Prayers – Recital de muzică clasică de Crăciun
https://www.ziarulmetropolis.ro/prayers-recital-de-muzica-clasica-de-craciun/

Un recital unic în Bucureşti, în această perioadă a sărbătorilor de iarnă, „Prayers”, este prezentat publicului pe data de 16 decembrie, ora 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” (Calea Victoriei, nr. 88). Solişti: Ruxandra Urdăreanu – soprană, Dan Stoenescu – pian

Un articol de Petre Ivan|12 decembrie 2014

Prayers / Soprana Ruxandra Urdăreanu și pianistul Dan Stoenescu susţin un recital bogat în piese clasice și în colinde selectate din perioade diferite ale istoriei muzicii.

Repertoriul pornește de la J. S. Bach și se încheie cu Fr. Loewe, incluzând lucrări de W. A. Mozart , Fr. Handel, Albinoni, G. Puccini, S. Rachmaninov, Fr. Tosti, P. Mascagni, M. Reger, D. Chiriac, I. Berlin, J. Strauss, A. Adam.

Din program fac parte și aranjamente muzicale de Dan Stoenescu și Octavian Georgescu, în primă audiție. Vor fi interpretate pentru prima dată în România: J.Strauss-Benatzky arie din „Casanova” și Fr.Loewe-Benatzky arie din „Gigi”.

Organizatori: Biserica Boteanu-Ienii în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară / Intrarea este LIBERĂ.

Recitalul de muzică clasică de Crăciun „Prayers” este înscris în programul de colinde „În așteptarea lui Hristos, Mesia, Chip luminos…” (ediția a III-a) organizat de Biserica Boteanu-Ienii și constând într-o suită de concerte de colinde românești și internaționale.

Acestea se desfășoară la fiecare sfârșit de săptămână, sâmbăta și duminica, până la Crăciun, de la ora 18, la Biserica Boteanu-Ienii din București. Intrarea este gratuită.

Foto:  Prayers – Biblioteca Centrală Universitară

19
/08
/22

Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu.

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.

21
/07
/22

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 22-31 iulie 2022 și continuă să aducă în atenția publicului, ca destinații culturale, orașele Brașov și Sighișoara, dar și câteva sate pitorești din Transilvania, unele dintre ele aparținând patrimoniului universal celebrat la nivel internațional: Prejmer, Hălchiu, Criț, Meșendorf, Viscri și Prod.