Prima ediție a Turneului Național Trei Tenori Ieșeni în plină desfășurare în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/prima-editie-a-turneului-national-trei-tenori-ieseni-in-plina-desfasurare-in-romania/

În lunile mai şi iunie 2023 are loc primul turneu naţional intitulat Trei Tenori ieşeni, care aduce în faţa publicului din întreaga ţară trei dintre cei mai importanţi tenori ai scenelor româneşti, care au ca numitor comun, în afara unor voci cu totul excepţionale, faptul că îşi leagă numele în această perioadă de frumoasa evoluţie a scenei muzicale ieşene actuale.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2023

Numele lor sunt (în ordine alfabetică) Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă, lăsând publicului bucuria de a face topuri și ierarhizări, după ce va participa la concert.

După concertele încheiate cu aplauze îndelungate la Ploiești, Pitești și Târgoviște, cei trei protagoniști ai Turneului Național Trei Tenori Ieșeni vor ajunge la Piatra Neamț (16 mai), Bacău (17 mai), Suceava (18 mai), pentru o a doua etapă a turneului. După o săptămână de pauză, își continuă traseul prin țară, cântând sâmbătă, 27 mai, la Filarmonica de Stat din Sibiu, luni, 29 mai, la Filarmonica de Stat din Târgu Mureș și miercuri, 31 mai la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare. Cei trei tenori ieșeni vor fi pe 10 iunie la Fălticeni, încheind turneul pe 26 iunie la Sala Radio din București, alături de Orchestra Metropolitană București, dirijată de Daniel Jinga.

Cei trei tenori sunt acompaniați în concertele lor de cele mai bune orchestre românești: Orchestra Metropolitană București, Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, Orchestra Filarmonicii Pitești, Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, Orchestra Filarmonicii „George Enescu” Botoșani, Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, Orchestra Filarmonicii de Stat Târgu Mureș și Orchestra Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti” Satu Mare, dirijori Daniel Jinga, Alexandru Ilie, Costin Grigore, Remus Grama, Cristian Sandu, Florentin-Petre Gâscă.

Abordând un repertoriu internațional în peste 7 limbi, cele 3 voci ale scenei lirice românești creează un spectacol complex, în care arii din opere celebre și canzonette se îmbină cu stiluri muzicale clasice și moderne.

Această formulă se bucură deja de un succes incredibil în Iași, unde, de la începutul proiectului, în iulie 2022, cei trei tenori români au susținut 10 concerte în fața a peste 20.000 de spectatori.

Cei trei tenori români, Andrei Fermeșanu, Andrei Apreotesei și Florin Guzgă, sunt soliști profesioniști de operă, invitați extraordinari în spectacole de operă care au loc atât în România, cât și în străinătate.

Andrei Fermeșanu este solist al Operei Naționale Române din Iași începând cu anul 2012. Repertoriul său include roluri principale din opere precum: Il Barbiere di Siviglia de Gioachino Rossini, L’elisir d’amore de Gaetano Donizetti, Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski, Rigoletto de Giuseppe Verdi, Carmina Burana de Carl Orff. Tipologia vocală a „tenorului de grazia” i-a adus recunoașterea atât în fața publicului din cadrul instituțiilor muzicale reprezentative ale țării, cât și în critica de specialitate. Andrei Fermeșanu este directorul general al Operei Naționale Române din Iași.

Solist al Operei Naționale Române din Iași din 2014, Andrei Apreotesei a debutat în numeroase roluri de-a lungul anilor. Cu o prezență scenică caldă și o voce generoasă, Andrei Apreotesei a cucerit inimile publicului în toate rolurile pe care le-a interpretat pe numeroase scene din România. Andrei Apreotesei este directorul general al Ateneului Național Iași.

Florin Guzgă a început colaborarea cu Opera ieșeană în 2006, ca membru al Corului, iar în 2013 a debutat ca solist. Este unul dintre cei mai apreciați tenori ai României, a primit numeroase premii naționale și internaționale și a colaborat cu teatre lirice din București, Cluj, Timișoara, Brașov, Constanța, Galați, Chișinău, Toulouse, Zagreb. Florin Guzgă este directorul artistic al Operei Naționale Române din Iași.

ITINERAR:

7 mai – Ploiești, Casa de Cultură a Sindicatelor – Orchestra Filarmonicii „Paul Constantinescu” Ploiești, dirijor Alexandru Ilie;

8 mai – Pitești, Casa de Cultură a Sindicatelor, Orchestra Filarmonicii Pitești, dirijor Costin Grigore;

9 mai – Târgoviște – Orchestra Metropolitană București, dirijor Daniel Jinga;

 

16 mai – Piatra Neamț, Casa de Cultură a Sindicatelor, Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, dirijor Daniel Jinga;

17 mai – Bacău, Teatrul de Vară „Radu Beligan” – Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău, dirijor Daniel Jinga;

18 mai – Suceava, Casa de Cultură a Sindicatelor – Orchestra Filarmonicii „George Enescu” Botoșani, dirijor Daniel Jinga;

27 mai – Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu, dirijor Cristian Sandu;

29 mai – Târgu Mureș, Filarmonica de Stat Târgu Mureș, dirijor Remus Grama;

31 mai – Satu Mare, Casa de Cultură a Sindicatelor, Orchestra Filarmonicii de Stat „Dinu Lipatti”, dirijor Cristian Sandu;

 

10 iunie – Fălticeni Orchestra Filarmonicii „George Enescu” Botoșani, dirijor Daniel Jinga;

26 iunie – București, Sala Radio, Orchestra Metropolitană București, dirijor Daniel Jinga.

Citiţi şi:
28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.