Pozitia copilului – filmul cu „un scenariu strălucit“
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-filmul-cu-un-scenariu-stralucit/

Lungmetrajul Poziţia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are ,,un scenariu strălucit”, iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează ,,o interpretare de legendă”, scrie publicaţia Indie Wire.

Un articol de Andrada Văsii|21 noiembrie 2013

Lungmetrajul Pozitia copilului, regizat de Călin Peter Netzer, propunerea României la premiile Oscar din 2014, are „un scenariu strălucit“, iar actriţa Luminiţa Gheorghiu realizează „o interpretare de legendă”, scrie publicaţia Indie Wire.

De la „Psycho” (1960), regizat de Alfred Hitchcock, la „The Deep End” (2001), de Scott McGehee şi David Siegel, cinemaul iubeşte relaţiile complicate dintre mamă şi fiu, scrie criticul de la Indie Wire, adăugând că, rareori, însă, această temă a fost tratată cu atâta măiestrie ca în povestea lui Călin Peter Netzer, propunerea României la Oscar 2014, la categoria „cel mai bun film străin”.

Luminiţa Gheorghiu o interpretează pe Cornelia, o femeie bogată, afectată de trecerea timpului, o devoratoare care manipulează întreaga familie, scrie criticul. Mai ales pe fiul ei, Barbu (Bogdan Dumitrache), care, după un accident de maşină, este pe cale să fie pus sub urmărire penală pentru uciderea unui copil.

Prin frământările mâinilor şi calculele ei reci, Gheorghiu realizează o interpretare de legendă, care ar fi şi mai mult apreciată dacă anul acesta nu ar fi deja „aglomerat” cu alte interpretări legendare.

După ce a lucrat cu regizori precum Cristian Mungiu („4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, „După dealuri”) şi Cristi Puiu („Aurora”, „Moartea domnului Lăzărescu”), dar şi cu Michael Haneke („Vreme de restrişte/ Le temps du loup”), Luminiţa Gheorghiu „alunecă” din nou „în lumea unui autor de gheaţă, ca un profesionist”.

Dragoste de mamă în Pozitia copilului

Câştigător al Ursului de Aur la Berlin, la începutul anului, filmul Pozitia copilului „are un scenariu scris strălucit, care explorează franc afecţiunea grotescă a unei mame faţă de fiul ei”.

Citiți și: Beta Cinema se va ocupa de distribuţia la nivel internaţional a filmului românesc „Poziţia copilului”

În timp ce filmul prezintă lucruri ce nu ar trebui aduse în discuţie, acestea sunt articulate cu o urgenţă brutală, izbitoare. De ce este legătura maternă atât de „cinematografică”? Răspunsul nu este clar, dar această chestiune atinge un apogeu rece în filmul „Poziţia copilului”, mai scrie criticul Indie Wire.

Pozitia copilului

Luminița Gheorghiu, în filmul Pozitia copilului

Lungmetrajul regizat de Călin Peter Netzer a mai câştigat premiul pentru cea mai bună peliculă la Festivalul Internaţional al Filmului Francofon de la Namur (27 septembrie – 4 octombrie), în timp ce Luminiţa Gheorghiu a primit trofeul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul din acest film.

Poziţia copilului, cu Luminiţa Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Florin Zamfirescu, Ilinca Goia şi Nataşa Raab, este cel de-al treilea film al lui Călin Peter Netzer după multipremiatele „Maria” (2003) şi „Medalia de onoare” (2010).

Va ajunge pe lista celor cinci filme străine nominalizate pentru Oscar? România a propus filme pentru Oscar încă din 1996 şi încă nu a primit vreo nominalizare, deşi filmul lui Mungiu, „După dealuri”, a ajuns pe lista scurtă de propuneri pentru anul acesta, aminteşte criticul The Wire, care adaugă: „Este timpul ca Academia (Academia de film americană, n.r.) să-şi întoarcă faţa spre acest potop uimitor de filme care vin din România”, notează Mediafax.

Cea de-a 86-a ediţie a galei Oscar va avea loc pe 2 martie 2014, la Dolby Theatre din Hollywood, Los Angeles (California). Nominalizările la premiile Oscar vor fi anunţate pe 16 ianuarie.

Foto credit: Cinemagia, foto din filmul Pozitia copilului

05
/04
/13

„O bucată mărunţită de viaţă“, astfel descria „The Hollywood Reporter“ drama regizată de Radu Muntean, „Marţi, după Crăciun“, care va fi difuzată în premieră de Pro Cinema sâmbătă, 6 aprilie, de la ora 22.00, la „CineTePrinde“, emisiune prezentată de Cristian Tudor Popescu.

04
/04
/13

După un adevărat tur de forță al echipei „Poziția copilului“ în România, un turneu care a numărat peste 20 de orașe și 35 de săli de cinema, cel de-al treilea lungmetraj al regizorului Călin Peter Netzer participă în calitate de invitat de onoare la unele dintre cele mai prestigioase festivaluri internaționale.

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film

Page 260 of 262« First...102030...258259260261262