Premiera spectacolului de balet în două părţi „DSCH. The Dream”, cu Alina Cojocaru – GALERIE FOTO
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-spectacolului-de-balet-in-doua-parti-dsch-the-dream-cu-alina-cojocaru-galerie-foto/

Prim-balerina Alina Cojocaru a revenit pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB) sâmbătă, pentru a lua parte, alături de artişti din diferite colţuri ale lumii, la premiera spectacolului de balet în două părţi „DSCH. The Dream”, bucurându-se, la finalul serii, de aplauze din partea publicului.

Un articol de Petre Ivan|7 decembrie 2015

Opera Naţională Bucureşti a adus în faţa publicului, sâmbătă seară, premiera spectacolului alcătuit din lucrările „DSCH”, coregrafia de Alexei Ratmansky, pe muzica lui Dmitri Şostakovici, şi „The Dream” („Visul”), coregrafia de Sir Frederick Ashton, pe muzica lui Felix Mendelssohn, bazat pe „Visul unei nopţi de vară”, de William Shakespeare.

Premiera a beneficiat de participarea prim-balerinei de renume internaţional Alina Cojocaru, care a interpretat rolul Titania în „The Dream”, iar la pupitrul Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti s-a aflat dirijorul Cristian Sandu.

După o reprezentaţie de excepţie, ca de altfel fiecare apariţie a sa pe scenă, Alina Cojocaru s-a arătat fericită că a avut ocazia să danseze alături de artişti din diferite colţuri ale lumii, care au format o echipă pe scenă, respirând acelaşi ritm al muzicii.

„Acest lucru nu este întotdeauna uşor de reuşit”, le-a declarat Alina Cojocaru reprezentanţilor mass-media, după încheierea spectacolului, precizând că a fost „o bucurie” să danseze.

Lucrarea coregrafică „DSCH” a fost realizată în anul 2008, pentru New York City Ballet, pe muzica lui Dmitri Şostakovici („Concertul nr. 2 în Fa major op. 102”, compus în anul 1957). Titlul lucrării de balet provine de la formula „DSCH”, motiv muzical (în notaţia muzicală de provenienţă germană) folosit de compozitor ca o aluzie la numele propriu şi ca o semnătură (acronim al numelui său).

Următoarea reprezentaţie (cu distribuţii diferite, disponibile pe site-ul www.operanb.ro, secţiunea Calendar) vor avea loc duminică şi 16 decembrie.

Biletele pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti şi online, de la adresa tickets.operanb.ro şi din reţeaua bilet.ro.

DSCH2 The_Dream1 The_Dream2 The_Dream3 The_Dream4 The_Dream5 The_Dream6 The_Dream7 The_Dream8 The_Dream9 The_Dream10 The_Dream11 The_Dream12

Foto: Alina Cojocaru, The Dream , DSCH, galerie foto – operanb.ro

17
/05
/20

Vă invităm să o descoperiți pe legendara Billie Holiday prin intermediul cărții „Lady Sings the Blues”, semnată de artistă alături de William Dufty și publicată recent și în limba română, la editura Nemira.

07
/05
/20

„Un virus numit OPERĂ” este noul generic sub care Luminița Arvunescu, apreciată realizatoare de emisiuni muzicale, și Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, în parteneriat cu Radio România Muzical, readuc în cea mai strictă actualitate și într-un foarte inspirat contrapunct la izolarea impusă de pandemia Coronavirus, proiectul de succes Opera FANtastica.

04
/05
/20

OAMENII MUZICII Pe 4 mai 1955, în condiții sărăcăcioase contrastante cu extraordinara sa personalitate, se stingea unul din marii oameni ai secolului XX. Îl sărbătorim, ne mândrim cu el, dar cât îl cunoaștem (și ascultăm) de fapt pe George Enescu? Iată doar câteva din trăsăturile unei personalități și ale unei cariere excepționale – și o invitație de a-i descoperi muzica.

Pagina 3 din 14912345...102030...Ultima »