Preselecții pentru bursele SoNoRo Interferențe 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/preselectii-pentru-bursele-sonoro-interferente-2021-in-premiera-se-vor-acorda-burse/

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajunge în 2021 la 15 ani de existenţă. Anul acesta vor fi acordate în premieră burse pentru cursuri de canto, muzica de cameră cu voce fiind una dintre perlele repetoriului muzical clasic. Astfel, elevii şi studenţii la canto vor avea şansa de a participa la acest program, alături de colegii care studiază un instrument.

Un articol de Petre Ivan|16 aprilie 2021

Tinerii muziceni care doresc să aplice pentru bursele de canto, sunt invitați să completeze formularul de înscriere de pe site și să trimită înregistrarea a două piese în două limbi diferite, o arie și un lied, până la data de 15 mai 2021, la adresa de e-mail [email protected].

Programul SoNoRo Interferențe, susținut de UniCredit Bank, se adresează muzicienilor români, cu vârste cuprinse între 14 şi 30 de ani, și a fost inițiat cu scopul de a crea pe termen lung o elită muzicală, continuând demersul Festivalului SoNoRo de a include România în circuitul de vârf al vieții muzicale europene. Timp de 14 ani au fost acordate peste 400 de burse, iar în cel de-al 15 an, chiar și într-un context complicat, dar cu responsabilitate deplină, SoNoRo Interferențe își continuă misiunea.

Scopul unei săptămâni de pregătire intensivă este în mod deosebit acestă interferență între tinerii muzicieni în devenire și maeștrii lor. Exersând împreună cu cineva mai bun ca tine, interpretezi și tu mai bine. Privind în urmă, am constatat că aceste workshop-uri au reprezentat un moment de cotitură în evoluția muzicală a tinerilor, lansându-i cu încredere către concursuri internaționale de renume sau ajutându-i să devină studenți în cadrul unor universități de prestigiu din Europa. De asemenea, a fost stimulat atât spiritul creativ, cât și cel antreprenorial al bursierilor, mulți dintre ei creând ansambluri camerale, serii de concerte sau chiar concursuri internaționale.

Sunt fericit că ajungem la a XV-a ediție, moment în care introducem pentru prima dată în istoricul proiectului audițiile pentru canto, arătând că și în condiții neprielnice facem tot posibilul să ne continuăm misiunea de a educa un număr cât mai mare de tineri muzicieni talentați. – Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo și inițiatorul programului SoNoRo Interferențe.

Workshop-urile din acest an vor avea loc la Casa Artiștilor (Bușteni, România), în Palazzo Ricci (Montepulciano, Italia) și la Traunstein (Germania).

Maeștrii care îi vor îndruma pe bursieri sunt următorii: Mihaela Martin (vioară/profesor Academia de Muzică din Köln, Academia Barenboim-Said, Berlin, Germania), Răzvan Popovici (violă/Ansamblul Raro, Germania), Frans Helmerson (violoncel/profesor Academia Kronberg, Kronberg im Taunus, Germania), Valentin Răduțiu (violoncel/prim violoncelist Deutsches Symphonieorchester din Berlin, Germania), Diana Ketler (pian/profesor Academia Regală de Muzică, Marea Britanie și Haute École de Musique, Geneva, Elveția) și Pauls Putnins (cântăreț internațional de operă, Marea Britanie).

La finalul fiecărei sesiuni de lucru, tinerii muzicieni vor interpreta lucrările studiate în cadrul workshop-ului alături de profesorii lor.

Bursa de studii SoNoRo Interferențe se adresează tinerelor talente muzicale și constă în gratuitatea cursurilor cu durata de o săptămână (muzică de cameră și instrument solo: pian, vioară, violă, violoncel și clarinet; canto), cazarea și mesele pe durata programului. Mai multe detalii pe https://interferente.sonoro.ro/.

În contextul respectării tuturor condițiilor de combatere a epidemiei Covid-19, la fel ca anul trecut, numărul participanților la workshop-uri va fi redus. Câștigătorii burselor SoNoRo care nu au avut ocazia să le fie acordată bursa în 2020 vor participa la workshop-uri alături de noii bursieri selectați, iar în acest an vor fi acordate unsprezece burse noi.

Pentru a intra în atmosfera programului de studiu Interferențe, vă invităm să urmăriți filmul realizat de Șerban Mestecăneanu, în timpul workshop-ului din 2018, desfășurat la Portul Cultural Cetate.

*****

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, a luat naştere în România în anul 2007 şi de atunci s-a extins şi în alte ţări europene, precum Italia (Arezzo şi Montepulciano), Ucraina (Kiev), Germania (Bad Endorf, Neuwied și Traunstein) și Belgia (Conservatorul Regal din Antwerpen). Printre locurile în care s-au desfășurat workshop-urile SoNoRo Interferențe, de-a lungul timpului, se numără: Portul Cultural Cetate, reședința Băncii Naționale de la Păltiniș și Palatul Cantacuzino din Bușteni, în România, iar din afara țării, la Montepulciano, în Italia, și la Traunstein, în Germania.

Mulţi dintre câștigătorii burselor au obținut rezultate remarcabile şi studiază, în prezent, la instituţii prestigioase de muzică din Londra, Berlin, Viena, Zurich, Hamburg şi Bucureşti. Câțiva dintre bursieri au participat la concursuri importante din întreaga lume și s-au clasat pe locuri fruntașe, un exemplu în acest sens fiind reușita unuia dintre bursierii SoNoRo Interferențe, Andrei Ioniță, care a câştigat premiul I la secţiunea Violoncel a Concursului „P.I.Ceaikovski”, din Moscova.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.