Poveştile lui Dede’s. Curiozitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestile-lui-dedes-curiozitate/

Recunosc că sunt un om curios, dar unul moderat, chiar discret. Aşa scria şi în fişa postului la prima angajare, să-mi manifest creativ curiozitatea. În ciuda a ceea ce am mai povestit pe aici, în mijloacele de transport încerc, cel puţin în ultima vreme, să fiu omul cel mai puţin curios din câţi există. Chiar şi aşa, cu această indiferenţă, pe alocuri jucată, nu pot evita să nu-i deranjez pe cei din jurul meu.

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|7 octombrie 2015

Concret.

Tramvai, ora 9.30, ușor aglomerat, stau pe un scaun, în stânga un tânăr, în față o tânără cu ochelari și o tanti foarte mică de înălțime. Cum zăceam pe scaunul de lângă culoar, lângă mine stătea în picioare un domn cu cămașă dintr-un material infiorător de sintetic.

Igiena precară plus materialul cămășii au născut o mică bombă olfactivă, așa că în mod cert partea dreaptă îmi era interzisă. Aleg calea ușoară și îmi fixez privirea drept în față. Acolo se afla domnișoara cu ochelari, purta o cămașă foarte strânsă pe bust, motiv pentru care un nasture nu făcuse față presiunii și se desfăcuse.

La un moment dat domnișoara sesizează că oferă privirii mai mult decât era cazul și remediază neajunsul, în același timp privindu-mă acuzator (”golan bătrân, puteai să mă avertizezi, rușine!). Rușinat îmi întorc capul cu fix 45 de grade în stânga.

Greșeală, tanti cea mică vorbea foarte tare la telefon și din ce auzeam se certa cu mama ei că a consumat toate tampoanele. Brusc și-a fixat privirea asupra mea ridicând dezaprobator din sprâncene (”Ce te uiți? Nu am voie să vorbesc la telefon? Să nu-mi spui că nu știai că femeile folosesc tampoane”).

Ca să nu o supăr pe tanti mai mult decât o supărase propria mama, îmi revizuiesc opțiunile, în dreapta nu se poate, pericol pentru ficat, în față am fost și risc să fiu luat la palme, așa că mai mișc axa cu încă 30 de grade, mult spre tânărul din stânga. Omul avea un telefon cât o placă de gresie, așa că orb să fi fost și tot vedeam ce discută cu ”iubi” pe whatsapp.

Discută e un fel de a zice, pe ecran se derula o ceartă grea din care reieșea că tânărul îi reproșează lui ”iubi” că o mănâncă foarte tare ”acolo jos” pentru că este o ”nespălată” și că de când e cu el nu a văzut-o să se spele ”acolo jos” după ce fac ei ce fac, mai rar decât ar vrea el și mai des decât poate ea să se spele. Normal, brusc omul își întoarce privirea spre mine, deranjat că îmi bag nasul în chestii atât de intime.

Cum alte opțiuni nu mai aveam, încep să rotesc capul pe model ventilator, stânga-dreapta, dreapta – stânga până când, cu creierii ușor zdruncinați observ că tânăra cu ochelari îmi tot făcea cu ochiul, după care m-a și apucat tandru de mână. E clar, nu există zile proaste în totalitate, încă mai am farmec personal.

Epilog.

Aici ar trebui să bag niște puncte de suspensie și să opresc relatarea. Soția e înțelegătoare și în particular i-aș explica situația. Dar cum nu am obiceiul să pozez în ceea ce nu sunt, revin.

Fata își rotea ochii spre mine de credeam că a lovit-o damblaua. Mă știu atrăgător, dar nici chiar așa. Când m-a apucat și cu tandrețe de mână mi-am zis ”sunt iarăși ce am fost și mai mult decât atât”. Din nefericire, mai mult pentru ea decât pentru mine, fata de fapt era speriată de un hoț-golan-ageamiu care încerca să o buzunărească, dar nu-i ieșea deloc.

Fiindu-i teamă să reacționeze, mi-a povestit ulterior că a mai avut parte de o astfel de experiență terminată destul de prost, a încercat să obțină puțină protecție din partea mea invitându-mă discret să mă prefac că ne-am cunoaște.

Chiar dacă mai greu, am înțeles stratagema și în final am reușit să ofer și o privire de ajutor, nu doar să deranjez . (”Curios,curios, dar totuși e bun la ceva”)

Foto: Poveştile lui Dede’s – dedes.ro

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.