Pozitia copilului a ratat lista scurtă la Oscaruri
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-a-ratat-lista-scurta-la-oscaruri/

„The Hunt” şi „La grande bellezza” se numără printre cele nouă lungmetraje care au fost incluse pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Pozitia copilului nu se regăseşte pe această selectă listă.

Un articol de Petre Ivan|21 decembrie 2013

„The Hunt” şi „La grande bellezza” se numără printre cele nouă lungmetraje care au fost incluse pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizare la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Pozitia copilului nu se regăsește pe această selectă listă.

Lista scurtă de propuneri pentru nominalizări la ediţia din 2014 a premiilor Oscar, la categoria „cel mai bun film străin”, cuprinde 9 pelicule, alese dintr-un număr record de propuneri – 76 -, primite anul acesta de Academia americană.

Pe lista scurtă de propuneri pentru nominalizările la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pe 2014 nu se regăseşte însă România, cu „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin din 2013. Filmul era considerat printre peliculele favorite de o parte din presa de specialitate de la Hollywood. IndieWire îl descria drept un concurent „rece” la Oscar, iar The Hollywood Reporter îl includea în cele patru mari favorite, alături de „The Hunt” (Danemarca), „The Past” (Iran) şi „The Broken Circle Breakdown” (Belgia).

Astfel, pe lângă „The Hunt” (Danemarca), de Thomas Vinterberg, şi „La grande bellezza” (Italia), de Paolo Sorrentino, au mai fost selectate „The Broken Circle Breakdown” (Belgia), de Felix van Groeningen, „An Episode in the Life of an Iron Picker” (Bosnia şi Herţegovina), de Danis Tanovic, „The Missing Picture” (Cambodgia), de Rithy Panh, „Two Lives” (Germania), de Georg Maas, „The Grandmaster” (Hong Kong), de Wong Kar-wai, „The Notebook” (Ungaria), de Janos Szasz, şi „Omar” (Palestina), de Hany Abu-Assad.

La grande bellezza, unul dintre filmele de referință ale lui 2013

Din aceste nouă lungmetraje vor fi făcute cele cinci nominalizări la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin pe 2014.

Nominalizările la cea de-a 86-a ediţie a premiilor Oscar vor fi anunţate pe 16 ianuarie.

Anul acesta, premiul Oscar pentru cel mai bun film străin a fost acordat peliculei „Amour”, regizată de austriacul Michael Haneke, notează Mediafax.

Cea de-a 86-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 2 martie 2014, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles (California). Ceremonia va fi difuzată în Statele Unite ale Americii de televiziunea ABC şi va fi găzduită de actriţa de comedie Ellen DeGeneres.

Foto: Pozitia copilului si La grande belezza – cinemagia

16
/12
/14

14 dintre cele mai premiate, apreciate și discutate filme care au marcat ultimul an vor fi proiectate la Cinema Studio din București, între 2 și 8 ianuarie 2015. Selecția include titluri semnate de cineaști precum Lars von Trier, Jim Jarmusch, Joel și Ethan Coen, David Cronenberg, Michel Hazanavicius sau Corneliu Porumboiu.

11
/12
/14

La 25 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, ICON production lansează pe DVD unul dintre cele mai premiate documentare românești din toate timpurile, "Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu" de Andrei Ujică, „un film pe care orice student la istorie, om politic sau om de rând trebuie să îl vadă”, după cum titra publicația „Washington Post”.

11
/12
/14

Platforma docuart.ro, pe care puteți vedea filme documentar românești, are o nouă interfață, meniu în limba engleză, secțiuni noi și dă posibilitatea fiecărui navigator să poată accesa site-ul de pe orice tip de device. Proiectul “Platforma Docuart” a fost dezvoltat pe o perioadă de 5 luni, iulie - noiembrie 2014.

09
/12
/14

Festivalul Internaţional de Film Experimental București BIEFF dă startul celei de-a cincea ediții miercuri, pe 10 decembrie. BIEFF prezintă un program de excepție, dedicat scurtmetrajelor premiate cu aur în 2014 la Berlinale, Locarno și Clermont-Ferrand – Golden Shorts, care va fi proiectat vineri, de la ora 23:00, la CinemaPRO. TAPROBANA, NOAH, AS LONG AS SHOTGUNS REMAIN și ABANDONED GOODS vor fi difuzate în premieră în România.

08
/12
/14

Lungmetrajul "12 ani de copilărie/ Boyhood", regizat de Richard Linklater, a devenit unul dintre marii favoriţi în cursa pentru Oscar, după ce a câştigat, duminică, cinci trofee la gala organizată de Boston Society of Film Critics, inclusiv la categoria "cel mai bun film al anului".