Premieră la Teatrul de Artă București: „Fata din casa vagon“
https://www.ziarulmetropolis.ro/premier%c4%83-la-teatrul-de-art%c4%83-bucure%c8%99ti-%e2%80%9efata-din-casa-vagon%e2%80%9c/

Pe 8 şi 17 septembrie 2019, de la ora 19.15, publicul este aşteptat în sala cu fotolii roşii din strada Sfântul Ștefan nr. 21, la o premieră curajoasă, ce deschide noua stagiune a Teatrului de Artă Bucureşti: FATA DIN CASA VAGON, adaptare după un roman de Ana Maria Sandu.

Un articol de Petre Ivan|31 august 2019

Cu: Lorena Zăbrăuțanu, Eliza Păuna

Scenografia: Maria Nicola

Grafica: Romulus Boicu

O creație semnată de Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna

Construit într-un ton dulce-amar, spectacolul este o întoarcere în timp, în România anilor ’70 – ’80 și povestește cu nostalgie despre viața de familie a acelei epoci. Întâmplări din traiul sub regimul totalitar sunt redate cu duioșie, candoare și umor. 

Romanul Anei-Maria Sandu, la baza căruia stă textul spectacolului, este o hartă interioară a sentimentelor celor născuți cu vina de a fi venit pe lume nedoriți și vorbește cu vocea celor născuți forțat, în urma decretului antiavort. 

„Ne-am dorit și am creat acest spectacol pentru că perspectiva pierderii unor drepturi esențiale ale femeilor nu mai pare deloc imposibilă, pe fondul amplorii cu care politicile de tip conservator-retrograd se propagă în lume. Dreptul la educație sexuală, dreptul la avort în condiții legale și sigure, dreptul la căsătorie liber consimțită, dreptul la independență financiară – tot ce părea definitiv câștigat este în pericol. Ororile ce păreau a nu se mai repeta vreodată apar din nou la orizont.” Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna

Provocarea abordării scenice a acestei teme deloc comode a fost însă crearea unui spectacol ludic, plin de candoare și veselie. 

„Aș vrea să știu dacă mama e un fel de Arabela și dacă inelul ei fermecat poate face la fel de multe minuni ca al personajului meu preferat.”

O fetiță de 8 ani imaginează jocuri prin care pornește într-o călătorie cu dorința de a se apropia de mama ei și de a-i deveni cea mai bună prietenă. Speră că împreună vor reuși să evadeze din universul dur și constrângător al casei vagon în care neîmplinirile și regretele fac ca trecutul să fie parte din prezent.

Bilete la premiera din 8 și 17 septembrie se pot achiziționa online de pe MyStage.ro sau de la casa de bilete BiletFan, stația de Metrou Unirii 1, intrarea dinspre Curtea de Apel, vis-a-vis de Casa de abonamente elevi și studenti (luni-vineri: 9.00 – 19.00; sâmbăta: 10.00 – 14.00).

29
/07
/14

CRONICĂ DE CARTE. Recent apărut la editura IBU Publishing, volumul „Un studiu al cinematografiei germane”, de Maggie Hoffgen, este o foarte utilă și la îndemână introducere în istoria și variațiile estetice și tematice ale uneia din cele mai spectaculoase și instabile cinematografii, din păcate puțin cunoscută de publicul larg din România.

29
/07
/14

Rezultatele audiţiei pentru workshopul ce are ca temă Musicalul, workshop condus de Răzvan Mazilu în cadrul FNT 2014, au fost anunțate astăzi.

29
/07
/14

 Evenimentul „Cinema în aer liber” se va desfăşura timp de şase săptămâni în perioada 5 august-14 septembrie, în Parcul Alexandru Ioan Cuza - Insula Pensionarilor (acces din str. Baba Novac), unde vor fi proiectate cele mai bune 12 filme europene şi de autor ale momentului, precum şi o selecţie de filme clasice îndrăgite şi apreciate de publicul cinefil.

28
/07
/14

Vineri, 1 august, de la ora 19:00, Mihai Ionuţ Grăjdeanu prezintă cea mai recentă carte a sa, “Dacia Preistorică Ilustrată” - prima enciclopedie ilustrată despre formarea și evoluția vieții pe teritoriul României de azi. Evenimentul are loc la Palatul Suţu - Muzeul Municipiului Bucureşti.

27
/07
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE. Deși parte a unei posibile cinematografii a disperării apărute în anii ’90, „Privește înainte cu mânie” (1993), în regia lui Nicolae Mărgineanu, găsește un suflu diferit, un echilibru între realismul crud în care este surprinsă actualitatea și portretizarea plină de înțelegere a românilor din tranziție.

27
/07
/14

Teatrul Naţional de Televiziune vă prezintă luni, 28 iulie, de la ora 18.40, la TVR 2, o montare memorabilă, realizată în colaborare cu Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”: Hamlet, cu Marcel Iureș în rolul principal.

26
/07
/14

Editura franceză Short Edition dezvoltă în această perioadă un algoritm care, sub forma unei ecuaţii, va fi capabil să evalueze în doar câteva secunde calităţile literare ale volumelor ce îi sunt propuse spre a fi publicate, informează lefigaro.fr., preluat de Mediafax.