Premieră la Teatrul Țăndărică: Festivalul SALT
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-la-teatrul-tandarica-festivalul-salt/

Primăria Municipiului Bucureşti prin Teatrul Țăndărică anunţă un nou festival dedicat copiilor dar şi adolescenţilor şi adulţilor în perioada 25-28 februarie 2019.

Un articol de Petre Ivan|18 februarie 2019

Prima ediție a festivalului se bazează pe platforma originală SALT, un concurs unic de proiecte dedicat artiștilor emergenți din domeniul teatrului de animație și vizual  – actori, actori păpușari, regizori, scenografi, coregrafi, ventriloci, mimi, scenariști, artiști plastici, susținuți de Teatrul de Animație Țăndărică în realizarea și producția de la idee la spectacol a proiectelor propuse. Printre proiectele  câștigătoare ale celor trei ediții de până acum se numără spectacolul pentru adulți “Regele Moare”, în regia Elizei Păuna, “Apolodor”, în regia Silviei Roman, ”Matiaș Gâscarul”, în regia lui Baczo Tunde dar și workshop-ul interactiv ce îmbină tehnologia cu arta păpușăriei ”Micul prinț – o întâmplare”, experiment performativ coordonat de Mona Toncu și Raluca Rădulescu.

Festivalul SALT propune un program bogat în evenimente culturale dedicate copiilor, adolescenților, adulților dar și specialiștilor din domeniu, în care sunt prezentate producțiile câștigătoare ale proiectului cu același nume,  producții din străinătate și întâlniri dedicate profesioniștilor. În cadrul Festivalului SALT Teatrul Țăndărică va prezenta în data de  28 februarie, la Sala Mare a Teatrului Țăndărică, conceptul de #FreeStyle Puppetry – animație liberă, momente scurte de improvizație cu marionete / păpuși / obiecte, pe teme la alegere. #FreeStyle Puppetry reprezintă o oportunitate pentru tinerii păpușari să prezinte o idee, un concept sau un stil de animație, cu momente ce pot fi selecții din lucrări în desfășurare sau de sine stătătoare cu o durată de maxim 7 minute.

Programul Festivalului SALT:

Luni, 25 februarie 2019

10:00; 18:00 Apolodor, Teatrul de Animație Țăndărică, 4+, 60 min. (Sala Țăndărică)

Regie: Silvia Roman

Scenografie: Iuliana Vîlsan

Muzică: Bogdan Balea

Video: Dilmana Yordanova / KOTI Visuals

Mișcare scenică: Andreea Belu

Distribuție: Olga Bela, Ana Maria Bălescu, Mona Toncu, George Simian, Ștefan Craiu, Robert Trifan, Florin Mititelu, Dan Codreanu

16:00 Workshop Micul prinț – o întâmplare

20:00 Casele Clovnilor (foto jos), Teatrul de Păpuși Merlin, Grecia, 15+, 70 min. (Anima Studio Țăndărică)

Regie: Dimitris Stamou

Scenografie: Teatrul de Păpuși Merlin

Muzică: Schiles Charmpilas

Distribuție: Demi Papada, Dimitris Stamou

Marți, 26 februarie 2019

16:00 Workshop Micul prinț – o întâmplare

18:00 Regele moare, Teatrul de Animație Țăndărică, 14+, 60 min. (Anima Studio Țăndărică)

De Eugène Ionesco

Adaptare și regie: Eliza Păuna

Scenografie: Sabina Veșteman și Bianca Veșteman

Construcție păpuși: Daniel Stamate

Muzică: Bobo Burlăcianu

Foto: Andrei Roșianu

Distribuția: Ioan Brancu, Liliana Gavrilescu, Cristina Țane, Mona Toncu, George Simian, Ștefan Craiu

20:00 Noone`s land, Teatrul de Păpuși Merlin Grecia, 10+, 45 min. (Sala Țăndărică)

Un spectacol de Dimitris Stamou și Demi Papada

Miercuri, 27 februarie 2019

12:00 Workshop dedicat profesioniștilor susținut de Dimitris Stamou și Demi Papada, Teatrul de Păpuși Merlin, Grecia (Anima Studio Țăndărică)

16:00 Workshop Micul prinț – o întâmplare

Joi 28 februarie 2019

16:00 FreeStyle Puppetry (Sala Țăndărică)

18:00 Spectacol – Micul prinț – o întâmplare. Experiment performativ cu marionete, Teatrul de Animație Țăndărică

Traducere, adaptare text, regie: Mona Toncu, Raluca Rădulescu

Creative technologist: Profenza George

Programator tranziții: Jessica In

Scenograf 3D: Matei Neagoe

Coordonator proiect: Gabriel Apostol

,,SALT’’ –  un festival fără limită de vârstă, nou la Teatrul Țăndărică.

#salt #independent #festival  #event  #puppeteer  #TandaricaInMiscare

10
/08
/22

INTERVIU De la Slătioara Olteniei de sub munte, unde locuiește de câțiva ani și unde organizează vară de vară tabere de creație literară, scriitorul și editorul Marius Chivu a răspuns întrebărilor noastre despre proză scurtă, poezie și jurnale de călătorie. Punctul de pornire îl reprezintă antologia „KIWI, 2022. Granițe”, apărută la Editura Polirom.

09
/08
/22

Vertigo Dance Company. Anul acesta, compania israeliană de dans Vertigo Dance Company aniversează 30 de ani. Trei decenii de când coregrafii Noa Wertheim și Adi Sha’al au dansat primul lor duet, care se numea "Vertigo" numele viitoarei companii înființate la Ierusalim.

09
/08
/22

Documentarul „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravičius, a fost proiectat luni seară, în premieră în România, în deschiderea celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în prezența a mai mult de 3 000 de spectatori.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

08
/08
/22

Prezentat la Cannes în secțiunea „Cinema for the Climate”, „Cruciada copiilor / La Croisade”, noul film al lui Louis Garrel, distribuit de Independența Film în cinematografe din 12 august, vorbește cu umor despre una dintre cele mai importante probleme cu care ne confruntăm: schimbările climatice și lumea pe care o lăsăm generațiilor următoare.

08
/08
/22

„Prin pădure cu Maia” este un spectacol performativ cu Maia Morgenstern, parte din proiectul Lost Interferences ce poate fi văzut la unteatru open-air, în Grădina Casei Universitarilor, pe 16, 17 și 18 august, începând cu ora 20:00.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.