Premiul Henkel pentru Artă merge pentru prima oară în Estonia: Marge Monko este marea câştigătoare
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiul-henkel-pentru-arta-merge-pentru-prima-oara-in-estonia-marge-monko-este-marea-castigatoare/

Artista Marge Monko din Estonia a câştigat Premiul Henkel pentru Artă 2012, care are o valoare totală de 35.000 de euro. Henkel Central Eastern Europe (CEE) a acordat pentru a unsprezecea oară Premiul Henkel pentru Artă, care include suma de 7.000 de euro şi două expoziţii individuale – ajungând astfel la o valoare totală de […]

Un articol de Andrada Văsii|5 noiembrie 2012

Artista Marge Monko din Estonia a câştigat Premiul Henkel pentru Artă 2012, care are o valoare totală de 35.000 de euro.

Henkel Central Eastern Europe (CEE) a acordat pentru a unsprezecea oară Premiul Henkel pentru Artă, care include suma de 7.000 de euro şi două expoziţii individuale – ajungând astfel la o valoare totală de 35.000 de euro.

Etapa finală a competiţiei din 2012 a numărat 931 de înscrieri. Un juriu internaţional format din experţi din muzee, artişti şi curatori au decis să acorde premiul artistei Marge Monko, din Estonia, născută la Talin, în 1976.

„Prin această competiţie, Henkel doreşte să contribuie la procesul de integrare europeană şi la cunoaşterea culturală a regiunii Europei Centrale şi de Est. Ne bucurăm că artişti din peste 20 de ţări din Europa Centrală şi de Est au înscris peste 25.000 de opere de artă în cei 11 ani ai competiţiei”, a declarat Günter Thumser, preşedintele Henkel CEE, cu ocazia ceremoniei de premiere, ce a avut loc pe 30 octombrie într-una din locaţiile Muzeului Moderner Kunst Stiftung Ludwig (mumok) dinViena.

În cadrul aceluiaşi eveniment, Henkel CEE a acordat şi Premiul pentru Tineri Artişti din Austria, în valoare de 2.000 de euro, lui Maureen Kaegi, care a impresionat juriul cu un portofoliu extins de lucrări folosind diferite tenici artistice.

Pentru a treia oară în istoria premiului, artiştii români – anul acesta Anca Benera şi Arnold Estefan – s-au numărat printre cei cinci finalişti ai competiţiei internaţionale. Cei doi artişti români au câştigat competiţia locală cu trei lucrări care au intrat apoi şi în faza de selecţie internaţională, la Viena – „Pacta sunt servanda”, performance şi video, „The equitable principle”, instalaţie mixed-media, şi „Matter&History”, foto-montaj şi print.

Henkel CEE organizează Henkel Art.Award. din anul 2002, în cooperare cu organizaţia KulturKontakt Austria, competiţia adresându-se tinerilor artişti din Centrul şşi Estul Europei. Din 2009, competiţia a câştigat un partener de calibru – mumok – cel care acum oferă câştigătorului oportunitatea de a-şi prezenta operele de artă într-o expoziţie individuală în cadrul muzeului din Viena.

Sursa: Mediafax

02
/02
/15

Joi, 5 februarie, ora 19.00, odată cu premiera spectacolului Parapanghelos (un cabaret după “Cânticelele comice” ale lui Vasile Alecsandri) va avea loc și inaugurarea unui nou design al Sălii Lecoq, transformată acum în CAFÉ-TEATRU MASCA. 

02
/02
/15

Filmul românesc de scurtmetraj este prezent și anul acesta la Festivalul de Film de la Clermont-Ferrand (30 ianuarie – 7 februarie 2015) prin intermediul Asociației ESTE’N’EST, care organizează pentru a șaptea oară consecutiv standul românesc din cadrul marketului festivalului, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

02
/02
/15

Am trăit s-o vedem şi pe asta, ar spune melomanii urbei lui Marius Manole. Ieşenii care îşi plătesc la timp facturile la întreţinere pot câştiga premii oferite de către administratorul de imobile al Primăriei, respectiv Termo-Service, printre premii figurând şi două bilete la concertul lui Andre Rieu, din luna iunie, de la Bucureşti.

02
/02
/15

În filmul "Chuck Norris vs. Communism", de Ilinca Călugăreanu, peliculă selectată în secţiunea competiţională World Cinema Documentary, la cea de-a 31-a ediţie a Festivalului Sundance, o generaţie întreagă se îndrăgosteşte de film, în epoca Războului Rece, scrie prestigioasa publicaţie IndieWire.

01
/02
/15

Luni, 2 februarie, de la ora 20.30, la TVR 2, „Vocea Patriotului Naționale – Restituiri I.L. Caragiale” (premiera tv: 1992)  aduce din Arhiva de Aur a Televiziunii Române momente teatrale unice realizate după schițele: „Jertfe patriotice”, „Situațiunea”, „Tempora”, „Cum devine cineva revoluționar și om politic”, „Atmosferă încărcată” și „Diplomație”.

31
/01
/15

O zi întunecată de ianuarie, pe o stradă cu nume de compozitor francez. Un apartament într-un bloc de două etaje, o sufragerie cu sobă de teracotă verde; când scaunele și masa de plastic sunt date la o parte, se transformă într-un ministudio, în care Miriam Răducanu dansează din 1956.

30
/01
/15

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „O lacrimă de fată” (1980), regizat de Iosif Demian, este unul dintre cele mai originale filme româneşti realizate în timpul comunismului, polemizând prin stilul său modern şi energic cu falsitatea care caracteriza cinematografia oficială a vremii.

30
/01
/15

Realizatorul TV Cătălin Ştefănescu se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi va lua parte, miercuri, de la ora 19.00, la campania "Librar pentru o zi", iniţiată de librăria Bizantină din Bucureşti.