Pozitia copilului, în competiţie la Festivalul de Film de la Namur
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-in-competitie-la-festivalul-de-film-de-la-namur/

Pozitia copilului, de Călin Netzer, Domestic, de Adrian Sitaru, şi Lupu, de Bogdan Mustaţă, se numără printre producţiile româneşti incluse în competiţia oficială a Festivalului Internaţional al Filmului Francofon de la Namur, Belgia.

Un articol de Andrada Văsii|28 septembrie 2013

Pozitia copilului, de Călin Netzer, Domestic, de Adrian Sitaru, şi Lupu, de Bogdan Mustaţă, se numără printre producţiile româneşti incluse în competiţia oficială a Festivalului Internaţional al Filmului Francofon de la Namur, Belgia.

Aproape 150 de pelicule, printre care  şi Pozitia Copilului, vor fi proiectate la cea de-a 28-a ediţie a Festival International du Film Francophone de Namur, care se va desfăşura în perioada 27 septembrie – 4 octombrie.

Astfel, lungmetrajele Pozitia copilului, de Călin Netzer, şi Domestic, de Adrian Sitaru, au fost incluse în competiţia internaţională, în timp ce Lupu, de Bogdan Mustaţă, concurează în secţiunea dedicată debutului în lungmetraj.

Pozitia copilului – concurent în competiţie

Lungmetrajul Pozitia copilului, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin anul acesta. Pozitia Copilului a fost desemnat să reprezinte România la premiile Oscar de anul viitor, la categoria „cel mai bun film străin”.

Cel mai recent film al regizorului Adrian Sitaru, comedia dulce-amăruie Domestic, concurează alături de Pozitia Copilului. Filmul este o poveste despre oamenii care mănâncă animalele pe care le iubesc şi animalele care iubesc oamenii necondiţionat. Un iepure, o găină, o pisică, un câine şi un porumbel trec prin viaţa personajelor principale, influenţându-le evoluţia. Cu un imaginar minunat, dar şi dureros de real, Domestic este povestea copiilor, adulţilor şi animalelor care convieţuiesc sperând la o viaţă mai bună.

Citiţi şi: BREAKING NEWS „Pozitia copilului” a câștigat premiul criticii internaționale la Festivalul de la Berlin

Debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mustaţă, Lupu, concurează alături de Domestic şi Pozitia Copilului. Filmul arată ce se poate întâmpla în mintea unui adolescent de 16 ani când se îndrăgosteşte pentru prima dată. Lupu trăieşte cea mai stranie vară din viaţa sa. Mama lui are un nou iubit, fata care se lipeşte de el pe holurile întunecate ale blocului este posibil să nu existe, iar tatăl mort îi cere ajutorul din camera alăturată.

Pozitia Copilului

Bogdan Dumitrache, în rolul lui Barbu din Pozitia Copilului

La Festivalul Filmului Francofon de la Namur, alături de Pozitia Copilului, în competiţia dedicată scurtmetrajelor au fost incluse şi peliculele româneşti „Claudiu şi crapii“, de Andrei Tănase (România/ Germania), dar şi „Plimbare“, de Mihaela Popescu.

De asemenea, în secţiunea Regards du présent vor fi proiectate scurtmetrajele „12 minutes“, de Nicolae Constantin Tănase, şi „O umbră de nor“, de Radu Jude.

Scurtmetrajul „O umbră de nor“ a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Cannes 2013, în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs. Filmul spune povestea unui preot, interpretat de regizorul de teatru Alexandru Dabija, care, într-o zi toridă de vară, este chemat la căpătâiul unei muribunde pentru a-i spune o rugăciune, notează Mediafax.

Tot la Namur, în competiţia dedicată clipurilor video au fost incluse „Dance Your Way Out“, de Ion Puican, şi „Dreamers“, de Mihnea Popescu şi Keorges Gaplan.

Info:

Anul trecut, lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră“, de Radu Jude, a fost desemnat marele câştigător al celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Namur (FIFF), obţinând premiul Bayard d’Or, acordat celei mai bune pelicule francofone, dar şi trofeul pentru cel mai bun actor (Şerban Pavlu).

Foto credit: Cos Aelenei, Pozitia Copilului

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

15
/10
/20

PREVIEW Două filme realizate de regizori consacrați și două debuturi pot fi văzute online, gratuit, pe platforma TIFF Unlimited, între 16 şi 22 octombrie, în cadrul CinePOLSKA. Mirela Lazăr, coordonatoarea CinePOLSKA din partea Institutului Polonez, vorbește într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre selecție și ediția specială din acest an.

15
/10
/20

Ediția #15 a eXplore festival - Bucharest International Dance and Performace festival se va desfășura anul acesta între 16 și 25 octombrie la Muzeul Național al Literaturii Române, WASP Working Art Space and Production, Muzeul Municipiului București: Muzeul Theodor Aman, Colecţia de artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Palatul Suţu, online, pe eXplore festival și WASP Working Art Space and Production dar și on-air, pe Radio Guerrilla.

13
/10
/20

O adaptare fermecătoare a nuvelei pentru copii scrise și ilustrate de artistul Italian Dino Buzatti în 1945, „Vestita invazie a urșilor în Sicilia/ The Bears’ Famous Invasion of Sicily” (r. Lorenzo Mattotti) se vede pentru prima dată în România în deschiderea celei de-a 15-a ediții a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest.

09
/10
/20

Cel mai nou film semnat de Marian Crișan, BERLINER, a fost distins cu Premiul ‘Keen Eye’ - Russian Cinema Club Federation la cea de-a 42-a ediție a Festivalului Internațional de film de la Moscova (MIFF) care a avut loc între 1 și 8 octombrie.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »