OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.
Un articol de Ionuţ Mareş|30 iunie 2020
Cele nouă premii – din 13 nominalizări – câştigate de „La Gomera”, filmul cu care Corneliu Porumboiu a fost anul trecut în competiţia Festivalului de la Cannes, reconfirmă direcţia pe care gala Gopo, organizată de 14 ani de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, a luat-o de câteva ediţii, odată cu înmulţirea firească a numărului de votanţi şi cu diversificarea cinematografiei române.
Este vorba de victoriile categorice, răspândite pe mai multe secţiuni, pe care le obţin titlurile care combină o viziune de autor cu ingrediente de filme destinate unui public ceva mai larg. Filmele care divizează publicul şi riscă să irite prin radicalismul lor o parte a votanţilor, cum e posibil să fi fost cazul la această ediţie cu „Nu mă atinge-mă”, de Adina Pintilie (care a câştigat totuşi la debut, aşa cum era de aşteptat), pornesc cu şansa a doua.
Adina Pintilie
Un alt lungmetraj incomod, „Arest”, de Andrei Cohn, a lipsit în mod inexplicabil chiar şi dintre nominalizări la secţiunea Cel mai bun film, stabilite de un juriu iniţial de 11 membri.
Triumful obţinut de „La Gomera” era previzibil, pentru că e vorba de un film care e realizat de un important autor, venea cu selecţia de la Cannes, este o noutate pentru cinematografia română şi e construit ca un crowd-pleaser, deşi în spatele demersului se simte inventivitatea de care a dat mereu dovadă Corneliu Porumboiu.
Singurele premii importante pe care nu le-a obţinut „La Gomera” sunt la actor în rol principal, unde Vlad Ivanov (absent de la gală) nu a fost însă nominalizat, într-un an cu multe rolurile masculine puternice, şi la actriţă în rol principal, unde fusese totuşi nominalizată Catrinel Marlon (absentă de asemenea de la gală, un lucru cât se poate de firesc, pentru că trăieşte în Italia).
„La Gomera” a triumfat la cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun scenariu, cel mai bun montaj (Roxana Szel), cea mai bună imagine (Tudor Mircea), cel mai bun actor într-un rol secundar (István Téglás; o binemeritată recunoaştere şi în cinema pentru un foarte bun actor, prea puţin distribuit în filme), cea mai bună actriță într-un rol secundar (Rodica Lazăr), cel mai bun sunet (Andre Rigaut, Sophie Chiabaut, Niklas Skarp și Christian Holm), cele mai bune decoruri (Simona Pădurețu).
Cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Iulian Postelnicu, pentru interpretarea sa cu adevărat memorabilă din „Arest”. Iar cea mai bună actriţă a fost aleasă Judith State, pentru rolul foarte bun din „Monştri.”, debutul în regia de lungmetraj al lui Marius Olteanu. Două trofee perfect meritate.
Iulian Postelnicu
Judith State
Sunt singurele premii câştigate de „Arest” şi „Monştri.”, două din titlurile bune ale anului trecut. Iar dacă „Arest” a lipsit, nejustificat, de pe lista de nominalizări la cel mai bun film şi la cea mai bună regie (Andrei Cohn nu a fost la gală), şi „Monştri.” a avut partea lui de nedreptate, prin decizia juriului de a nu-l nominaliza pe Cristi Popa la categoria cel mai bun actor în rol principal.
La documentar a învins „Distanța dintre mine și mine”, realizat de Mona Nicoară şi Dana Bunescu (în absenţa celor două cineaste, premiul a fost ridicat de producătoarea Ada Solomon, care a făcut un apel la susţinerea filmului documentar), într-o competiţie în care s-a mai aflat cel puţin un alt documentar reuşit, „Timebox”, de Nora Agapi.
Probabil cea mai bizară alegere a serii a fost desemnarea filmului „Havana Cuba”, de Andrei Huţuleac, drept cel mai bun scurtmetraj, în faţa unui film de autor, mult mai ambiţios, precum „Ultimul drum spre mare”, de Adi Voicu, prezent anul trecut la Cannes. Opţiunea se înscrie în aceeaşi tendinţă a celor mai mulţi dintre votanţi de a favoriza filmele de actori şi de public, chiar dacă în cazul „Havana Cuba” e vorba de un simplu exerciţiu nereuşit de comedie.
Desfăşurată în aer liber, la Verde Stop Arena, cu participarea a aproximativ 500 de invitaţi (aproape la jumătate decât de obicei, când evenimentul avea loc în sala mare a Teatrului Naţional din Bucureşti), plasaţi pe scaune cu respectarea distanţei prevăzute de restricţii, gala nu a mai avut la fel de multă energie şi strălucire.
Destule locuri au rămas libere, spectatorii s-au putut mişca mult mai uşor, aşa că au şi făcut-o, unii au şi plecat pe parcurs. Toate astea şi răsfirarea obligatorie, precum şi distanţa destul de mare de scenă a rândurilor din spate şi diversele surse de distragere a atenţiei au dus la pierderea acelei vibraţii pe care o oferă de obicei un spaţiu închis. De unde şi senzaţia că nu a fost cea mai spectaculoasă gală.
Nici actorul Alex Bogdan, pentru al cincilea an consecutiv prezentatorul ceremoniei, nu a mai fost la fel de inspirat. A alternat glumele reuşite cu altele slabe – una, legată de prezenţa ţânţarilor, a fost repetată până şi-a pierdut orice efect, iar o alta a părut că l-a iritat pe Corneliu Porumboiu (foarte laconic şi serios pe scenă).
Au fost mai puţine momente muzicale (anul acesta, mai mult decât oricând, a fost omagiat chiar Ion Popescu-Gopo), la fel şi parodii filmate şi realizate tot de Alex Bogdan. Dacă parodia după „Joker” de la început şi cea inspirată de noile reglementări ce trebuie respectate pe platourile de filmare au fost bune, cea dinspre final, în care erau luate peste picior, a nu ştiu câta oară, anumite trăsături ale filmului românesc de festival, puse acum în contrast cu cinemaul comercial, reprezentat de un regizor srilankez „importat” (jucat de acelaşi Alex Bogdan, cu faţa vopsită!), nu mi s-a părut convingătoare.
Alex Bogdan
Ca de obicei, cele mai emoţionante părţi au fost omagiile aduse seniorilor. Absenţi de la gală, scriitorul Radu Cosaşu şi monteuza Cristina Ionescu au primit două premii speciale, iar momentele au fost marcate prin două filmuleţe în care personalităţile celor două au fost evocate de diferiţi colegi, apropiaţi sau discipoli.
Actriţa Adela Mărculescu a ridicat Premiul Gopo pentru întreaga activitate, pe care i l-a înmânat actorul Adrian Păduraru.
Adela Mărculescu
Iar actorul Virgil Andriescu a primit Premiul Gopo pentru întreaga carieră, înmânat de Dorina Lazăr. Fiind un premiu oferit de Primăria Capitalei, prin ARCUB, Dorina Lazăr a profitat de moment pentru a face aluzie, în aplauzele publicului, la recentul proces pe care l-a câştigat cu Primăria Municipiului Bucureşti, care a demis-o acum câţiva ani de la conducerea Teatrului Odeon: „Ce bine că premiul Primăriei i se acordă lui Virgil Andriescu. Nu cred că l-aş fi căpătat eu!”.
Virgil Andriescu
Bineînţeles că gala a stat sub semnul COVID: de la glumele amfitrionului, distanţa dintre scaune şi dintre invitaţi (mai ales pe scenă) şi purtatul permanent al măştilor (de către o parte din public) şi până la apelul unor producători către autorităţi pentru sprijinirea cinematografiei, citit de Alex Bogdan, şi inevitabilele discuţii înainte de începerea ceremoniei despre situaţia pe care o trăim.
Organizatorii par să fi fost riguroşi în respectarea tuturor prevederilor cerute de regulile impuse de autorităţi, iar cei mai mulţi dintre participanţi s-au conformat, evident în limitele unei inevitabile socializări în acelaşi spaţiu între oameni care se cunosc şi nu s-au mai văzut de ceva timp.
Şi chiar dacă atmosfera părea dominată de un amestec ciudat, pe de o parte, de frică sau precauţie şi, pe de altă parte, de relaxare şi bună dispoziţie, senzaţia generală pare să fi fost că cinematografia română, lovită puternic de actuala criză (de la oprirea producţiei, la închiderea cinematografelor), avea nevoie de un astfel de semnal, fie şi sub această formă festivă, că lucrurile trebuie să revină la normal.
Probabil că unii au absentat de teamă, care acum s-a adăugat la reticenţa altora faţă de astfel de evenimente. Însă chiar şi aşa, a fost impresionantă prezenţa actorilor şi regizorilor, lucru care se datorează parţial şi suspendării producţiilor şi festivalurilor. De pildă, fapt rar, toţi cei cinci cineaşti nominalizaţi la categoria cel mai bun regizor au venit la gală: Cătălin Mitulescu („Heidi”), Adina Pintilie („Nu mă atinge-mă”), Anca Damian („Călătoria fantastică a Maronei”), Corneliu Porumboiu („La Gomera”) şi Marius Olteanu („Monştri.”). Ultimii patru sunt şi autorii lungmetrajelor de la categoria cel mai bun film (la care se adaugă Tudor Giurgiu, cu „Parking”, de asemenea prezent, evident şi în calitate de organizator).
Chiar şi de după măşti, pe chipurile celor prezenţi se simţea bucuria de a se revedea, după atâtea luni de izolare şi cvasi-inactivitate. Nici nu mai conta atât de mult ce se celebra – câteva filme româneşti de la a căror lansare în 2019 a trecut oricum mult timp. Importantă părea să fie reîntâlnirea, ca o speranţă că cinematografia română, aşa săracă şi apreciată mai mult afară decât de publicul din ţară, iar acum lovită şi de pandemie, poate merge mai departe.
Gala poate fi văzută înregistrată miercuri, 1 iulie, ora 22:15, pe PRO CINEMA.
Credit foto: Ionuţ Rusu, Miluţă Fluieraş
