenarii pentru teatru) realizate în ultimul an. Selecționerul Oana Borș a inventariat numeroasele propuneri primite din partea teatrelor și companiilor care au participat la selecție.  Titlurile pe care le-a reținut pentru Secțiunea FDR a FEST-FDR2019 reflectă interesul din ce în ce mai crescut al teatrelor și al publicului pentru noua dramaturgie românească, emergența unor nume noi în crearea de texte de teatru și, nu în ultimul rând, descoperirea de importante filoane dramatice în literatura și eseistica românească.

Selecția modulului FDR reunește următoarele titluri:

Ilegitim. Adaptare scenică de Adrian Sitaru, după un text colectiv creat de Adrian Sitaru și Alina Grigore. Regia: Adrian Sitaru. Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Pentru o mai bună înțelegere. Text și regie Mimi Brănescu. Teatrul Metropolis, București.

Despre tandrețe de Matei Vișniec. Regia Felix Alexa. Teatrul Dramaturgilor Români, București.

Despre oameni și cartofi. Text și regie Radu Afrim. Teatrul „Andrei Mureșanu”, Sfântu Gheorghe.

Taximetriști de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae. Regia: Bogdan Theodor Olteanu. Teatrul Apollo 111.

Experimentul P. Text: Radu Dragomirescu. Scenariul și regia: Alexander Hausvater. Teatrul „Alexandru Davila”, Pitești.

În umbra marelui plan. Regia și dramaturgia: Catinca Drăgănescu. Compania Reactor, Cluj.

Această Sonia. Text și regie Lia Bugnar. Teatrul Luni de la Green Hours.

În numele tatălui de Elena Vlădăreanu. Regia Robert Bălan, Asociația Art No More

Medeaʾs Boy. Dramaturgia Ionuț Sociu și fragmente din „Medeea” de Euripide. Regia Andrei Măjeri. Teatrul Apollo 111.

Feminin de Elise Wilk. Regia: Eugen Jebeleanu. Teatrul Tineretului Piatra Neamț.

50 de secunde de Daniel Oltean. Regia: Eugen Gyemant. Teatrul Național București.

Povești de dragoste la prima vedere după Gabriel Liiceanu, Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Ana Blandiana. Regia: Tudor Lucanu. Teatrul Național Cluj

Jurnal de România. Timișoara. Text și regie  Carmen Vidu. Teatrul German de Stat Timișoara.

Tatăl meu, preotul de Gabriel Sandu. Regia Elena Morar. Teatrul Apollo 111.

Timișoara. Capăt de linie de Peca Ștefan. Regia Ana Mărgineanu. Teatrul Național Timișoara

Cercurile încrederii de Radu Popescu. Regia Mihaela Lichiardopol. Teatrul Național Timișoara

De asemenea, secțiunea FEST a FEST-FDR2019, care a debutat în luna iunie cu spectacolele în aer liber, continuă cu FEST Indoor al FEST-FDR2019.

Astfel, în FEST Indoor al FEST-FDR2019au fost invitate următoarele spectacole:

Caesarean Section, un spectacol de Jaroslaw Fret, Teatr ZAR (Polonia)

Pansion Eden, regia Arpad Schilling. ZKM Teatr (Croația)

Pescărușul de A. P. Cehov, regia Andrei Șerban. UNTEATRU, București

Legături primejdioase de Christopher Hampton, după romanul cu același nume de Choderlos de Laclos, regia Cristi Juncu. Teatrul Mic, București

Cântăreața cheală de Eugène Ionesco. Regia Radu Iacoban. Teatrul „Maria Filotti”, Brăila.

Foto Claudiu Popescu

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.