Prima fotografie cu Leonardo DiCaprio şi Brad Pitt în „Once Upon a Time in Hollywood”
https://www.ziarulmetropolis.ro/prima-fotografie-cu-leonardo-dicaprio-si-brad-pitt-in-once-upon-a-time-in-hollywood/

Leonardo DiCaprio a publicat pe Instagram prima fotografie alături de Brad Pitt pe platourile de filmare de la „Once Upon a Time in Hollywood”, noul film al lui Quentin Tarantino

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2018

DiCaprio îl joacă pe fostul star TV Rick Dalton, în timp ce Pitt îl portretizează pe Cliff Booth, amicul apropiat al lui Rick Dalton şi dublura sa în cascadorii, iar amândoi se străduiesc să reuşească la Hollywood, potrivit Variety.

Regizorul Quentin Tarantino a descris filmul ca având loc în „Los Angeles al anului 1969, în culmea epocii hippie a Hollywood-ului”.

Distribuţia filmului îl mai cuprinde pe Al Pacino, în rolul agentului lui Dalton, și pe Margot Robbie, cea care o întruchipează pe vecina lui Dalton, actriţa Sharon Tate.

În film mai joacă Burt Reynolds, Timothy Olyphant, Damian Lewis, Luke Perry, Emile Hirsch, Dakota Fanning, Clifton Collins, Keith Jefferson sau Nicholas Hammond.

„Once Upon a Time in Hollywood” va fi cel de-al nouălea film semnat de Tarantino, care mai a lucrat înainte cu Brad Pitt la „Inglourious Basterds”, iar cu Leonardo DiCaprio la „Django Unchained”.

„Once Upon a Time in Hollywood” va fi lansat pe 9 august 2019, când se împlinesc 50 de ani de când adepţii lui Manson* au comis crimele din LaBianca.

++++++++++++++++++

* În anii 1960, Charles Manson a înfiinţat un cult religios, alcătuit din evadaţi şi eretici, denumit ”Manson Family”. În vara anului 1969, el le-a cerut celor mai tinere dintre admiratoarele sale să ucidă şapte persoane. Procurorii americani au spus că acele crime au fost comise în cadrul unui plan mai amplu, ce viza declanşarea unui ”război rasial” în Statele Unite.

Mai mulţi membri ai cultului au înjunghiat-o mortal, cu 16 lovituri de cuţit, pe actriţa Sharon Tate, în dimineaţa zilei de 9 august 1969. Sharon Tate, însărcinată în opt luni şi jumătate, era soţia regizorului Roman Polanski. Adepţii cultului au ucis în acea dimineaţă alte patru persoane – prin înjunghiere sau împuşcare – în reşedinţa actriţei Sharon Tate.

În noaptea următoare, grupul condus de Manson a pătruns în reşedinţa soţilor Leno şi Rosemary LaBianca, patronii unui lanţ de băcănii, i-au înjunghiat mortal pe cei doi şi au folosit sângele victimelor pentru a scrie pe pereţii casei şi pe uşa frigiderului mesaje precum ”Rise” (”Ridică-te”), ”Death to Pigs” (”Moarte porcilor”) şi ”Healter Skelter” – un mesaj conţinând o greşeală de ortografie, ce face referire la cântecul ”Helter Skelter” al trupei The Beatles.

După ce a fost prins, Charles Manson a primit pedeapsa cu moartea, însă nu a fost executat, deoarece sentinţa i-a fost comutată în închisoare pe viaţă, după ce Curtea Supremă din California a declarat că pedeapsa capitală nu este constituţională în acest stat american.

Foto: Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, „Once Upon a Time in Hollywood” – Instagram

11
/11
/13

Timp de trei zile, între 14 și 16 noiembrie, la Sala Union („Paul Călinescu”) a Cinematecii Române, vor putea fi vizionate cele mai interesante și expresive scurtmetraje și mediu metraje ale studenților și absolvenților școlilor de film din București (promoțiile 2012, 2013).

11
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Inspirat din nuvela cu acelaşi titlu a lui Mircea Eliade şi promovat ca primul horror românesc, „Domnişoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei, este un film de o platitudine regretabilă, care nu doar că nu produce fiorii scontaţi, dar frizează uneori şi ridicolul.

09
/11
/13

Lucian Pintilie, unul dintre cei mai mari regizori de film din România (unii critici spun că este chiar cel mai important cineast român), împlineşte, astăzi, 80 de ani! Opozant al sistemului comunist, creator de şcoală de film, părinte al „noului cinema românesc“ (pentru că cei mai mulţi regizori au învăţat să facă film de la el, iar „Reconstituirea“ a fost făcut „înaintea timpului său“), Lucian Pintilie şi-a construit o carieră redutabilă, prin pelicule care au primit de multe ori o ştampilă fermă: „capodopere“.

07
/11
/13

The Bed is Broken, premiat la atelierul de film documentar Aristoteles Workshop 2012, a fost ales în selecţia oficială a uneia dintre cele mai importante competiții din lume: Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Amsterdam (IDFA).