Premiu special la Belgrad pentru filmul romanesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiu-special-la-belgrad-pentru-filmul-romanesc/

Filmul ‘Toată lumea din familia noastră’, în regia lui Radu Jude, a obţinut premiul special al celei de-a 18-a ediţii a Festivalului filmului de autor /FAF/ de la Belgrad, informează miercuri agenţia Tanjug. Pelicula regizorului român a concurat alături de alte unsprezece, dintre care Marele premiu ‘Aleksandar Sasa Petrovic’ i-a revenit filmului ‘Tabu’, al regizorului […]

Un articol de Andrada Văsii|6 decembrie 2012

Filmul ‘Toată lumea din familia noastră’, în regia lui Radu Jude, a obţinut premiul special al celei de-a 18-a ediţii a Festivalului filmului de autor /FAF/ de la Belgrad, informează miercuri agenţia Tanjug.

Pelicula regizorului român a concurat alături de alte unsprezece, dintre care Marele premiu ‘Aleksandar Sasa Petrovic’ i-a revenit filmului ‘Tabu’, al regizorului portughez Miguel Gomes.

Tot în cadrul ceremoniei desfăşurate marţi seara, care a marcat încheierea principalei secţiuni a festivalului, filmul ‘Holly Motors’, al regizorului francez Leos Caras, a obţinut premiul pentru cea mai bună regie.

Distincţiile au fost înmânate unor reprezentanţi ai centrelor culturale din ţările de origine ale câştigătorilor. Juriul a fost prezidat de câştigătorul de anul trecut al FAF, regizorul Pablo Giorgelli.

Din juriu au mai făcut parte producătorul grec Yorgos Tsourgiannis, scenaristul danez Anders August şi regizoarea şi scenarista sârbă Maja Milos.

Au fost, de asemenea, premiate la ceremonia de marţi ‘Cesare deve morire’ al italienilor Paolo şi Vittorio Taviani /premiul Fipresci Serbia/ şi producţia independentă americană ‘Beasts of the Southern Wild’ al lui Benh Zeitlin /placheta ‘Aleksandar Petkovic Petko’/.

În total, la cea de-a 18-a ediţie a FAF, care a început la 28 noiembrie, au fost proiectate 48 de pelicule din 15 ţări.

Sursa: Agerpres

30
/10
/23

Tech Rider's Dilemma, un proiect de cercetare care investighează necesitatea unor noi abordări în producția, expunerea, arhivarea și conservarea lucrărilor new media (și nu numai), prezintă din 1 noiembrie în cadrul Rezidența9 (Str. Ion Luca Caragiale 32), de la ora 19:00, o expoziție new media care ilustrează și aduce în discuție fragilitatea lucrărilor bazate pe tehnologie și nevoia unor metodologii de planificare, arhivare și conservare în acest domeniu.

30
/10
/23

Grupul de rock alternativ Heartbreak Cinema a lansat o piesă cu un mesaj puternic, care nu poate trece pe lângă urechile ascultătorilor. Punk-ul nu a fost creat pentru a fi confortabil, iar „Fuckaholic” demonstrează rădăcinile genului, prin expunerea experiențelor negative ale Mariei Teodora și a colaboratoarei Iris Danciu