PREMIILE NOBEL 2012: Serge Haroche şi David J. Wineland, laureaţii premiului pentru fizică
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-nobel-2012-serge-haroche-si-david-j-wineland-laureatii-premiului-pentru-fizica/

Cercetătorii francez Serge Haroche şi american David J. Wineland au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2012, informează site-ul oficial al premiului. Comitetul Nobel i-a recompensat pe cei doi pentru „metodele lor experimentale inovatoare care permit măsurarea şi manipularea sistemelor cuantice individuale”. În 2011, câştigătorii premiului Nobel pentru fizică au fost cercetătorii […]

Un articol de |9 octombrie 2012

Cercetătorii francez Serge Haroche şi american David J. Wineland au fost recompensaţi, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică pe 2012, informează site-ul oficial al premiului. Comitetul Nobel i-a recompensat pe cei doi pentru „metodele lor experimentale inovatoare care permit măsurarea şi manipularea sistemelor cuantice individuale”.

În 2011, câştigătorii premiului Nobel pentru fizică au fost cercetătorii Saul Perlmutter (SUA), Brian P. Schmidt (SUA/ Australia) şi Adam G. Riess (SUA). Cei trei savanţi au fost recompensaţi pentru descoperirea faptului că Universul se află într-o expansiune accelerată.

Sezonul Nobel pe 2012 a debutat luni, când cercetătorii John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi cu premiul pentru medicină pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte în orice tip de ţesut în corpul uman.

Miercuri, va fi decernat premiul Nobel pentru chimie.

Câştigătorul premiului Nobel pentru literatură va fi anunţat joi.

Câştigătorul premiului Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel – va fi anunţat vineri.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 15 octombrie.

Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (930.940 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

Sursa: Mediafax

20
/09
/23

Bucharest International Film Festival (BIFF) 2023, aflat în plină desfășurare, se bucură de un real succes, majoritatea filmelor sunt sold out iar personalitățile internaționale invitate sunt asaltate cu întrebări de publicul bucureștean.

20
/09
/23

O nouă producţie creart/Teatrelli, de tip spectacol-laborator, are premiera pe 22, 23 şi 24 septembrie, în Capitală şi aduce publicului un mix creativ care reunește eforturile a patru teatre din România, precum şi vocile unora dintre cei mai apreciați creatori ai tinerei generații: regizorul Andrei Măjeri, dramaturga Alexandra Felseghi, compozitorul Adrian Piciorea și fashion designer-ul Lucian Broscățean. După premiera din Bucureşti, spectacolul urmează să se joace şi în teatrele co-producătoare, respectiv la Cluj-Napoca, Oradea şi Botoşani.

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

18
/09
/23

O vorbă veche spune "Codru-i frate cu românul". Dacă vorba asta s-ar adapta pentru zona de turism estival, ar suna așa: "Turcu-i frate cu românul". Potrivit statisticilor, de ani buni, vecinii de la Marea Neagră se mențin în topul destinațiilor favorite de vacanță: vară după vară, ai noștri se pornesc către litoralul turcesc.

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.