Prima femeie dar şi primul autor britanic care câştigă de două ori Man Booker Prize este Hilary Mantel
https://www.ziarulmetropolis.ro/prima-femeie-dar-si-primul-autor-britanic-care-castiga-de-doua-ori-man-booker-prize-este-hilary-mantel/

Romanciera Hilary Mantel a făcut istorie, marţi, când a câştigat pentru a doua oară în carieră Man Booker Prize, devenind astfel prima femeie şi primul autor britanic care câştigă de două ori acest premiu literar prestigios. Hilary Mantel, în vârstă de 60 de ani, a fost premiată pentru romanul “Bring up the Bodies”, al doilea […]

Un articol de |17 octombrie 2012

Romanciera Hilary Mantel a făcut istorie, marţi, când a câştigat pentru a doua oară în carieră Man Booker Prize, devenind astfel prima femeie şi primul autor britanic care câştigă de două ori acest premiu literar prestigios.

Hilary Mantel, în vârstă de 60 de ani, a fost premiată pentru romanul “Bring up the Bodies”, al doilea volum din trilogia ei consacrată lui Thomas Cromwell. Scriitoarea britanică a câştigat Man Booker Prize şi în 2009, cu “Wolf Hall”, primul volum din această trilogie dedicată consilierului regelui Henric al VIII-lea.
 
“Ei bine, nu ştiu ce să mai zic. Aştepţi vreme de 20 de ani să câştigi un Booker Prize şi, apoi, două astfel de premii vin dintr-o dată peste tine”, a declarat romanciera britanică, cu ocazia ceremoniei de înmânare a premiului, organizată marţi seară, la complexul cultural Guildhall din Londra.

Doar alţi doi autori au câştigat în trecut de două ori premiul Man Booker: australianul Peter Carey, în 1988 şi 2001, şi sud-africanul John Maxwell Coetzee, în 1983 şi 1999.

“Bring up the Bodies” este o ficţiune care se desfăşoară în 1535, atunci când Anne Boleyn, a doua soţie a regelui Henric al VIII-lea, nu reuşeşte să îi ofere acestuia un fiu. “Scriind, m-am simţit cuprinsă de acea ambianţă otrăvită, tensionată, de la curte. M-am simţit în pericol”, spune Hilary Mantel, referindu-se la atmosfera “nocivă” de la curtea regală britanică din acea epocă, când două dintre soţiile regelui britanic au fost executate.

Peter Stothard, preşedintele juriului, a considerat că romanul lui Mantel premiat de această dată “îl depăşeşte cu mult pe primul” din trilogie, premiat la rândul său în 2009. “Această dublă recompensă este cât se poate de meritată”, a spus el, estimând că Hilary Mantel a “reinventat regulile în domeniul ficţiunilor istorice” odată cu publicarea romanului “Bring up the Bodies”.

Ceilalţi cinci finalişti din acest an pentru Man Booker Prize au fost poetul indian Jeet Thayil, selectat pentru volumul “Narcopolis”, autorul malaysian Tan Twan Eng, pentru volumul “The Garden of Evening Mists”, şi trei autori britanici: Alison Moore, pentru “The Lighthouse”, Deborah Levy, pentru “Swimming Home”, şi Will Self, pentru “Umbrella”. De fapt, Will Self era considerat cel mai serios concurent pentru Hilary Mantel pentru obţinerea premiului Man Booker din acest an.

În 2011, Man Booker Prize i-a revenit scriitorului Julian Barnes, pentru romanul “The Sense of an Ending”.

Man Booker Prize, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, este acordat celui mai bun roman de ficţiune scris în limba engleză, publicat în ultimul an în Marea Britanie, Irlanda sau în statele Commonwealth.

Autorul primeşte un cec de 50.000 de lire sterline (62.000 euro), dar cel mai important lucru este că acest premiu îi asigură notorietatea mondială şi vânzări record ale operelor sale.

Printre laureaţii ediţiilor precedente se numără autori celebri, precum Salman Rushdie, Kazuo Ishiguro, Margaret Atwood, Ben Okri şi Thomas Keneally.

 

Sursa: Mediafax

12
/11
/20

Programele Documentary Mondays și Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh continuă săptămâna următoare în format online, pe platforma DAFilms.com.

11
/11
/20

Cea de-a 30-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura online, în perioada 22-29 noiembrie.

11
/11
/20

Teatrul Municipal „Bacovia” a început implementarea proiectului i pe care l-a inițiat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău, intitulat „Actorii citesc pentru tine”.

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

CRONICĂ DE FILM Greu de scris despre „Noi împotriva noastră” (2020), debutul în documentarul de lungmetraj al tinerei regizoare Andra Tarara. Și asta din cauza senzației puternice, aproape până la disconfort, că pătrundem adânc în intimitatea relației dintre o fiică cineastă și un tată care se luptă cu schizofrenia.

10
/11
/20

BLOT - Body Line of Thought, proiectul coregrafic creat și interpretat de Simona Deaconescu (România) și Vanessa Goodman (Canada), care propune o serie de situații performative ce explorează mișcarea din perspectiva relației pe care o avem cu bacteriile din corpul nostru, va avea premiera în perioada 12 - 15 noiembrie, prin acțiuni în paralel, în București și Vancouver.

10
/11
/20

Proiectul Itinerama - „Explorator în Bărăgan” vă invită în săptămâna 9-13 noiembrie 2020 să descoperiți bogățiile patrimoniului material și imaterial din zona Bărăganului, odată cu lansarea primului ghid turistic online destinat exclusiv regiunii din sud-estul României.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.

Pagina 5 din 932« Prima...34567...102030...Ultima »