Premiera spectacolului Rambuku a deschis stagiunea la Teatrul Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-spectacolului-rambuku-a-deschis-stagiunea-la-teatrul-national-din-timisoara/

Teatrul Naţional din Timişoara propune pentru finalul lunii septembrie un număr de 15 reprezentaţii cu nouă dintre cele mai remarcabile titluri din repertoriul său.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2017

Astfel, premiera națională a spectacolului Rambuku de Jon Fosse a deschis stagiunea la TNTm vineri, 15 septembrie. Prezentat în avanpremieră la mijlocul lunii iulie, Rambuku, semnat de regizorul Mihai Măniuțiu, este un un spectacol despre felurile în care dragostea  supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși, la intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp.

O altă atracție a acestui septembrie teatral al Naționalului o reprezintă spectacolul De ce iubim femeile, adaptare a volumului omonim semnat de Mircea Cărtărescu. Prezentat public pentru prima oară în luna iunie, spectacolul, în adaptarea și lectura regizorală a Mihaelei Lichiardopol, construiește un spațiu pseudo-cotidian care mărturisește despre inevitabila oglindă în care se văd bărbații atunci când privesc în ochii femeilor.

Victor Manovici, în rol principal, declanșează poveștile aduse la viață de actorii Alina Ilea, Cătălin Ursu, Călin Stanciu Jr., Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Roberta Popa, Luminița Tulgara, Paula Maria Frunzetti, Amalia Huțan, Cristina Dumitru, Adrian Jivan, Bogdan Spiridon, Flavius Retea și Constantin Tovarnițchi.

Textul de spectacol este semnat de Mihaela Lichiardopol și Geanina Jinaru-Doboș. Spectacolul a fost programat duminică, 17 septembrie și se va mai juca sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 19, la Sala Mare.Teatrul Național din Timișoara

Alături de aceste spectacole nou-intrate în repertoriul Teatrului Național, în luna septembrie publicul are ocazia să se reîntâlnească cu spectacole care au trecut de multă vreme proba timpului.

Astfel, marți, 19 septembrie, de la ora 18, la Sala Mare a Teatrului Național, se va auzi din nou, în ritmurile de hip-hop ale trupei Subcarpați, cea mai celebră replică spusă vreodată pe scenele lumii – „A fi sau a nu fi, asta-i întrebarea”, într-o nouă reprezentație a spectacolului-eveniment Hamlet, după W. Shakespeare, în lectura regizorală a Adei Lupu Hausvater și în interpretarea artiștilor Matei Chioariu și Marius Andrei Alexe.

Joi, 21 septembrie, de la ora 19, Sala 2 găzduiește o nouă reprezentație a spectacolului Say it now! de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente.

Spectacolul, o coproducție a Teatrului Național și a Companiei „B. Valiente” din Oslo, explorează problemele tinerei generații într-o manieră care îi reprezintă cu adevărat pe protagoniști, căutând să acopere faliile de comunicare atât de adâncite de noile realități. Spectacolul a fost realizat în cadrul unui grant finanțat de Norvegia, Islanda și Lichtenstein și Guvernul României.

Actorul Flavius Retea spune povestea unui adolescent rătăcit undeva între excesul de informație și lipsa de comunicare.

Sala Mare a Teatrului Național se redeschide copiilor miercuri, 27 septembrie, ora 11, cu unul dintre cele mai fermecătoare spectacole pentru cei mici: Sarea în bucate, o adaptare a celebrei povești a lui Petre Ispirescu, în care le putem regăsi pe Adriana Sâncrăian și Mădălina Ghițescu-Petre în rolurile principale.

Finalul lunii oferă ocazia întâlnirii cu un spectacol provocator, o comedie care are în centrul său un artist pe cât de complex, pe atât de fascinant. Astfel, joi, 28 septembrie și vineri, 29 septembrie, de la ora 19, la Sala 2, Teatrul Național prezintă Frați de Dave Williams, în traducerea și regia lui Florin Piersic jr., acesta fiind și protagonistul spectacolului.

Nu în ultimul rând, actorii Teatrului Național dau întâlnire publicului și la Studio „Uțu Strugari”, în spectacole care, de mulți ani deja, condensează emoții: M-am hotărât să devin prost de Martin Page (vineri, 22 septembrie, sâmbătă, 23 septembrie și duminică, 24 septembrie, de la ora 19), Canicula de Antoaneta Zaharia (marți, 26 septembrie, de la ora 19) și Avioane de hârtie de Elise Wilk (joi, 28 septembrie și vineri, 29 septembrie, de la ora 19).

Biletele se pot achiziționa la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orar marți-duminică, orele 11-19, sau online pe www.tntimisoara.com.

Fotografii: Teatrul Național din Timișoara – Adrian Pîclișan

10
/08
/15

Cea de-a V-a ediţie a evenimentului „Salonul de Carte şi Muzică“ se va desfăşura la Sinaia, în perioada 12-15 august. Invitatul special al evenimentului va fi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, care va aduce produse culturale din partea a 16 comunităţi etnice din România - bulgari, croaţi, greci, germani, evrei, italieni, mecedoneni, polonezi, ruteni, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, tătari - turco-musulmani, turci, maghiari şi ucraineni.

10
/08
/15

Marți, 18 august, de la ora 20.30, are loc un concert din cadrul seriei SoNoRo Conac, la Muzeul Național "George Enescu" din București. Din program: Bach, Mozart, Enescu. Evenimentul cultural este și unul caritabil, pentru că fondurile strânse îi voi ajuta pe copii din județul Mureș.

10
/08
/15

''Doamna comediei românești'', una dintre reprezentantele Generației de Aur a teatrului românesc, împlineşte astăzi 86 de ani. Tamara Buciuceanu-Botez a debutat în 1952, pe scena Teatrului Giulești (actualul Odeon), cu rolul Marfa din ''Makkar Dubrava''.

09
/08
/15

Libertatea e o temă eternă, care, mai ales în zilele noastre, este deosebit de importantă, provocatoare şi contrariantă, aşa cum remarca un critic din Muntenegru, după premiera spectacolului Un Đilas obişnuit de Radmila Vojvodić, montat la Teatrul Naţional din Podgorica, spectacol selectat în programul Festivalului Internaţional de Teatru NETA 2015 (28 august-4 septembrie), cu o unică reprezentaţie pe scena Sălii Studio a Naţionalului bucureştean, marţi 1 septembrie, de la ora 18.00.

09
/08
/15

Editura Polirom lansează în această săptămînă pe piaţa de carte o nouă colecţie, „Studii Româneşti/Romanian Studies/Études Roumaines/Rumänische Studien”, un proiect ce se adresează specialiştilor, dar şi publicului larg interesat de istoria şi cultura română.

08
/08
/15

Câştigătorul Premiului Oscar, actorul Ben Kingsley acceptă o nouă provocare şi face schimb de identitate cu Ryan Reynolds, odată cu premiera filmului Self/Less: Transfer de viaţă, care va putea fi urmărit în cinematografe din 7 august, fiind distribuit de Freeman Entertainment.

08
/08
/15

În această vară, la Institutul Cultural Român se dezvoltă cunoștințe și se cultivă pasiuni: de pe 10 august, artiști, jurnaliști și scriitori vin în sala și în grădina ICR (Aleea Alexandru 38, București) să-și împărtășească experiențele, pe înțelesul celor mici, dar și pe gustul celor mari.

07
/08
/15

Câteodată, viața privată a muzicienilor este mai palpitantă decât ficțiunea. Știați că Bach a avut 20 de copii, Mozart avea un umor scatologic, iar Wagner a întreținut relații amoroase scandaloase?

07
/08
/15

Performance-ul Explicit Content cu Sergiu Matiş va fi prezentat la teatrul Schauspielhaus din Viena, luni, 10 august, la ora 23.00 şi miercuri, 12 august, la ora 21.00. Reprezentaţiile au loc în cadrul ImPulsTanz 2015, festivalul internaţional de dans de la Viena care se va încheia pe 16 august.

07
/08
/15

Muzicienii austrieci Johann Strauss Ensemble, supranumiți de presa internațională "Regii Valsului", vor străbate ţara noastră într-un turneu național, între 10 şi 21 decembrie. Concertul de la București va avea loc pe 21 decembrie în proaspăt renovata Sală Mare a Teatrului Național.