Premiile UNITER au stat sub semnul polemicii
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiile-uniter-au-stat-sub-semnul-polemicii/

Gala Premiilor UNITER a avut loc luni seara, 13 mai, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi a fost transmisă în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, de la ora 21.00. Nominalizările la premiile UNITER au stârnit controverse încă din luna martie.

Un articol de Adina Scorţescu|13 mai 2013

Gala Premiilor UNITER a avut loc luni seara, 13 mai, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași și a fost transmisă în direct pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR+, de la ora 21.00. Nominalizările la premiile UNITER au stârnit controverse încă din luna martie.

În urmă cu două luni, criticul de teatru Mircea Morariu (membru al juriului UNITER de anul acesta) amintea pe blogul său din ziarul Adevărul de „afacerea artactmagazine, în care e implicată în chip murdar şi până în gât Cristina Modreanu”. Aceasta avea să-l acuze de calomnie și de faptul că aruncă cu noroi în colegii de breaslă „cu speranţa secretă că va rămâne singur pe baricade, ca nu cumva să se facă vreo comparaţie profesională dăunătoare”.

Dincolo de atacurile la persoană, falia creată între spectacolele cu finanțare de la stat și cele independente a fost evidentă și anul acesta. Din ultima categorie, singurul care apare în lista de nominalizări (la „cea mai bună actriță în rol principal”) este „Capra cu trei iezi”, de la Teatrul Act din București.

Simona Chițan observa, într-un articol din ziarul Adevărul, că – dintre toate nominalizările – la şapte categorii principale sunt opt nume şi producţii ale Teatrului Naţional din Bucureşti, care în plus va mai lua şi un premiu de excelenţă din partea Senatului UNITER pentru conceperea şi „realizarea excepţională a programului Caragiale 2012“. (Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, este şi preşedintele UNITER.)

Omisiuni și adăugiri controversate

Regizorul Andrei Șerban nu a fost nominalizat nici la ,,premiul pentru cea mai bună regie”, nici la cel pentru ,,cel mai bun spectacol” (la fel se întâmpla și cu spectacolul „Troienele”, în urmă cu 22 de ani). În schimb, spectacolul de teatru-dans al lui Gigi Căciuleanu a fost nominalizat la categoria „cel mai bun spectacol” – o extindere conceptuală foarte subiectivă, crede Iulia Popovici, critic de teatru.

„Mă bucur pentru două lucruri: că trei actori din Hedda Gabler au fost nominalizaţi şi că regia nu a fost  menţionată. Am realizat în sfârșit ce mi-am dorit toată viața: să devin invizibil.”

regizorul Andrei Șerban, într-o declarație pentru ziarul Adevărul

La rândul său, regizorul Victor Ioan Frunză, al cărui spectacol „Îngeri în America” de la Teatrul Metropolis a fost omis din lista de nominalizări, este revoltat de minciunile lui Mircea Morariu. Într-un articol publicat în Ziarul Metropolis, declară: „Ca în fiecare an, Gala Premiilor UNITER şi-a început ritualul bizantin. Gafele, dar mai ales incultura teatrală îşi pun pecetea pe selecţiile operate de komisarii nominalizărilor.”

 

Nominalizări UNITER 2013

Cel mai bun spectacol

  • „Călătoriile lui Gulliver” (foto jos), exerciţii scenice inspirate din opera lui Jonathan Swift, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
  • „D’ale noastre” (foto sus) de Gigi Căciuleanu, la Teatrul Naţional Bucureşti
  • „Platonov” de A.P. Cehov, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Cea mai bună regie

  •  Radu Afrim, pentru „Năpasta” la Teatrul Naţional Bucureşti
  •  Alexandru Dabija, pentru „Două loturi” la Teatrul Naţional Bucureşti
  •  Silviu Purcărete, pentru „Călătoriile lui Gulliver” la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Cel mai bun actor în rol principal  

  • George Costin, pentru rolul Maiorul din spectacolul „Familia Tót”, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” Bucureşti
  •  Lari Giorgescu, pentru rolurile din spectacolul „D’ale noastre” la Teatrul Naţional Bucureşti
  •  Nicu Mihoc, pentru rolul titular din spectacolul „Platonov” la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

Cea mai bună actriţă în rol principal

  •  Emilia Dobrin (foto jos), pentru rolul Capra din spectacolul „Capra cu trei iezi” la Teatrul ACT Bucureşti
  •  Imola Kézdi, pentru rolul titular din spectacolul „Hedda Gabler” la Teatrul Maghiar de Stat Cluj
  • Tania Popa, pentru rolul Fata din spectacolul „Fata din curcubeu” la Teatrul Naţional Bucureşti

Cea mai bună scenografie 

  • Dragoş Buhagiar, pentru „Călătoriile lui Gulliver”, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu
  • Adrian Damian, pentru „Viaţa e vis” la Teatrul Naţional Timişoara
  • Helmut Stürmer, pentru  „Două loturi” la Teatrul Naţional Bucureşti

La categoria „cel mai bun actor în rol secundar” au fost nominalizaţi Bányai Kelemen Barna, pentru rolul Florin din spectacolul „Beznă de mină”, la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, András Hatházi, pentru rolul Judecătorul Brack din spectacolul „Hedda Gabler”, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, şi Marius Manole, pentru rolul Povestitorul din spectacolul „Două loturi”, la Teatrul Naţional Bucureşti.

La categoria „cea mai bună actriţă în rol secundar” au fost nominalizate Enikő Györgyjakab, pentru rolul Doamna Elvsted din spectacolul „Hedda Gabler”, la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Ofelia Popii, pentru rolul Sofia Egorovna din spectacolul „Platonov”, la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, şi Olga Török, pentru rolul Sylvia din spectacolul „Fetiţa din bolul peştelui auriu”, la Teatrul German de Stat din Timişoara.

La categoria „cel mai bun spectacol de teatru radiofonic” au fost nominalizate următoarele titluri: „Cei din urmă vor fi cei din urmă” (scenariul şi regia artistică Gavriil Pinte, o producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune), „D’ale carnavalului” (adaptarea radiofonică şi regia artistică Alexandru Darie, o producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune) şi „Suzana” (scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi, o producţie a Societăţii Române de Radiodifuziune).

La premiul pentru critică teatrală au fost nominalizați Oltiţa Cîntec, Cristina Rusiecki şi Octavian Saiu.

 

Foto: Bogdan Bădescu, Alexandru Iureș, Teatrul Național Radu Stanca

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.

14
/03
/24

Astăzi, pe 14 martie, se împlinesc trei ani de la moartea ei, la Paris, în 2021, atunci când Covidul făcea ravagii și oprise lumea în loc. Avea aproape 90 de ani.

13
/03
/24

În perioada 12-15 martie 2024, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București organizează cea de-a XXV-a ediție a Ușilor Deschise, în cele două sedii ale sale, din Str. Matei Voievod nr. 75-77 și Str. Tudor Arghezi nr. 3b.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

12
/03
/24

O nouă traducere din opera Elenei Ferrante a fost publicată de curând în colecția „Anansi. World Fiction” de la Editura Trei. Elena Ferrante e o scriitoare îndrăgită de cititorii din lumea întreagă începând de la publicarea bestsellerurilor internaționale ce alcătuiesc Tetralogia Napolitană.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

11
/03
/24

Grupul de Facebook „Mergem la teatru” numără 35.4K de membri la început de martie 2024 și adună, într-o comunitate surprinzător de activă și de entuziastă, paragrafe de opinii pe spectrul larg dintre gust conservator și deschidere față de experiment, underground și fețe noi.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.