Premiera spectacolului Rambuku a deschis stagiunea la Teatrul Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-spectacolului-rambuku-a-deschis-stagiunea-la-teatrul-national-din-timisoara/

Teatrul Naţional din Timişoara propune pentru finalul lunii septembrie un număr de 15 reprezentaţii cu nouă dintre cele mai remarcabile titluri din repertoriul său.

Un articol de Petre Ivan|18 septembrie 2017

Astfel, premiera națională a spectacolului Rambuku de Jon Fosse a deschis stagiunea la TNTm vineri, 15 septembrie. Prezentat în avanpremieră la mijlocul lunii iulie, Rambuku, semnat de regizorul Mihai Măniuțiu, este un un spectacol despre felurile în care dragostea  supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși, la intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp.

O altă atracție a acestui septembrie teatral al Naționalului o reprezintă spectacolul De ce iubim femeile, adaptare a volumului omonim semnat de Mircea Cărtărescu. Prezentat public pentru prima oară în luna iunie, spectacolul, în adaptarea și lectura regizorală a Mihaelei Lichiardopol, construiește un spațiu pseudo-cotidian care mărturisește despre inevitabila oglindă în care se văd bărbații atunci când privesc în ochii femeilor.

Victor Manovici, în rol principal, declanșează poveștile aduse la viață de actorii Alina Ilea, Cătălin Ursu, Călin Stanciu Jr., Ana Maria Cojocaru, Daniela Bostan, Roberta Popa, Luminița Tulgara, Paula Maria Frunzetti, Amalia Huțan, Cristina Dumitru, Adrian Jivan, Bogdan Spiridon, Flavius Retea și Constantin Tovarnițchi.

Textul de spectacol este semnat de Mihaela Lichiardopol și Geanina Jinaru-Doboș. Spectacolul a fost programat duminică, 17 septembrie și se va mai juca sâmbătă, 30 septembrie, de la ora 19, la Sala Mare.Teatrul Național din Timișoara

Alături de aceste spectacole nou-intrate în repertoriul Teatrului Național, în luna septembrie publicul are ocazia să se reîntâlnească cu spectacole care au trecut de multă vreme proba timpului.

Astfel, marți, 19 septembrie, de la ora 18, la Sala Mare a Teatrului Național, se va auzi din nou, în ritmurile de hip-hop ale trupei Subcarpați, cea mai celebră replică spusă vreodată pe scenele lumii – „A fi sau a nu fi, asta-i întrebarea”, într-o nouă reprezentație a spectacolului-eveniment Hamlet, după W. Shakespeare, în lectura regizorală a Adei Lupu Hausvater și în interpretarea artiștilor Matei Chioariu și Marius Andrei Alexe.

Joi, 21 septembrie, de la ora 19, Sala 2 găzduiește o nouă reprezentație a spectacolului Say it now! de Mihaela Michailov și Marcelino Martin Valiente.

Spectacolul, o coproducție a Teatrului Național și a Companiei „B. Valiente” din Oslo, explorează problemele tinerei generații într-o manieră care îi reprezintă cu adevărat pe protagoniști, căutând să acopere faliile de comunicare atât de adâncite de noile realități. Spectacolul a fost realizat în cadrul unui grant finanțat de Norvegia, Islanda și Lichtenstein și Guvernul României.

Actorul Flavius Retea spune povestea unui adolescent rătăcit undeva între excesul de informație și lipsa de comunicare.

Sala Mare a Teatrului Național se redeschide copiilor miercuri, 27 septembrie, ora 11, cu unul dintre cele mai fermecătoare spectacole pentru cei mici: Sarea în bucate, o adaptare a celebrei povești a lui Petre Ispirescu, în care le putem regăsi pe Adriana Sâncrăian și Mădălina Ghițescu-Petre în rolurile principale.

Finalul lunii oferă ocazia întâlnirii cu un spectacol provocator, o comedie care are în centrul său un artist pe cât de complex, pe atât de fascinant. Astfel, joi, 28 septembrie și vineri, 29 septembrie, de la ora 19, la Sala 2, Teatrul Național prezintă Frați de Dave Williams, în traducerea și regia lui Florin Piersic jr., acesta fiind și protagonistul spectacolului.

Nu în ultimul rând, actorii Teatrului Național dau întâlnire publicului și la Studio „Uțu Strugari”, în spectacole care, de mulți ani deja, condensează emoții: M-am hotărât să devin prost de Martin Page (vineri, 22 septembrie, sâmbătă, 23 septembrie și duminică, 24 septembrie, de la ora 19), Canicula de Antoaneta Zaharia (marți, 26 septembrie, de la ora 19) și Avioane de hârtie de Elise Wilk (joi, 28 septembrie și vineri, 29 septembrie, de la ora 19).

Biletele se pot achiziționa la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orar marți-duminică, orele 11-19, sau online pe www.tntimisoara.com.

Fotografii: Teatrul Național din Timișoara – Adrian Pîclișan

23
/06
/15

Timp de zece zile (12 – 21 iunie 2015), Sibiul a găzduit cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru, sub genericul „Growing Smart – Smart Growing”. Oraşul s-a metamorfozat într-o scenă uriașă pe care 2673 de artiști și invitați, din 70 de țări, au prezentat 427 de evenimente în 67 de spații de joc, reunind în medie 65.000 de spectatori în fiecare zi.

23
/06
/15

Deşi Adolf Hitler este considerat un artist mediocru, operele sale sunt vândute la preţuri substanţiale atunci când sunt scoase la licitaţie. Mai multe acuarele şi desene realizate de fostul dictator nazist, în urmă cu un secol, au fost vândute cu aproape 400.000 de euro la o licitaţie organizată de casa Weidler, weekendul trecut, în oraşul Nürnberg din Germania

22
/06
/15

Dansul dervișilor - meditația în mișcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu - a venit la București săptămâna trecută, în varianta laică și educativă a lui Ziya Azazi.

22
/06
/15

Actorul american Richard Gere va primi un premiu pentru întreaga carieră - Globul de Cristal - la cea de-a 50-a ediţie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary, care se va desfăşura în perioada 3 - 11 iulie.

22
/06
/15

Actorul irlandez Colin Farrell a mărturisit, în emisiunea "The Tonight Show" de la NBC, că a fost suspect într-un caz de crimă, pe când se afla, în 1994, în Australia. Colin Farrell poate fi văzut în această seară, la HBO (şi gratuiit pe HBO GO), de la ora 20.00, în primul episod al celui de al doilea sezon al serialului “Detectivii din California/ True Detective”.

22
/06
/15

Acorduri fine, armonii eclectice, expresivitate și ritmuri ademenitoare și calde de jazz vă întâmpină sâmbătă, 27 iunie, la o nouă ediție Jazzaj la ARCUB. Începând cu ora 20:00, sala ARCUB din strada Batiște nr.14 vă va introduce într-o călătorie muzicală incitantă alături de Sorin Zlat Trio, printr-un concert de jazz autentic românesc - Endurance.

22
/06
/15

Sub bagheta tânărului dirijor GABRIEL BEBEŞELEA, concertul programat luni, 29 iunie (ora 18.00), la Sala Radio, vă propune un repertoriu inedit, ritmuri exotice şi „parfum” de vară, o „reţetă” perfectă pentru o plăcută seară muzicală estivală avându-l ca solist pe binecunoscutul violoncelist RĂZVAN SUMA.