Premiile Gopo 2022: apel de înscrieri pentru categoriile de documentar și scurtmetraj
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-gopo-2022-apel-de-inscrieri-pentru-categoriile-de-documentar-si-scurtmetraj/

Gala Premiilor Gopo, cel mai important eveniment care celebrează şi recompensează anual realizările cinematografiei româneşti, anunţă apelul de înscrieri pentru categoriile de documentar şi scurtmetraj ale ediţiei cu numărul 16, programată în luna aprilie. Data limită pentru înscrieri: 4 februarie 2022.

Un articol de Liliana Matei|19 ianuarie 2022

Nominalizările vor fi anunțate în luna martie.

24 de lungmetraje, filme de ficțiune și documentare lansate în cinema în cursul anului 2021, îndeplinesc criteriile de eligibilitate și vor putea fi jurizate și nominalizate la Premiile Gopo 2022. Filmele româneşti produse în țara noastră sau realizate în regim de coproducție, dar cu participare majoritar românească, care au avut premiera națională în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie şi care au beneficiat de cel puţin o săptămână de difuzare în săli de cinema, cu acces pe bază de bilet, precum și cele care au avut premiera pe o platformă VOD, sunt producțiile pe care juriul le va lua în considerare pentru nominalizare.

Printre producțiile eligibile pentru titlul de Cel mai bun film românesc se regăsesc la această ediție filme prezentate și premiate în marile festivaluri, precum Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, distins cu Ursul de Aur în cadrul Berlinalei 2021, Malmkrog, în regia lui Cristi Puiu, desemnat în 2020 Cel mai bun regizor în secțiunea Encounters a prestigiosului eveniment cinematografic, Otto barbarul, prezentat în premieră mondială în Competiția Festivalului de la Sarajevo 2020 și distins cu Premiului Zilelor Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj la TIFF 2021, filme cu succes de public precum Tabăra sau Tata mută munții, dar și documentare foarte apreciate precum România sălbatică, Ieșirea trenurilor din gară și Casa cu păpuși.

Pentru categoria Cel mai bun film documentar (doar în cazul filmelor care nu au beneficiat de proiecții în cinema mai mult de o săptămână) este necesară înscrierea filmelor românești care au avut premiera în cursul anului 2021 și care nu au beneficiat de difuzare în circuitul cinematografic, dar au fost prezentate la TV sau în circuitul festivalier (naţional sau internaţional). Pentru categoria film documentar nu sunt eligibile reportajele de televiziune.

Pentru categoria Cel mai bun scurtmetraj sunt eligibile producţiile româneşti care au fost prezentate în premieră pe marile ecrane, la TV sau în cel puţin un festival competitiv (naţional sau internaţional) în cursul anului 2021. Pentru ca acestea să fie luate în considerare de către juriul care va decide nominalizările, este obligatorie înscrierea de către producători.

Înscrierile au loc în perioada 17 ianuarie 2022 – 4 februarie 2022.

Producătorii şi realizatorii de film din România sunt invitaţi să completeze fișa tehnică disponibilă online: https://premiilegopo.ro/inscrieri.

Regulamentul Premiilor Gopo poate fi consultat pe site-ul oficial: https://premiilegopo.ro/regulament.

Nominalizările la toate categoriile vor fi stabilite în luna martie de un juriu de preselecţie format din 11 profesioniști din domeniul cinematografic. După anunţul nominalizărilor, peste 650 de profesionişti activi din toate domeniile industriei autohtone de film vor fi invitaţi să voteze pentru desemnarea câştigătorilor trofeelor Gopo 2022, prin intermediul unui mecanism de vot asigurat de prestigioasa firmă de audit şi consultanţă PwC România, partener al Premiilor Gopo încă din 2011.

Gala Premiilor Gopo 2022 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.