Premiera spectacolului de balet în două părţi „DSCH. The Dream”, cu Alina Cojocaru – GALERIE FOTO
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-spectacolului-de-balet-in-doua-parti-dsch-the-dream-cu-alina-cojocaru-galerie-foto/

Prim-balerina Alina Cojocaru a revenit pe scena Operei Naţionale Bucureşti (ONB) sâmbătă, pentru a lua parte, alături de artişti din diferite colţuri ale lumii, la premiera spectacolului de balet în două părţi „DSCH. The Dream”, bucurându-se, la finalul serii, de aplauze din partea publicului.

Un articol de Petre Ivan|7 decembrie 2015

Opera Naţională Bucureşti a adus în faţa publicului, sâmbătă seară, premiera spectacolului alcătuit din lucrările „DSCH”, coregrafia de Alexei Ratmansky, pe muzica lui Dmitri Şostakovici, şi „The Dream” („Visul”), coregrafia de Sir Frederick Ashton, pe muzica lui Felix Mendelssohn, bazat pe „Visul unei nopţi de vară”, de William Shakespeare.

Premiera a beneficiat de participarea prim-balerinei de renume internaţional Alina Cojocaru, care a interpretat rolul Titania în „The Dream”, iar la pupitrul Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti s-a aflat dirijorul Cristian Sandu.

După o reprezentaţie de excepţie, ca de altfel fiecare apariţie a sa pe scenă, Alina Cojocaru s-a arătat fericită că a avut ocazia să danseze alături de artişti din diferite colţuri ale lumii, care au format o echipă pe scenă, respirând acelaşi ritm al muzicii.

„Acest lucru nu este întotdeauna uşor de reuşit”, le-a declarat Alina Cojocaru reprezentanţilor mass-media, după încheierea spectacolului, precizând că a fost „o bucurie” să danseze.

Lucrarea coregrafică „DSCH” a fost realizată în anul 2008, pentru New York City Ballet, pe muzica lui Dmitri Şostakovici („Concertul nr. 2 în Fa major op. 102”, compus în anul 1957). Titlul lucrării de balet provine de la formula „DSCH”, motiv muzical (în notaţia muzicală de provenienţă germană) folosit de compozitor ca o aluzie la numele propriu şi ca o semnătură (acronim al numelui său).

Următoarea reprezentaţie (cu distribuţii diferite, disponibile pe site-ul www.operanb.ro, secţiunea Calendar) vor avea loc duminică şi 16 decembrie.

Biletele pot fi achiziţionate de la casa de bilete a Operei Naţionale Bucureşti şi online, de la adresa tickets.operanb.ro şi din reţeaua bilet.ro.

DSCH2 The_Dream1 The_Dream2 The_Dream3 The_Dream4 The_Dream5 The_Dream6 The_Dream7 The_Dream8 The_Dream9 The_Dream10 The_Dream11 The_Dream12

Foto: Alina Cojocaru, The Dream , DSCH, galerie foto – operanb.ro

13
/02
/19

Opera Națională București desfășoară în perioada 11 februarie - 30 iunie 2019 un proiect cultural propriu în contextul preluării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene. Spectacolele acestei săptămâni, 11 februarie – 17 februarie 2019 sunt dedicate Austriei, considerată în întreaga lume ca fiind „țara muzicii”. Mozart, Haydn, Schubert, Bruckner sau Mahler s-au născut în Austria.

12
/02
/19

Programul de burse SoNoRo Interferențe ajunge anul acesta la cea de-a XIII-a ediție și anunță noi preselecții pentru tinerii muzicieni români. Pe 16 februarie, la Academia ‘Gh. Dima’ din Cluj-Napoca, și pe 17 februarie, la Universitatea de Muzică din București, vor avea loc audițiile în urma cărora vor fi selectați cei 30 de tineri, cărora li se vor acorda anul acesta burse de studiu în Italia, la Montepulciano, în România, la Port Cultural Cetate, și în Germania, la Traunstein.

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 6 februarie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul „La Traviata” de Giuseppe Verdi în regia și mișcarea scenică a lui Paul Curran. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta. Publicul spectator o va putea urmări pe soprana Diana Țugui  în rolul Violetta Valéry, în calitate de invitată pe scena Operei Naționale București.

02
/02
/19

Duminică, 3 februarie, pianistul Radu Lupu, revine la Londra după o îndelungă absență. Elogiat pentru „magia lui pianistică” (The Guardian) și recunoscut în întreaga lume drept unul dintre cei mai mari pianiști ai momentului, Radu Lupu va concerta la prestigiosul Royal Festival Hall alături de orchestra londoneză Philharmonia și sub bagheta binecunoscutului dirijor Paavo Järvi, câștigător al Premiului Grammy.

30
/01
/19

Andreea Soare, soprană la Opera din Paris, puțin cunoscută în presa și constiința publică din România, este o voce deja consacrată și valorificată pe marile scene ale lumii. Deși și-a câstigat un renume la nivel european, un renume care îi asigură un loc în rândul elitei muzicale tinere, ea este cuprinsă de o dorință arzătoare de a cânta acasă, acasă însemnând România, țara pe care a învățat să o iubească pornind de la familie.

29
/01
/19

Opera Națională București prezintă vineri, 1 februarie 2019, ora 18:30 spectacolul Bal Mascat de Giuseppe Verdi. Regia este semnată de Grischa Asagaroff (Germania), secenografia îi aparține lui Luigi Perego (Italia), iar design-ul luminilor e realizat de Gigi Saccomandi(Italia). Coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului Operei Naționale București. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

24
/01
/19

În continuarea tradiţiei instaurate la Sala Radio în ultimele stagiuni, de a aduce în fața publicului, la fiecare final de ianuarie, un titlu de operă, în formulă de concert, cu o distribuție de excepție, vineri, 25 ianuarie (19.00) Orchestra Națională Radio prezintă celebra operă TRUBADURUL, ce poartă semnătura lui VERDI.

23
/01
/19

După ediția plină de succes din 2018, care a adunat peste 15.000 de spectatori la concertele live din Piața „George Enescu” și la evenimentele conexe de la ARCUB, cea de-a opta ediție a Bucharest Jazz Festival organizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, se va desfășura, anul acesta, în perioada 1-7 iulie 2019, în Piața „George Enescu” și la ARCUB, și îl va avea curator pe Cristian Soleanu, unul dintre cei mai importanți saxofoniști și muzicieni ai jazzului contemporan românesc.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.