Preview al expoziției fotografice „Uniforme şi veşminte” de Bogdan Gîrbovan, la Veneția
https://www.ziarulmetropolis.ro/preview-al-expozitiei-fotografice-uniforme-si-vesminte-de-bogdan-girbovan-la-venetia/

Un preview pentru public al expoziţiei fotografice ‘Uniforme şi veşminte’, realizată de Bogdan Gîrbovan, va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie, în Mica Galerie Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia. Expoziţia face parte din proiectul cu acelaşi titlu, care a fost selectat prin concurs naţional în cadrul strategiei în domeniul artelor vizuale […]

Un articol de |29 octombrie 2012

Un preview pentru public al expoziţiei fotografice ‘Uniforme şi veşminte’, realizată de Bogdan Gîrbovan, va avea loc sâmbătă, 2 noiembrie, în Mica Galerie Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia.

Expoziţia face parte din proiectul cu acelaşi titlu, care a fost selectat prin concurs naţional în cadrul strategiei în domeniul artelor vizuale organizată de IRCCU Veneţia, Fostering Artistic Practices.

Cercetarea artistică a lui Bogdan Gîrbovan expune, sub formă de portret compoziţional, o documentare a ierarhiilor din cadrul a două instituţii importante ale statului român: Biserica Ortodoxă Română şi Poliţia Română. Similitudinea imediată pe care artistul o observă este raportul pe care ambele structuri le au faţă de cetăţean/enoriaş. Astfel, este urmărită recuperarea, la nivel vizual, a acestor segmente importante ale societăţii româneşti.

 
‘În cazul proiectului Uniforme şi veşminte, Bogdan Gîrbovan imprimă fotografiilor, portretelor compoziţionale realizate, o modalizare sau o focalizare ce ţine mai degrabă de o anumită ideologie estetică personală, de o fotogenie socială aplicată. Pentru Gîrbovan faptul social, realitatea, nu mai necesită nici un fel de retuş estetic sau manipulare în scopuri estetice, ea este fotogenică în sine, rezultând de aici un anume egalitarism al viziunii. Căci pentru Bogdan Gîrbovan nu există subiecte nobile sau ignobile, înalte sau bicisnice, bogate sau sărace, importantă este relevanţa subiectului în corpul comun al unei serii date’, afirmă Igor Mocanu, curatorul expoziţiei şi al catalogului, citat într-un comunicat de presă difuzat de ICR Veneţia.

Bogdan Gîrbovan s-a născut la Drobeta Turnu Severin în 1981, lucrează şi trăieşte la Bucureşti. Este absolvent al secţiei foto-video a Universităţii de Arte Bucureşti. Este recunoscut pentru participarea la numeroase expoziţii colective în ţară şi în străinătate, precum şi pentru expoziţiile personale: Ierarhia poliţiei române – Galeria Posibilă din Bucureşti (2011), Paysages Intérieures – Galeria Rue de l’Exposition a Institutului Cultural Român din Paris (2011), 10/1 – Atelier 35 din Bucureşti (2010), 5@14 – Draft One Gallery din Bucureşti (2009), Memories 4 free – The Ark Gallery din Bucureşti (2009), Passato prossimo – UNA Gallery din Bucureşti (2008).

Proiectul va fi continuat şi finalizat în anul 2013, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

 

Sursa: Agerpres

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

23
/01
/24

ISTORIA ne ajută să călătorim în trecutul persoanelor, familiilor, comunităților, popoarelor, Lumii întregi. Ea ne învăţă să întelegem o hartă, o haină, o clădire, o ruină, o fotografie, o gravură, un document vechi, o piesă de muzeu sau chiar un tablou. Cine ştie Istorie, va înțelege mai bine comunitatea şi lumea în care trăieşte azi!

23
/01
/24

Miercuri, 24 ianuarie, ziua în care Unirea Principatelor Române este celebrată la nivel național prin numeroase festivități și manifestări culturale, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București oferă publicului oportunitatea de a descoperi tainele limbajului universal al artei prin intermediul expoziției momentului, „Universul lui Salvador Dalí”, deschisă la Hanul Gabroveni din centrul Capitalei.

22
/01
/24

Teatrul Național „I.L. Caragiale” București își începe anul în Sala Mare, cu „Opera de trei parale” de Bertolt Brecht, această ars poetica și demonstrație practică a teatrului epic, acest punct de cotitură teatral, tablă de șah cu toți pionii murdari, busolă morală fără ac, și matrioșkă a răului.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

22
/01
/24

Un spectacol-coupé, cu o durată de două ore, vă aşteaptă în penultima zi a lunii la Sala Media a TNB, ca să ne amintim de cel mai mare dramaturg al românilor, Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852: Caragiale altfel & Moftul român.