Premiile Gopo 2020, înscrieri pentru categoriile de documentar și scurtmetraj
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-gopo-2020-%c3%aenscrieri-pentru-categoriile-de-documentar-%c8%99i-scurtmetraj/

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care recompensează şi celebrează realizările anuale ale cinematografiei româneşti, anunţă apelul de înscrieri pentru categoriile de documentar şi scurtmetraj ale ediţiei cu numărul 14, care va avea loc în luna martie. Data limită a înscrierii: 13 ianuarie 2020. Nominalizările vor fi anunţate în luna februarie.

Un articol de Liliana Matei|16 decembrie 2019

Peste 25 de lungmetraje, de ficțiune și documentare, lansate în cinema în cursul acestui an sunt eligible pentru a fi jurizate și nominalizate la Premiile Gopo 2020. Filmelele româneşti produse în țara noastră sau realizate în regim de coproducție, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera națională în perioada 1 ianuarie-31 decembrie şi care au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet, sunt producțiile pe care juriul le va lua în considerare pentru nominalizare.

Printre producțiile eligibile pentru titlul de Cel mai bun film românesc se regăsesc filme premiate și apreciate în festivalurile de film, cum sunt “La Gomera”, a cărui premiera internațională a avut loc la Cannes 2019 și este propunerea României la Oscar 2020, “Monștri.”, câștigător al Premiului Publicului la Berlinale și al Premiul Zilelor Filmului Românesc pentru Debut la TIFF, “Touch Me Not” – Ursul de Aur la Berlin 2018, filme cu succes la public precum “Maria, Regina României”, “Oh, Ramona” sau “Parking”, dar și lungmetraje de ficțiune care vorbesc despre trecutul nostru, ca “Arest” și “Între chin și amin” sau documentare precum “Timebox” și “Jurnalul familiei -Escu”.

Lista filmelor de lungmetraj eligibile care vor fi luate în considerare pentru nominalizările la Premiile Gopo 2019 este disponibilă mai jos.

Înscriere filme documentare și de scurtmetraj

Pentru categoria Cel mai bun film documentar (doar în cazul filmelor care nu au beneficiat de proiecții în cinema mai mult de o săptămână) este necesară înscrierea filmelor românești care au avut premiera în cursul anului 2019 și care nu au beneficiat de difuzare în circuitul cinematografic, dar au fost prezentate la TV sau în circuitul festivalier (naţional sau internaţional). Pentru categoria film documentar nu sunt eligibile reportajele de televiziune.

Pentru categoria Cel mai bun scurtmetraj sunt eligibile producţiile româneşti care au fost prezentate în premieră pe marile ecrane, la TV sau în cel puţin un festival competitiv (naţional sau internaţional) în cursul anului 2019. Pentru ca acestea să fie luate în considerare de către juriul care va decide nominalizările, este obligatorie înscrierea de către producători.

Înscrierile au loc în perioada 16 decembrie 2019 – 13 ianuarie 2019.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.