Julio Iglesias și căminul de nefamiliști. POVEŞTILE LUI DEDE’S
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestile-lui-dedes-julio-iglesias-si-caminul-de-nefamilisti/

Oamenii au nevoie de speranţă. Să poată spune:„ uite că se poate” şi viaţa ne arată de foarte multe ori că se poate să crezi că totul s-a sfârşit pentru tine şi să constaţi că viaţa abia începe. Se poate să nu ai cele mai bune dotări posibile, dar să te trezeşti că excelezi în mai multe planuri. Ne plac exemplele, iar Julio Iglesias este un exemplu.

Un articol de Dan Nicolaie (Dede's)|23 septembrie 2015

Povestea lui de viață este arhi-cunoscută. Nu a făcut niciun meci mare, de fapt nici măcar unul mic, în prima echipă a lui Real Madrid, dar toată lumea știe că a fost fotbalist.

Evident că nu a avut cea mai bună voce din câte au existat în secolul XX, dar este cunoscut drept cel mai iubit interpret „latino” la nivel planetar. Nu a fost o frumusețe masculină, dar a avut un succes uriaș la doamne și domnișoare.

Cumpătarea nu a fost punctul său forte, dar, iată, azi a împlinit 72 de ani. Nu a fost un familist, dar are o familie mare cu mulți urmași de care poate fi mândru.

Muzica lui Julio Iglesias a făcut bine multora, inclusiv mie. Cum? Simplu și absolut întâmplător.

Cu mai bine de 20 de ani în urmă, împreună cu trei prieteni a trebuit să plecăm în exil, lăsând în urmă campusul din Regie pentru a ne caza, temporar, într-un cămin de nefamiliști, care conținea studenți, muncitori, casnice, copii ai tuturor și pensionari ai nimănui,  aflat la marginea Bucureștiului.

Drumul spre noua locație trecea prin Piața Romană, raiul vânzătorilor și cumpărătorilor de muzică de la vremea aceea.

Pentru a mai îndulci amarul, am cumpărat o casetă audio cu albumul „Calor” al lui Julio Iglesias, deși prietenii insistau pentru ceva mai la modă, „Right Said Fred” sau „Snap”.

În prima noapte petrecută în cămin caseta cu Julio a fost regină, am ascultat albumul „Calor” de cel puțin 6 ori.

Eram puțin melancolici și Julio cânta exact ce ne trebuia. Am repetat operațiunea toată săptămâna, după care rând pe rând studente, casnice, mame, muncitori cu greutate ne-au bătut la ușă să le împrumutăm și lor caseta, pentru un „chef” sau o audiție solo.

Am reușit rapid să ne împrietenim cu toată lumea, iar ceea ce părea un exil greu de îndurat a devenit o perioadă plăcută greu de uitat, grație lui Julio Iglesias.

Gracias!

Foto: Julio Iglesias – Dede’s

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.