„Prieten imaginar”, o poveste care îmbină basmul cu horror-ul
https://www.ziarulmetropolis.ro/prieten-imaginar-o-poveste-care-imbina-basmul-cu-horror-ul/

La 20 de ani după bestsellerul internaţional „Jurnalul unui adolescent timid”, Stephen Chbosky revine cu un roman ambiţios care îmbină horrorul, basmele şi rescrierea unor teme biblice.

Un articol de Liliana Matei|29 mai 2020

„Prieten imaginar” este un volum de 800 de pagini, la care autorul a lucrat timp de nouă ani și în care pune în valoare puterea comunităților mici și încercările binelui de a învinge răul din oameni. Și răul există din belșug: clovni sinucigași, o mașină de înghețată care în loc de înghețată la cornet aruncă dinți și globi oculari, o doamnă șuierătoare care vrea să distrugă lumea. Volumul apare la Editura Trei.

„Această carte s-a născut din pasiunea mea pentru romane horror, așa cum Jurnalul unui adolescent timid, prima mea carte, s-a născut din dragostea pentru volumul De veghe în lanul de secară. Vă amintiți când erați copii și stăteați întinși în iarbă sau pe acoperișul casei – dacă erați copii crescuți la oraș -, vă uitați pe cer, vedeați norii și ziceați «Oh, ăsta arată ca un câine, ca un ciocan, ca o față…» sau orice altceva? Prieten imaginar începe cu ideea: ce s-ar întâmpla dacă un băiețel ar privi pe cer și și-ar da seama că de două săptămâni acolo este un nor în forma aceleiași fețe. Și, într-o zi, el îi spune «dacă mă poți auzi, clipește din ochiul stâng». Și norul face asta, apoi se îndepărtează”, spune autorul.

„Prieten imaginar” este o meditație sclipitoare asupra brutalității umane. Deși este împachetat într-o poveste despre paranormal, romanul tratează un conflict uman binecunoscut. Prieteni și străini își produc suferință unii altora în moduri des întâlnite în zilele noastre, asistăm la bătălii politice și sociale: copii cu arme, violență în școală, o criză globală a refugiaților, xenofobie și rasism. Chbosky folosește imagini baroce, halucinatorii ale ficțiunii de groază pentru a spune o poveste foarte umană, cu implicații universale. Anii petrecuți pentru a desăvârși această carte se văd în scenele înfricoșătoare bine scrise, ritmul alert și complotul bine dozat.

Hotărâtă să-i ofere o viață mai bună fiului său, Christopher, Kate Reese fuge în toiul nopţii din casa pe care o împarte cu iubitul ei abuziv. Cei doi se refugiază în comunitatea foarte unită din Mill Grove, un orăşel izolat din Pennsylvania.

La început, pare locul perfect pentru a lua viaţa de la capăt. Dar, nu după mult timp, Christopher dispare. Vreme de şase zile chinuitoare, nu e de găsit pe nicăieri. În cele din urmă, Christopher iese din pădurea de la marginea oraşului. E teafăr, dar schimbat. Acum îi răsună în minte o voce care îi cere să construiască o căsuţă într-un copac anume — altminteri, mama lui şi toţi cei din orăşel nu vor mai fi niciodată la fel…

Stephen Chbosky a scris şi a regizat ecranizarea romanului său de debut, „Jurnalul unui adolescent timid” (Trei, 2013), un adevărat fenomen literar. Născut în Pittsburgh, Pennsylvania, Chbosky şi-a luat licenţa în scenaristică la University of Southern California. A lucrat în televiziune şi în industria cinematografică, fiind scenaristul musicalului Rent (2005) şi unul dintre creatorii serialului Jericho, pentru CBS. Filmul său de debut, The Four Corners of Nowhere, a avut premiera la Festivalul de Film Sundance.

07
/10
/23

Romanul „Numele celălalt. Septologie I-II” de Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an, antologia de proză scurtă „Kiwi, 2023. Trecuturi”, coordonată de Marius Chivu, și cartea pentru copii ,,Mai isteț decât regele” de George Shannon sunt propunerile noastre de lectură pentru mijlocul toamnei.

06
/10
/23

În imprintul Armada de la Nemira, prezent de cinci ani pe piața de profil, sunt publicate cărțile celor mai importanți autori de SF, Fantasy & thriller din lume: George R. R. Martin, Stephen King, Frank Herbert, Ursula K. LeGuin.

29
/09
/23

Atelierele de autocunoaștere prin scris Casa din mine vin în întâmpinarea adolescenților bucureșteni, membri ai trupei de teatru Brainstorming, elevi ai Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Sfântul Sava”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Liceul Teoretic Internațional de Informatică (ICHB) și Liceul Teoretic „Alexandru Vlahuță” din București.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.