Pozitia copilului şi Sunt o babă comunistă vor fi proiectate la Madrid
https://www.ziarulmetropolis.ro/pozitia-copilului-si-sunt-o-baba-comunista-vor-fi-proiectate-la-madrid/

Lungmetrajele „Poziţia copilului“, de Călin Peter Netzer, ,,Când se lasă seara peste Bucureşti…”, de Corneliu Porumboiu, şi ,,Sunt o babă comunistă”, de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie – ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.

Un articol de Andrada Văsii|4 decembrie 2013

Lungmetrajele „Pozitia copilului“, de Călin Peter Netzer, „Când se lasă seara peste Bucureşti…“, de Corneliu Porumboiu, şi „Sunt o babă comunistă”, de Stere Gulea, vor fi proiectate, în perioada 10 decembrie – ianuarie 2014, la cea de-a IV-a ediţie a Zilelor Filmului Românesc de la Madrid.

Potrivit site-ului Institutului Cultural Român (ICR), Cine Doré găzduieşte opt lungmetraje de ficţiune, iar la Cineteca va putea fi vizionat un ciclu de documentare recente, majoritatea dintre acestea în premieră în Spania.

La eveniment va participa regizorul Stere Gulea, care va prezenta două dintre filmele sale, la Cine Doré. Astfel, vor fi proiectate în Spania „Sunt o babă comunistă” şi „Moromeţii”.

Regizoarea Alexandra Gulea va veni la Madrid pentru a-şi prezenta debutul în lungmetrajul de ficţiune, „Matei copil miner”.

Filmul „Sunt o babă comunistă”, cu Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea şi Ana Ularu, va avea prima proiecţie pe 10 decembrie, de la ora 19.15, fiind urmată de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. A doua proiecţie va fi în luna în ianuarie.

De asemenea, pe 11 decembrie va fi proiectat lungmetrajul „Moromeţii”, iar pe 12 decembrie, „Matei, copil miner”.

Citiți și: Beta Cinema se va ocupa de distribuţia la nivel internaţional a filmului românesc „Poziţia copilului”

Zilele Filmului Românesc la Madrid includ şi proiecţii ale filmelor „Câinele japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu, „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism”, de Corneliu Porumboiu, „Rocker”, de Marian Crişan, „Despre oameni şi melci”, de Tudor Giurgiu, „Pozitia copilului”, de Călin Peter Netzer

Pozitia copilului

Vlad Zamfirescu şi Luminiţa Gheorghiu – Pozitia copilului

Vor mai fi prezentate „În numele primarului”, de Anca Hirţe, „Afacerea Tănase. Leapşa pe murite”, de Ionuţ Teianu, „Aici…adică acolo”, de Laura Căpăţâna Juller, „După tăcere ceea ce nu e rostit nu există?”, de Vanina Vignal, „Un gând, un vis, Doyle… şi-un pix”, de Bogdan Ilie-Micu, notează Mediafax.

Evenimentul este organizat de ICR Madrid şi Cinemateca Spaniolă (Filmoteca Española), cu colaborarea Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), Mediapro Entertainment România şi sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Societăţii Autorilor Români din Audiovizual.

Foto credit: Cos Aelenei, foto din filmul Pozitia copilului

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.