Premiile Emmy 2016. „Game Of Thrones” şi „The People V.O.J. Simpson”, marii câştigători ai Galei
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-emmy-2016-game-of-thrones-si-the-people-v-o-j-simpson-marii-castigatori-ai-galei/

„The People v. O.J. Simpson: American Crime Story” şi „Game of Thrones” au dominat gala Premiilor Emmy 2016, ce a avut loc, duminică seara, la Los Angeles. Egipteano-americanul Rami Malek – hackerul inadaptat social din ”Mr. Robot” – a plecat acasă cu primul său Emmy pentru ”Cel mai bun actor dramatic”.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2016

Serialul ”Game of Thrones”, care s-a prezentat, duminică, la startul competiției cu nu mai puțin de 23 de nominalizări, a câștigat în total 12 premii Emmy, inclusiv pentru regie și scenariu. Cu cele 38 de premii Emmy câștigate în total, ”Game of Thrones” a intrat în istoria competiției detronând serialul ”Frasier” care are în total 37 de statuete Emmy.

Într-o noapte în care actorii politici au jucat tare în toiul campaniei electorale pentru președinția Statelor Unite, actrița principală din ”Veep”, Julia Louis-Dreyfus, a primit cel de-al cincilea premiu Emmy consecutiv pentru rolul din satira despre viața la Casa Albă.

Louis-Dreyfus, care o joacă pe îngâmfata președintă americană Selina Meyer în serialul HBO ”Veep” și-a cerut scuze pentru ceea ce a numit ”actualul climat politic”. ”Cred că ‘Veep’ a dărâmat zidul dintre comedie și politică. Show-ul nostru a debutat ca o satiră politică, dar acum seamănă cu un documentar sobru”, a declarat ea la înmânarea premiului.

‘The People v. O.J. Simpson”, dramatizarea de zece ore despre procesul fostului jucător de fotbal acuzat de dublă crimă și senzaționala achitare a acestuia, a luat nouă premii Emmy.

Egipteano-americanul Rami Malek a plecat acasă cu primul său Emmy pentru ”Cel mai bun actor dramatic” pentru interpretarea hackerului inadaptat social din ”Mr. Robot”, iar canadiana Tatiana Maslany a primit titlul de ”Cea mai bună actriță dintr-un serial dramatic” pentru rolul femeii cu multiple personalități din ”Orphan Black”.

Jeffrey Tambor a câștigat premiul pentru ”Cel mai bun actor într-un serial de comedie”, pentru a doua oară, pentru interpretarea rolului său de tată care trece prin transformarea de a deveni femeie în inovatorul ”Transparent”.

Comedianta Kate McKinnon de la ”Saturday Night Live”, care o interpretează pe candidata democrată la președinția Statelor Unite, Hillary Clinton, a câștigat premiul pentru ”Cea mai bună actriță de comedie într-un rol secundar de comedie”, iar John Oliver a luat premiul Emmy pentru ”Last WeekTonight with John Oliver”.

Principalii câştigători ai Galii Premiilor Emmy 2016:

emmy

Rami Malek, in Mr. Robot

Cel mai bun serial-dramă: „Game of Thrones

Cel mai bun actor într-un serial-dramă: Rami Malek, „Mr. Robot”

Cea mai bună actriţă într-un serial-dramă: Tatiana Maslany, „Orphan Black”

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial-dramă: Ben Mendelsohn, „Bloodline”

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un serial-dramă: Dame Maggie Smith, „Downton Abbey”

Cel mai bun actor invitat într-un serial-dramă: Hank Azaria, „Ray Donovan”

Cea mai bună actriţă invitată într-un serial-dramă: Margo Martindale, „The Americans”

Cea mai bună regie pentru un serial-dramă: Miguel Sapochnik, „Game of Thrones” – „Battle of the Bastards”

Cel mai bun scenariu pentru un serial-dramă: David Benioff şi D. B. Weiss, „Game of Thrones” – „Battle of the Bastards”

Cel mai bun serial de comedie: „Veep

Cel mai bun actor într-un serial de comedie: Jeffrey Tambor, „Transparent”

Cea mai bună actriţă într-un serial de comedie: Julia Louis-Dreyfus, „Veep”

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial de comedie: Louie Anderson, „Baskets”

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-un serial de comedie: Kate MCKinnon, „Saturday Night Live”

Cel mai bun actor invitat într-un serial de comedie: Peter Scolari, „Girls”

Cea mai bună actriţă invitată într-un serial de comedie: Tiny Fey şi Amy Poehler, „Saturday Night Live”

Cea mai bună regie pentru un serial de comedie: Jill Soloway, „Transparent” – „Man on the Land”

Cel mai bun scenariu pentru un serial de comedie: Aziz Ansari şi Alan Yang, „Master of None” – „Parents”

Cea mai bună miniserie: „The People v. O.J. Simpson: American Crime Story

Cel mai bun film de televiziune: „Sherlock: The Abominable Bride

Cel mai bun actor într-o miniserie/ film de televiziune: Courtney B. Vance, „The People v. O.J. Simpson: American Crime Story”

Cea mai bună actriţă într-o miniserie/ film de televiziune: Sarah Paulson, „The People v. O.J. Simpson: American Crime Story”

Cel mai bun actor într-un rol secundar într-o miniserie/ film de televiziune: Sterling K. Brown, „The People v. O.J. Simpson: American Crime Story”

Cea mai bună actriţă într-un rol secundar într-o miniserie/ film de televiziune: Regina King, „American Crime”

Cea mai bună regie pentru o miniserie, film sau dramatic special: Susanne Bier, „The Night Manager”

Cel mai bun scenariu pentru o o miniserie, film sau dramatic special: D.V. DeVincentis, „The People v. O.J. Simpson: American Crime Story” – „Marcia, Marcia, Marcia”

Cel mai bun program de reality-show tip competiţie: „The Voice”

Cel mai bun talk-show: „Last Week Tonight with John Oliver”

Foto: Premiile Emmy 2016 –

21
/01
/20

În marginea filmului de cinema "Dolor y gloria" (nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, și în care Antonio Banderas face un rol pentru care e, de asemenea, nominalizat).

20
/01
/20

Filmele „Tipografic” și „Ieșirea trenurilor din gară”, regizate de Radu Jude (cel de-al doilea în colaborare cu Adrian Cioflâncă, istoric de profesie, care debutează astfel ca regizor) vor avea premiera internațională în secțiunea FORUM a Festivalului de Film de la Berlin.

18
/01
/20

Într-o localitate de pescari din nordul Danemarcei se întâmplă un lucru neobișnuit, sunt tot mai mulți bărbați danezi căsătoriți cu femei tailandeze. Documentarul danez „Unde te poartă inima” (regia: Sine Plambech, Janus Metzva) fi proiectat joi, 23 ianuarie, de la ora 19, la Astra Film Cinema.

17
/01
/20

Primul episod al noii producții HBO, „Avenue 5”, realizată de Armando Ianucci, cu Hugh Laurie în rolul principal, va avea premiera la HBO și pe HBO GO pe 20 ianuarie.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

10
/01
/20

Oscar Weekend aduce anul acesta șase din cele 10 filme rămase pe lista scurtă pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, care va fi acordat în cadrul celei de-a 92-a ediții a Premiilor Academiei Americane de Film. În weekendul 17-19 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, propunerile Ungariei și Senegalului vor fi prezentate în premieră pe marele ecran în România, alături de avanpremiere ale reprezentantelor Franței și Rusiei și proiecții ale filmelor din Coreea de Sud și Spania.

Pagina 10 din 265« Prima...89101112...203040...Ultima »