Premiere și alte spectacole-eveniment din România, la FITS 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiere-si-alte-spectacole-eveniment-din-romania-la-fits-2017/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu susţine şi promovează şi în cadrul ediţiei din acest an unele dintre cele mai importante spectacole de teatru de pe scena românească. Montări clasice sau cu abordări moderne, rupte din cotidian sau spunând poveşti cu tâlc, spectacolele create de instituţii teatrale din România invită publicul la redescoperirea viziunilor regizorale de la noi din ţară.

Un articol de Petre Ivan|1 iunie 2017

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara prezintă „Controversa de la Valladolid”, în regia lui Radu Jude. Spectacolul punctează felul în care cuceritorii îi tratează pe cei cuceriți.

Diferenţa – de etnie, de culoare, de religie, de gen etc. – ca justificare a abuzului, a torturii și a exploatării este o temă recurentă care afectează nu doar indivizi, ci însăşi civilizaţia.

Bobi Pricop a realizat un experiment inedit la Teatrul Tineretului Piatra Neamț, montând „Un stejar”, cu Mircea Postelnicu și un actor invitat, care nu cunoaște textul și nu a văzut spectacolul în prealabil, fiind nevoit să improvizeze pe toată durata reprezentației. Proiectul propus de regizor chestionează natura realității vizibile în arta spectacolului.

Datorită numărului mare de solicitări, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu aprogramat o nouă reprezentație a spectacolului „Metamorfoze”, în regia lui Silviu Purcărete, în data de 10 iunie, de la ora 21:30, la Fabrica de Cultură.

Reprezentațiile spectacolului din cadrul FITS 2017 sunt ultimele care se joacă la Sibiu. Urmează deplasarea la Esch, unde decorul va rămâne pentru reprezentații viitoare. Darul primit de Sibiu în 2007 se întoarce pentru pregătirea Esch Capitală Culturală Europeană 2022.

„Deșteptarea primăverii”, în regia lui Vlad Cristache

„Deșteptarea primăverii”, în regia lui Vlad Cristache

Tot în 10 iunie, de la ora 14:00, la Teatrul pentru Copii și Tineret „GONG” (sala etaj), a fost programată încă o reprezentație „MAL/PRAXIS”. Cea mai nouă producție a lui Bogdan Georgescu la TNRS este ultima parte a trilogiei #CâtDeDeparteSuntemDePeșterileDinCareAmIeșit?, după „Antisocial” și „#minor”, ale căror reprezentații vor avea loc în aceeași zi.

Teatrul Nottara București prezintă „Iarna”, în regia lui Mihai Măniuțiu. Spectacolul se concentrează pe dialogul interior al ființei cu destinul său și cu moartea. Într-un decor abstract și ascetic, evoluează, în universuri paralele, corpuri reale și fastasmice, care ne vorbesc despre nevoia de celălalt.

„Deșteptarea primăverii”, în regia lui Vlad Cristache, punctează conflictul dintre generații și contradicțiile interioare ale tinerilor, aruncând în aer norme, limite și secrete ale vârstei adolescentine. Spectacolul prezentat de Teatrul Mic aduce pe scenă și muzica live, intepretată de trupa românească de rock alternativ, „FiRMA”.

„N-ai tu treabă!” este o adaptare scrisă de Cătălin Ștefănescu, după „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă, pusă în scenă de Teatrul ACT, în regia lui Alexandru Dabija.

„N-ai tu treabă!”,  o adaptare de Cătălin Ștefănescu, după „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă

„N-ai tu treabă!”, o adaptare de Cătălin Ștefănescu, după „Dănilă Prepeleac” de Ion Creangă

Pentru mulți dintre noi, azi, minunata poveste a lui Creangă poate să pară ceva nostim, dar de o dezarmantă naivitate. Însă, pecărărileșiocolișurile sale, se ivescîntrebărivalabile de cîndlumea. De ce nu se potrivește o socotealăsimplă, făcutăacasă, cuceadintîrg? De ce furtul de la cineva care a agonisitaverepoate fi considerat un lucrujustificat? De ce tragenoroculdoarlaunii? De ce se spunecăbanul e ochiuldracului? Pentrutoateproblemeleastea, șipentrumultealtele, la noiexistă un răspunssuveran: N-ai tu treabă! (CătălinŞtefănescu)

Accesul publicului la evenimentele programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, în următorul interval: 29 mai –2 iunie, de la ora 9:00 – 20:00; sâmbătă și duminică, 3 și 4 iunie, de la ora 10:00 – 15:00, iar din 5 până în 18 iunie, agenția funcționează în intervalul 9:00 – 20:00.

Bilete pot fi achiziționate și online, prin portalul www.eventim.ro, sau din reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Foto: FITS 2017 – facebook

09
/08
/22

Vertigo Dance Company. Anul acesta, compania israeliană de dans Vertigo Dance Company aniversează 30 de ani. Trei decenii de când coregrafii Noa Wertheim și Adi Sha’al au dansat primul lor duet, care se numea "Vertigo" numele viitoarei companii înființate la Ierusalim.

09
/08
/22

Documentarul „Mariupolis 2”, realizat de Mantas Kvedaravičius, a fost proiectat luni seară, în premieră în România, în deschiderea celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în prezența a mai mult de 3 000 de spectatori.

09
/08
/22

La împlinirea a 150 de ani de la nașterea primului academician provenit din rândul artiștilor plastici, Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci și Asociatia Pro Valores, organizează prima ediție a Concursului Internațional de arte plastice „Gheorghe Petrașcu”.

08
/08
/22

Prezentat la Cannes în secțiunea „Cinema for the Climate”, „Cruciada copiilor / La Croisade”, noul film al lui Louis Garrel, distribuit de Independența Film în cinematografe din 12 august, vorbește cu umor despre una dintre cele mai importante probleme cu care ne confruntăm: schimbările climatice și lumea pe care o lăsăm generațiilor următoare.

08
/08
/22

„Prin pădure cu Maia” este un spectacol performativ cu Maia Morgenstern, parte din proiectul Lost Interferences ce poate fi văzut la unteatru open-air, în Grădina Casei Universitarilor, pe 16, 17 și 18 august, începând cu ora 20:00.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.

05
/08
/22

Când David Leitch („Deadpool 2”, „Atomic Blonde”, „John Wick”, „Hobbs and Shaw”) anunță că urmează să regizeze un nou lungmetraj, e musai să-ți cumperi bilete la cinema. Dependent de adrenalina eliberată de către filmele sale în cinefili, Leitch este și actor, cascador, scenarist, producător, un miliardar pasionat de arte marțiale care știe să folosească în cea mai recentă creație a sa un cocktail bine dozat de poveste, acțiune, efecte speciale, personaje.

04
/08
/22

CRONICĂ DE FILM Mi se pare un gest curajos să dai drumul în săli, în plină vară, unui film precum "Pentru mine tu eşti Ceauşescu" (2021, r. Sebastian Mihăilescu), destul de greu şi bizar, cel puţin pentru cinematografia română.