Prima ediție “Bucharest International Dance Film Festival” – 64 de producții din 27 de țări
https://www.ziarulmetropolis.ro/prima-editie-bucharest-international-dance-film-festival-64-de-productii-din-27-de-tari/

Prima ediţie “Bucharest International Dance Film Festival” (6 – 8 noiembrie) a pregătit publicului un program diversificat care îşi propune să promoveze producţiile cinematografice dedicate dansului şi artei coregrafice. 64 de producţii din 27 de ţări incluse în Competiţia Oficială, documentare de scurt şi lungmetraj, selecţia celor mai apreciate filme de dans din cadrul “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum şi un workshop de creaţie dedicat pasionaţilor de dans. Proiecţiile se vor desfăşura la Cinemateca Union.

Un articol de Petre Ivan|3 noiembrie 2015

Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) debutează vineri, 6 noiembrie, ora 20:00, cu documentarului Sacres. Bazată pe opera Ritualul primăverii a lui Igor Stravinsky, producția franceză regizată de Etienne Aussel și Valerie Gabail explorează teritoriile ritualurilor și adună laolaltă perspectivele a cinci coregrafi contemporani (Jean-Claude Gallotta, Angelin Preljocaj, Sasha Waltz, David Wampach și Olivier Dubois).

Documentarul urmărește dansatorii în explorarea imaginilor primitive care le alimentează creativitatea, precum și maniera în care construiesc Tema Ritualului. Sacres este o reflecție ficțională și fantastică la granița dintre ritual și reprezentările sale.Dance Film Festival

Competiția Oficială include 54 de producții din 23 de țări și este programată sâmbătă, 7 noiembrie.

Scurtmetrajele selecționate de coregrafa Simona Deaconescu sunt structurate în trei calupuri. acțiune și [RE]acțiune este o colecție de filme în care mișcarea corpului și a camerei de filmat se completează pentru a întrupa povești despre amintiri pierdute, valori morale și sexualitate. Mix Media este un colaj de povești care orbitează în jurul experimentului și sincretismului: animație, desen, modă, tehnologie.

Ultimul calup de scurtmetraje – [în] corp și [în] afara corpului – explorează conceptul de spațiu, înțeles ca un loc în care trăim, un punct de întâlnire virtual, o metaforă sau un declanșator psihologic. Selecția oficială începe sâmbătă, 7 noiembrie, la ora 14:00 la Cinemateca Union.

Programul zilei de 8 noiembrie este dedicat retrospectivei “Pool International Dance Film Festival” din Berlin, precum și celor 3 documentare de scurtmetraj (Sidi Larbi Cherkaoui, Backward Glace și Living Room Dances*Kitchen Stories).

Ceremonia de Decernare a Premiilor Bucharest International Dance Film Festival (BIDFF) are loc duminică, 8 noiembrie, de la ora 19 :30 și este urmată de proiecția documentarului de lungmetraj Behind the Scenes (Fragile) semnat de coregraful Cosmin Manolescu și Tatiana Cucureanu.

Bucharest International Dance Film Festival este un proiect cultural finanțat în cadrul programului cultural „EȘTI BUCUREȘTI”, prin ARCUB și Primăria Municipiului București. Un proiect cultural realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român.

Foto: Bucharest International Dance Film Festival– bidff.ro

09
/11
/14

Actorul şi cântăreţul american Harry Belafonte, scenaristul francez Jean-Claude Carriere, regizorul japonez de filme de animaţie Hayao Miyazaki şi actriţa irlandeză Maureen O'Hara au fost recompensaţi sâmbătă seară cu câte un Oscar onorific (Governors Awards) de către Academia de film americană.

08
/11
/14

Ben Cross şi Dragoş Bucur fac din comedia Alt Love Building un film de 5 Oscaruri, CV-ul cumulat al celor doi actori însumând nu mai puţin de patru statuete şi o nominalizare, distincţii dobândite de filmele ,,Chariots of Fire” şi ,,The Way Back”.

07
/11
/14

CRONICĂ DE FILM Noul film al rusului Andrei Zviaghințev, „Leviathan”, este o alegorie despre puterea discreționară și impunisabilă, ale cărei victime, oamenii simpli, par a-și avea propria vină pentru lumea decăzută și damnată în care trăiesc.

07
/11
/14

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona filmele: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro.

06
/11
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic de la Berlinale 2014, “Patimile Mariei” se lansează vineri, 7 noiembrie, în cinematografele din București și alte 16 orașe.

05
/11
/14

În competiția de lungmetraj internațional a celei de-a șasea ediții a KINOdiseea - Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Familie, care va avea loc între 14 și 19 noiembrie, în București, au fost selecționate 12 filme și animații, care vor putea fi urmărite în exclusivitate la Cinema Studio, Cinemateca Eforie și Cinema Pro.

04
/11
/14

Satiră cinematografică la adresa lumii showbiz de la Hollywood, Maps to the Stars a fost considerat de presă drept cel mai bun film al regizorului din ultimii zece ani. De săptămâna trecută rulează în toate cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film.

03
/11
/14

Mii de spectatori au umplut sălile Studio, Patria și Elvira Popescu, la cel mai așteptat eveniment cinematografic al toamnei: Les Films de Cannes à Bucarest. Între 24 și 30 octombrie, peste 14.000 de spectatori au luat parte la proiecții și dezbateri, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.