Premiera lungmetrajului „Complet Necunoscuți”, adaptare realizată de Octavian Strunilă după celebrul „Perfetti Sconosciuti”, are loc la TIFF 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-lungmetrajului-complet-necunoscuti-adaptare-realizata-de-octavian-strunila-dupa-celebrul-perfetti-sconosciuti-are-loc-la-tiff-2021/

„Complet Necunoscuţi”, adaptarea românească a super producţiei de nivel mondial „Perfetti Sconosciuti”, va avea premiera la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), sâmbătă, pe 24 iulie.

Un articol de Liliana Matei|28 iunie 2021

Lungmetrajul regizat și adaptat de Octavian Strunilă, o comedie inteligentă despre adevăr și relații, va putea fi vizionat, în exclusivitate, în cadrul celui mai mare festival dedicat filmului de lungmetraj din România, apreciat ca unul dintre cele mai importante 40 de festivaluri din lume! Producția va avea statutul de film invitat, iar publicul se va putea bucura de două proiecții, cea mare, din Piața Unirii, pe 24 iulie, și a doua, indoor, într-o dată ce urmează a fi programată.

La premiera lungmetrajului „Complet Necunoscuți” vor fi prezenți atât producătorii, cât și actorii din distribuția filmului. Anca Dumitra, Andreea Grămoșteanu, Leonid Doni, Alex Conovaru, Ada Galeș, Gabriel Răuță, Adrian Ștefan, Catia M. Tănase, dar și Paul Ipate, host și narator al making of-ului, și Octavian Strunilă, producător, regizor, scenarist și actor, vor fi prezenți cu toții la TIFF, pentru a trăi emoția lansării acestui film atât de așteptat de public.

„În sfârșit pot să-mi exprim public bucuria și entuziasmul acestei vești atât de importante pentru noi, pentru mine și pentru echipa care a muncit alături de mine la acest film! Suntem foarte încântați să avem premiera lungmetrajului „Complet Necunoscuți” la TIFF, un festival de primă mână, cu producții ale marilor regizori din întreaga lume și cu o selecție atât riguroasă făcută de organizatori. Am avut un feedback încurajator din partea directorului artistic al festivalului, Mihai Chirilov, căruia îi mulțumesc pentru răbdarea cu care a analizat unele detalii și pentru încrederea pe care mi-a acordat-o chiar de la debutul meu în lungmetraj. E o onoare și o mândrie pentru mine, mai ales că vom fi la TIFF în plin weekend, într-o zi în care, sper eu, piața va fi plină. Am mari emoții, așa cum e normal, dar sunt nerăbdător să mergem la Cluj-Napoca cu toată echipa filmului, cu actorii, și să vizionăm în premieră filmul, împreună cu publicul TIFF 2021!”, a declarat Octavian Strunilă, regizor și producător.

„Să faci un remake românesc la o comedie deșteaptă, cum este „Perfetti Sconosciutti”, pare simplu, dar nu e. Ai nevoie de o adaptare atentă, de o regie calibrată la teatralitatea și constrângerile materialului original și, poate cel mai important, de un casting la milimetru și de o mână sigură în lucrul cu actorii. Cred că Octavian Strunilă reușește toate aceste lucruri încă de la debutul lui în regie, țintind elegant spre un binemeritat succes de public”, a declarat Mihai Chirilov, director artistic TIFF.

După premiera din cadrul TIFF 2021, Octavian Strunilă promite ca filmul să ajungă în cinematografe în toamnă, astfel ca întreg publicul cinefil românesc să se poată bucura de această super producție.

Lungmetrajul „Complet Necunoscuți” e un proiect desfășurat în pandemie. Filmările s-au încheiat în luna martie 2021, iar post-producția, în luna iunie. Un proiect realizat de către Ștefan Hillerin, producător din partea Black Maria Film, Octavian Strunilă, producător din partea Ecart Studio, Retina Film Production și Chainsaw Europe. Producția, regizată și adaptată de Octavian Strunilă, are o durată de 1h30’.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.