Premieră Radu Afrim: „Inimă și alte preparate din carne”, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-radu-afrim-inima-si-alte-preparate-din-carne-la-teatrul-national-marin-sorescu-din-craiova/

Premiera va avea loc în acest sfârşit de săptămână – sâmbătă, 3 octombrie, ora 19:00. Spectacolul se va juca în Sala „Amza Pellea”, iar publicul se va putea aşeza în sală în funcţie de noile norme impuse de pandemia coronavirus. De altfel, întregul concept al spectacolului a pornit de la situaţia neobişnuită prin care am trecut cu toţii, din luna martie şi până în prezent.

Un articol de Petre Ivan|1 octombrie 2020

„Despre dragoste și despre praful colorat care se alege din ea. Despre fluturele-labrador care se zbate în zadar la capătul realității. Despre umorul involuntar și singurătatea voluntară. Despre adevăr, tandrețe și sex. Despre copii, poezie și cafea. Despre corp și despre cum duce el greul. Despre crizele mici izbucnite în plină criză. Despre frumusețe și despre sufletele tot mai uscate, întărite deja pe la margini. Despre plăcere și boală. Despre limbaj și despre cum se scurge culoarea din lucruri. Despre cuplurile de interior. Despre viața care atârnă la câțiva cm în afara noastră. Despre inimă și alte preparate din carne.” (Dan Coman)

Radu Afrim montează pentru a treia oară la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, după „Dacă am gândi cu voce tare” de Adnan Lugonić și „Casa cu suricate” de David Drábek.  Și de această dată a ales să lucreze cu scenografa Irina Moscu, cea care, pentru această ediție a Galei UNITER a fost nominalizată la Premiul pentru cea mai bună scenografie, pentru scenografia creată pentru „Casa cu suricate”, spectacol produs de Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova în 2019. Sound design-ul noii producții este semnat de Mihai Dobre, iar mişcarea scenică poartă amprenta Flaviei Giurgiu.

Distribuția spectacolului este alcătuită din: Alex Calangiu, Ștefan Cepoi, Ramona Drăgulescu, Flavia Giurgiu, Romanița Ionescu, Geni Macsim, Ioana Florentina Manciu, Cătălin Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail, Raluca Păun, Vlad Udrescu, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba, Irina Danciu, Corina Oprea, Mihai Alexandru Purcaru, Sorin Gruia, Minela Popa, Florin Chirea.

              „Acolo unde-i aprinsă țigara, un bărbat înalt îți va întinde, înflorită, inima sa.”

Radu Afrim este unul dintre cei mai importanţi regizori români. A câștigat de trei ori Premiul UNITER pentru regie, Premiul Academiei Române (pe anul 2017) și este considerat un creator rebel și reformator, autor al unui demers performativ țesut din atmosferă și personaje, îmbunătățit, cum spune artistul însuși, cu un „supliment de realitate”. În anul 2008 i s-a decernat Premiul Coup de Coeur de la Presse la Festivalul de la Avignon Off, pentru spectacolul „Mansarde à Paris/ Les détours Cioran” montat în Luxemburg.

Irina Moscu este scenograf și arhitect, creator de decoruri pentru spectacole prezentate atât în zona independentă cât și în cele mai importante teatre din țară. Irina a câştigat numeroase premii şi nominalizări, inclusiv Premiul Ordinului Arhitecţilor pentru cea mai bună scenografie în Anuala de Arhitectură Bucureşti. De asemenea, are două  nominalizări la Premiul UNITER pentru cea mai bună scenografie, la ambele proiecte lucrând cu regizorul Radu Afrim: „Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte” de Radu Afrim și „Casa cu suricate” de David Drábek.

Dan Coman, născut în 1975 la Gersa, Bistrița-Năsăud, a publicat de-a lungul timpului patru cărți de poezie și patru romane, cel mai recent fiind „aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată” (Polirom, 2019). A primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut (2004), Premiul Radio România Cultural (2010, 2018), Premiul Observator Cultural (2018), Premiul Cartea de poezie a anului 2017 în cadrul Galei tinerilor scriitori (2018). Locuiește la Bistrița, unde organizează Festivalul Internațional de Poezie și Muzică Poezia e la Bistrița. Textele sale sunt incluse în antologii din România, Suedia, Franţa, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.

INIMĂ ȘI ALTE PREPARATE DIN CARNE

Text: Dan Coman

Regie, video și univers sonor: Radu Afrim

Scenografie: Irina Moscu

Sound design: Mihai Dobre

Mişcare scenică: Flavia Giurgiu

Asistent regie: Claudia Gorun

Cu: Alex Calangiu, Ștefan Cepoi, Ramona Drăgulescu, Flavia Giurgiu, Romanița Ionescu, Geni Macsim, Ioana Florentina Manciu, Cătălin Mihai Miculeasa, Claudiu Mihail, Raluca Păun, Vlad Udrescu, Costinela Ungureanu, Petronela Zurba, Irina Danciu, Corina Oprea, Mihai Alexandru Purcaru, Sorin Gruia, Minela Popa, Florin Chirea.

Următoarele reprezentații vor avea loc în 14 și 15 octombrie 2020, de la ora 19:00.

*Spectacolul este recomandat publicului cu vârsta de peste 16 ani.

16
/09
/14

Sau... spune-ți brașoave? Din exces de zel sau neștiință, mulți adaugă greșit o cratimă atunci când conjugă verbe – lua-ți, lasă-ți, face-ți etc. Desigur, uneori trebuie folosită cratima. O singură întrebare ne desparte de răspunsul corect! Ce rol joacă „ți” în mesajul transmis?

16
/09
/14

Biletele și abonamentele pentru concertele festivalului din București sunt disponibile la prețuri promoționale până la data de 5 octombrie 2014. A IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo are loc între 31 octombrie și 17 noiembrie 2014, la București, Cluj și Iași.

16
/09
/14

“Mă tem de vorbe multe. Am respect pentru creaţie dintr-un soi de smerenie pentru arta în sine. Şi dintr-o carieră întreagă rămân doar câteva roluri. Restul sunt, cum se spune, realizări...” mărturisea într-un interviu despre crezul său în viaţă, actorul Fory Etterle.

15
/09
/14

Celebra formație turcească BaBa ZuLa va concerta la Brașov (Teatrul Sică Alexandrescu) sâmbătă, 4 octombrie, ora 21.00, în cadrul celei de-a doua ediții a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival.

15
/09
/14

Luna viitoare, Clujul va deveni centrul național al comediei, al filmelor bune și al întâlnirilor cu profesioniști din industria cinematografică. În perioada 10-19 octombrie va avea loc cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, Festivalul Internațional de Film Comedy.

15
/09
/14

Din 16 septembrie, publicul care nu a reușit să își rezerve un loc în sala Ateneului Român se va putea bucura de concertele Semifinalelor, Finalelor de Vioară, Pian și Violoncel, precum și de un recital extraordinar din cadrul Concursului Enescu într-o transmisie live pe un ecran în fața Ateneului. Sunt disponibile 100 de locuri pe scaune

15
/09
/14

Cea de-a XXI-a ediție a Astra Film Festival, care va avea loc între 6 și 12 octombrie 2014 la Sibiu, prezintă o selecție a celor mai recente documentare filmate în România, de autori români și străini, reprezentând o radiografie a societății românești din perioada comunistă până în prezent. Filmele abordează subiecte sensibile actuale și episoade istorice controversate.

13
/09
/14

Teatrul Metropolis din București deschide stagiunea cu spectacolul „Visul unei nopți de vară“, în direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză și în scenografia Adrianei Grand. Instituția condusă de George Ivașcu va relua în luna septembrie și succesele stagiunii trecute, „Lecția de violoncel“, cu Radu Beligan și „Tom și Jerry“, cu Florin Piersic Jr.

12
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Intrate recent pe marile ecrane, „Captiv” (r. Atom Egoyan) și „Vânătoarea de spioni” (r. Anton Corbijn) sunt două filme de festival care, sub camuflajul unor genuri bine determinate, oferă câteva idei stimulative, dar și lecții instructive de regie.

12
/09
/14

În amintirea actorului Ştefan Iordache, luni, 15 septembrie, în cadrul proiectului Teatrul Naţional de Televiziune, va fi difuzat spectacolul „Prinţul negru”de Iris Murdoch, în regia artistică a lui Cornel Todea, de la ora 20.10, la TVR 2.